FALSIFICARE DE MONEDE SAU DE ALTE VALORI
| Comentarii |
|
135. Fapta inculpatului care, în calitate de asociat al unei societăţi comerciale, a emis în beneficiul unei alte societăţi comerciale, de la care achiziţionase marfă, o filă cec în care a înscris o sumă ce depăşea cu mult suma pe care o avea în cont - această situaţie fiind descoperită atunci când firma beneficiară a introdus la plată acea filă cec - constituie două infracţiuni în concurs real: falsificare de monede sau de alte valori, prevăzută de art. 282 alin. 1 şi 2 C. pen., cu referire la art. 84 pct. 2 alin. 1 din Legea nr. 59/1934 şi înşelăciune în convenţii, prevăzută în art. 215 alin. 1 şi 3 C. pen.
C. Apel Bucureşti, s. Ipen., dec. nr. 189/A/1997
NOTĂ. a. în sensul acestei soluţii - ne referim la reţinerea în concurs, atât a infracţiunii de falsificare de monede sau alte valori (art. 282 alin. 1 şi 2 C. pen.), cât şi a infracţiunii de înşelăciune în convenţii (art. 215 alin. 1 şi 3 C. pen.) - v.: CSJ, sp., dec. nr. 367/1996, BJ, p. 188; CSJ, sp., dec. nr. 646/1996, BJ, p. 189.
Alături de alţi autori (v.: C. Sima, Calificarea juridică a faptei de a emite un cec asupra unei instituţii de credit sau asupra unei persoane, fără acoperire, PL, nr. 4/1997, p. 5; Gh. Diaconu, Infracţiunea de falsificare de monede sau de alte valori, RDP nr. 4/1996, p. 45; Marin Susman,încadrarea juridică a faptei de emitere de cecuri fără disponibil în cont şi competenţa de cercetare penală, Dr. nr. 9/1997, p. 96), ne îndoim de temeinicia acestei soluţii.
O primă observaţie, legată de conţinutul infracţiunii de falsificare de monede sau de alte valori, este aceea că valorile la care se referă art. 282 C. pen. - indiferent dacă este vorba de monedă metalică sau de hârtie, de titluri de credit public, de cecuri sau de titluri de orice fel pentru efectuarea plăţilor - trebuie să fie emise de bancă ori de alte instituţii de credit competente. Or, nu acesta este cazul cecurilor prin care trăgătorul (persoana care emite cecul) dă ordin trasului (persoana care trebuie să plătească) ca să achite o sumă determinată de bani unei anumite persoane (beneficiarul sau posesorul cecului). Pe de altă parte, valorile la care face referire art. 282 C. pen. trebuie să aibă - anterior săvârşirii faptei - putere circulatorie, adică aptitudinea de a circula, ceea ce nu este cazul cecului emis în condiţiile Legii nr. 59/1934, cu excepţia cecului circular (v. C. Sima, op. cit., p. 7).
în al doilea rând, dacă ne referim la latura obiectivă, se impune observaţia că falsificarea de monede sau de alte valori, prevăzută în art. 282 alin. 1 C. pen. constă în fapta unei persoane care contraface (produce prin imitare) monede sau titluri de valoare, ori care alterează (modifică material) monede sau titluri adevărate pentru a le da, aparent, o valoare mai mare (v. V. Dongoroz ş. a., Explicaţii teoretice ale Codului penal român, voi. IV, Editura Academiei, Bucureşti, 1972, p. 376; T. Vasiliu ş. a., Codul penal al RSR comentat şi adnotat, Partea specială, voi. II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, p. 212; O. Loghin, T. Toader, Drept penal român, Partea specială, Casa de editură şi presă “Şansa”, Bucureşti, 1994, p. 440). Ambele acţiuni - atât contrafacerea, cât şi alterarea - poartă, deci, în cazul falsului prevăzut în art. 282 C. pen., asupra materialităţii monedei sau a altei valori, caracterizând, în esenţă, un fals material specific (deosebit de falsul intelectual, la care alterarea vizează substanţa obiectului, fără nici o modificare materială a acestuia.).
Acţiunea de a emite un cec asupra unei instituţii de credit, fără ca pentru valorificarea lui să existe provizia sau acoperirea necesară, nu reprezintă o modificare materială a cecului; ea nu constituie nici o contrafacere, nici o alterare a materialităţii acestuia şi, de aceea, - după părerea noastră - n-ar putea fi încadrată, nici pentru acest motiv, în art. 282 C. pen.
Emiterea de cecuri fără a avea acoperirea necesară constituie, credem, numai infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 C. pen. Prin modificarea adusă art. 215 C. pen., prin Legea nr. 140/1996, această modalitate, iniţial exclusiv faptică, a infracţiunii de înşelăciune, a devenit o modalitate normativă - prevăzută în alin. 4, nou introdus -a acestei infracţiuni, sancţionată cu pedeapsa prevăzută în alin. 2.
b. Referirea făcută în cuprinsul deciziei la art. 84 pct. 2 alin. 1 din legea nr. 59/1934 este lipsită de obiect, deoarece acest text a fost abrogat prin art. 597 C. pen. anterior, ca urmare a intrării în vigoare a acelui cod - care a incriminat aceeaşi faptă prin art. 533, sub denumirea de înşelăciune prin cecuri - iar art. 533 sus-menţionat a fost la rândul său abrogat prin Codul penal din 1968, urmând ca fapta incriminată prin dispoziţiile sale să fie sancţionată în baza art. 215 C. pen. (v. nota la C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 334/1997, infra nr. 201).
c. Ar mai fi de relevat un aspect. Dacă activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului s-ar încadra şi în art. 282 alin. 1 şi 2 C. pen. - aşa cum eronat au considerat instanţele atunci acestea ar fi trebuit să constate că se află în faţa a două infracţiuni, una prevăzută în alin.' 1 al art. 282 şi cealaltă în alin. 2 al aceluiaşi articol, căci, deşi denumirea marginală a art. 282 este unică, acesta prevede, de fapt, trei infracţiuni distincte: o infracţiune principală - singura care îşi găseşte expresie în titlul marginal - constând în falsificarea de monede sau de alte valori (alin. 1) şi două infracţiuni subsecvente, derivate, dintre care una constă în punerea în circulaţie a monedei sau a celorlalte valori falsificate (alin. 2) iar alta în deţinerea lor în vederea acestui scop (alin. 3) (v. Dongoroz ş. a., op. cit., p. 209-214). Or, inculpatul nu numai că a înscris în cuprinsul cecului menţiuni neconforme realităţii, dar l-a şi pus în circulaţie, prin remiterea lui beneficiarului.
