ÎNŞELĂCIUNE ÎN CONVENŢII. ACHITARE. NESOLUTIONAREA LATURII CIVILE.
| Comentarii |
|
Pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.215 alin.3 C.pen. este necesar ca inculpata să fi creat o falsă reprezentare a realităţii părţii vătămate, pentru a o determina să încheie convenţia.
încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentic, cu precizarea unei sume drept preţ, ca apoi să se refuze de inculpată plata unei diferenţe negociate anterior cu partea vătămată nu constituie infracţiune de înşelăciune în convenţii, lipsind elementele constitutive ale acesteia.
Nesoluţionarea laturii civile a cauzei nu constituie motiv de casare, partea vătămată având deschisă posibilitatea promovării unei acţiuni civile separate.
Prin sentinţa penală nr.1022/20.10.1999 a Judecătoriei Giurgiu, inculpata P.M. a fost achitată pentru infracţiunea prev.de art.215 alin.3 C.pen. şi au fost respinse pretenţiile civile formulate de partea vătămată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut faptul că, la data de 11.10.1996, între partea vătămată şi inculpată a intervenit o convenţie verbală, prin care inculpata cumpăra de la partea vătămată un imobil în municipiul Giurgiu, str.Smârdei.
Din preţul vânzării, 5.500.000 lei, inculpata a achitat un acont de 1.900.000 lei, conform chitanţei de la dosar, diferenţa urmând a se achita ulterior, odată cu întocmirea formelor autentice de vânzare-cumpărare.
Ulterior, partea vătămată a înştiinţat pe inculpată, că ea a cumpărat cu act sub semnătură privată acelaşi imobil de la adevăraţii proprietari - F.T., F.P. şi N.E. -, proprietari cu care inculpata a încheiat act autentic de vânzare-cumpărare, la 15.10.1996, pentru suma de 5.500.000 lei.
La data de 21.10.1999, partea vătămată refuză primirea de la inculpată a sumei de 3.600.000 lei, conform convenţiei, deoarece suma de 5.500.000 lei reprezintă contravaloarea îmbunătăţirilor făcute de ea la imobil, valoarea de vânzare-cumpărare fiind aceea de 15.000.000, inculpata datorându-i 12.000.000 lei, rest de plată.
Instanţa nu poate reţine vinovăţia inculpatei în săvârşirea infracţiunii prev.de art.215 aiin.3 C.pen., deoarece nu a existat intenţia de inducere în eroare a părţii vătămate în momentul încheierii convenţiei şi nici pe parcursul executării acesteia, din moment ce partea vătămată nu era titulara dreptului de proprietate a imobilului.
Apoi, inculpata a plătit preţul convenit - 5.500.000 lei - la încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare.
împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul şi partea vătămată.
Parchetul critică sentinţa pentru greşita achitare a inculpatei şi greşita nesoluţionare a laturii civile.
Partea vătămată critică sentinţa tot pentru aceleaşi motive ca şi procurorul.
Prin decizia penală nr.217/26.06.2000 a Tribunalului Giurgiu se resping, ca nefondate, apelurile, motivat de faptul că, nu este dovedită intenţia de inducere în eroare a părţii vătămate la data încheierii convenţiei şi nici pe parcursul executării acesteia, din moment ce adevăratul titular al imobilului nu era partea vătămată, aşa cum i-a spus aceasta inculpatei, care a achitat adevăraţilor proprietari preţul stabilit de 5.500.000 lei, cu ocazia încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare.
împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul şi partea vătămată.
Parchetul arată că, din probele administrate în cauză rezultă vinovăţia inculpatei, care s-a înţeles cu partea vătămată să cumpere de la aceasta imobilul din litigiu pentru suma de 14.000.000 lei, sumă din care a achitat un avans de 1.900.000 lei.
Apoi, se arată că, achitând pe inculpată, conform art.11 pct.2, lit.a rap.la art.10 lit.d C.pr.pen., instanţa a omis să se pronunţe asupra laturii civile, partea vătămată constituindu-se parte civilă cu suma de 12.000.000 lei.
Partea vătămata critică decizia pentru nesoluţionarea laturii civile a cauzei, chiar şi în condiţiile achitării inculpatei.
Analizând actele şi probele din dosarul cauzei, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Conform dispoziţiilor art.215 alin.3 C.pen., constituie infracţiune de înşelăciune în convenţii, fapta de inducere sau menţinere în eroare a unei persoane, cu ocazia încheierii unei convenţii sau contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat contractul, în condiţiile stipulate.
în speţă, activitatea infracţională nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art.215 alin.3 C.pen.
între inculpată şi partea vătămată s-a încheiat, în luna august 1996, o convenţie, prin care partea vătămată vindea inculpatei un imobil din municipiul Giurgiu, pentru suma de 14.000.000 lei, primind un acont de 1.900.000 lei.
La data încheierii convenţiei, ambele părţi au fost de bună credinţă, una dorind să vândă, cealaltă să cumpere.
Pentru existenţa infracţiunii era necesar ca inculpata să fi creat o falsă reprezentare a realităţii părţii vătămate, pentru a o determina să încheie convenţia, ceea ce nu rezultă că s-a întâmplat.
Dimpotrivă, partea vătămată a garantat inculpatei că este proprietara imobilului, ceea ce nu este adevărat, deoarece îl cumpărase anterior cu act sub semnătură privată de la adevăraţii proprietari, situaţie despre care inculpata a aflat ulterior.
în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, în cazul achitării inculpatei, conform art.10 lit.d C.pr.pen., instanţa trebuia să se pronunţe şi în legătură cu aceasta, iar conform art.346 alin.2 C.pr.pen., instanţa poate să oblige la repararea pagubei, potrivit legii civile.
Nesoluţionând cererea în pretenţii formulată de partea vătămată, instanţa de fond a lăsat deschisă posibilitatea recuperării prejudiciului de către partea vătămată, pe cale civilă separată, această nepronunţare asupra laturii civile a cauzei nefiind un motiv de casare reglementat de legea penală. (Judecator Violeta Hutopila)
(Secţia I penală, decizia nr.1751/2000)
