Inşelăciune. Emiterea unui cec fără acoperire. Latura subiectivă
Comentarii |
|
Nu se poate reţine că inculpatul a acţionat fără intenţia de a induce în eroare şi a prejudicia partea vătămată, în situaţia în care el a emis o filă cec, cunoscând că nu are disponibil în bancă şi fără ca fapta sa să fie urmată de o alimentare ulterioară a contului său bancar în vederea plăţii facturilor la care se angajase cu fila cec emisă.
(Decizia nr. 1633 din 4 septembrie 2002 - Secţia a 11-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 741 din 27.11.2001 a Judecătoriei Alexandria, a fost condamnat inculpatul R.A. la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 4 din Codul penal, cu aplicarea art. 74 şi 76 din Codul penal. în baza art. 81 şi 82 din Codul penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani şi 6 luni, termen de încercare. A fost obligat inculpatul la plata a 55.596.580 lei despăgubiri civile către partea civilă S.C. "F." S.A. şi s-a anulat fila cec emisă la 05.01.2001.
S-a reţinut că, la data de 29.11.2000, S.C. "M." S.R.L. Alexandria, ai cărei administrator era inculpatul, a încheiat cu S.C. "F." S.A. Cluj Napoca un contract de vânzare-cumpărare pe o perioadă determinată, prin care cea din urmă societate se obligă să vândă primei societăţi produse zaharoase, iar aceasta să achite contravaloarea lor. Părţile au stabilit ca modalitate de plată fila cec.
în baza contractului încheiat, la data de 09.12.2000, S.C. "F." S.A. a livrat marfa, pe care inculpatul a recepţionat-o, semnând şi ştampilând factura de primire. O parte din marfă a fost revândută de inculpat unor societăţi comerciale, încasând contravaloarea acesteia.
Cu ocazia predării mărfii şi având în vedere modalitatea de plată prevăzută în contract, inculpatul a înmânat delegatului societăţii vânzătoare o filă cec, scadentă la 05.01.2001, filă pe care inculpatul a semnat-o şi ştampilat-o personal, în calitate de administrator al societăţii cumpărătoare.
Din probatorii a rezultat că, la data emiterii filei cec, inculpatul nu avea provizia necesară acoperirii acesteia, fila fiind refuzată la plată de către bancă cu menţiunea: "client aflat în interdicţie bancară". De altfel, inculpatul a arătat în declaraţiile date că a emis fila cec nu ca mijloc de plată a mărfurilor (deşi contractul încheiat prevedea clar că plata produselor se va face prin fila cec), ci ca mijloc de garanţie că plata se va efectua.
Procedând astfel (convenind cu partea civilă ca plata să se facă prin filă cec şi emiţând ulterior o asemenea filă, deşi cunoştea că nu există în cont provizia necesară acoperirii), inculpatul a indus în eroare partea vătămată, cauzându-i o pagubă.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, solicitând achitarea sa, întrucât infracţiunii îi lipseşte unul din elementele constitutive, şi anume intenţia de a înşela.
Prin Decizia penală nr. 186/A din 22.02.2002 a Tribunalului Teleorman-Secţia penală, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.
S-a reţinut că fapta inculpatului de a emite o filă cec fără a exista provizia bancară necesară şi, mai mult, în timp ce se află în interdicţie bancară, a fost săvârşită de inculpat în deplină cunoştinţă de cauză a imposibilităţii sale de plată şi cu intenţia vădită de a înşela partea vătămată.
împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul, reiterând cererea de achitare, întrucât sub aspect subiectiv lipseşte intenţia de a induce în eroare partea vătămată.
Recursul este nefondat.
Inculpatul a fost cercetat şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în modalitatea emiterii unui cec fără acoperire asupra unei persoane juridice de la care se aprovizionase cu marfă, cauzându-i acesteia un prejudiciu de 66.560.035 lei, din care o parte a fost recuperată.
Deşi la data emiterii filei cec inculpatul nu avea disponibil în bancă, iar acest lucru îl cunoştea, el a înaintat părţii vătămate fila respectivă, completată pentru suma ce reprezenta contravaloarea produselor achiziţionate.
Acţionând astfel, el a indus în eroare cu bună ştiinţă partea vătămată asupra bonităţii sale, iar ulterior situaţia sa insolvabilă a fost cunoscută oficial de aceasta, ca urmare a refuzării la bancă a filei cec emise, cu menţiunea: "interdicţie bancară".
în această situaţie, nu se poate reţine că inculpatul a acţionat în necunoştinţă de cauză, deci fără intenţia de a prejudicia partea vătămată, cu atât mai mult cu cât lipsa de disponibil în contul bancar al societăţii sale a fost urmată la scurt timp de interdicţia impusă de bancă şi nicidecum de o alimentare a contului pentru plata facturilor ia care se angajase cu fila cec emisă.