ÎNŞELĂCIUNE. LATURA SUBIECTIVĂ. RECURS. CAZUL DE CASARE PREVĂZUT DE ART.385^9 PCT.12 COD PROCEDURĂ PENALĂ.
| Comentarii |
|
Fapta inculpatului de a conveni cu partea vătămată să-i vândă o locuinţă, sens în care a primit de la aceasta un autoturism şi o sumă de bani, nu constituie infracţiunea prev.de art.215 alin.1 şi 3
C.pen. din moment ce partea vătămată cunoscut cu certitudine în momentul încheierii convenţiei că inculpatul nu este proprietarul locuinţei respective.
întrucât lipseşte elementul subiectiv - respectiv intenţia de a induce în eroare pe partea vătamată cu privire la calitatea de proprietar, hotărârile pronunţate în cauză sunt supuse casării în baza art.3859 pct.12. C.pr. pen.
Prin sentinţa penală nr.981/19.11.1999 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti a fost condamnat inculpatul S.I. la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.215 alin.1 C.pen.
S-a făcut aplicarea art.71 şi 64 C.pen.
S-a constatat prejudiciul acoperit integral prin restituire şi s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că în luna octombrie 1997, inculpatul a convenit cu partea vătămată să-i vândă locuinţa din str.C., sectorul 3 contra sumei de 2000 USD, autoturismului Dacia 1310 BREAK şi sumei de 10.000.000 lei.
Pentru a induce în eroare pe partea vătamată inculpatul şi-a atribuit calitatea de proprietar al respectivei locuinţe, calitatea necesară pentru a face acte de dispoziţie asupra bunului în cauză.
Fiind indusă astfel în eroare, partea vătămată i-a remis inculpatului suma de 2000 USD şi o Dacie 1310 BREAK, urmând ca ulterior să-i achite şi diferenţa de 10 milioane lei.
Sentinţa a fost atacată cu apel de către inculpat, care a solicitat achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.pr.pen., întrucât lipseşte intenţia.
Tribunalul Bucureşti a respins apelul, ca nefondat, prin decizia penală nr.161/ 31.10.2000.
în recurs, inculpatul reiterează aceeaşi critică, invocând incidenţa cazului de casare prev.de art.3859 pct.12 C.pr.pen.
Recursul este fondat.
Astfel, este neîndoielnică convenţia intervenită între părţi pentru vânzarea locuinţei, inculpatul neavând calitatea de proprietar al acesteia şi, drept consecinţă, nu avea prerogativa dreptului de dispoziţie spre a putea dispune legal prin vânzare.
Dimpotrivă, asupra imobilului purta un contract de închiriere, avându-l drept titular pe martorul K.A.
Totuşi, partea vătămată P.E. cunoştea situaţia juridică a imobilului, după cum rezultă cu certitudine chiar din propriile declaraţii.
Aceasta arată că avea ştiinţă despre inexistenţa claităţii de proprietar a inculpatului asupra locuinţei ce convenise să o cumpere, asumându-şi astfel riscul de a nu cumpăra de la adevăratul proprietar.
Pe de altă parte, susţinerile inculpatului, că urmează să devină proprietar al acestei locuinţe, prin efectuarea unui schimb între el - ca proprietar al unui imobil din jud.Călăraşi - şi martorul R.A. se probează prin adresa S.C. „TITAN" - S.A., din 24.02.1998, din care reiese că cei doi au obţinut aprobare pentru efectuarea schimbului de locuinţe, dar nu s-au perfectat actele finale.
în raport cu cele expuse rezultă lipsa intenţiei inculpatului în a induce în eroare pe partea vătămată P.E. cu privire la calitatea de proprietar al locuinţei convenită a fi vândută.
în consecinţă, se va admite recursul declarat de inculpat, se vor casa în totalitate ambele hotărâri şi se va dispune achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.pr.pen. (Judecator Angela Dragne)
(Secţia a ll-a penală, decizia nr.807/2000)
