INFRACTIUNI CONTRA PATRIMONIULUI FURT CALIFICAT  art. 228 alin. Cp – art. 229 alin. 2 lit. bCp

Judecătoria CRAIOVA Sentinţă penală nr. 3503 din data de 02.10.2015

Deliberând asupra cauzei penale de față:

Prin rechizitoriul cu numărul …./P/2015 din 27.07.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei B.R. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de disp. art. 233 cu aplic. disp. art. 113 alin. 3 și urm. din C.pen.

În fapt, în sarcina inculpatei s-a reținut că la data de 05.07.2015 a sustras, prin smulgere, un lănțișor cu medalion din aur, de la gâtul persoanei vătămate R.G., pe str. Înfrățirii din mun. Craiova, după care a fugit în direcția str. Mihail Moxa, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev de disp. art. 233 cu aplic. disp. art. 113 alin. 3 și urm. din C.pen.

Situația de fapt mai sus menționată s-a susținut cu următoarele mijloace de probă: declaratii persoană vătămată; declaratii făptuitor, suspect, inculpat; declarații martori R.I., P.R.T., T.L. și M.L.; proces-verbal de cercetare la fața locului însoțite de planșe foto; proces-verbal de reconstituire; procese-verbale ridicare-predare bunuri.

Prin ordonanța din data de 08.07.2015 a P.M.C - Sectia 1 Poliție s-a dispus reținerea suspectei B.R., pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 08.07.2015, ora 18.15 până la data de 09.07.2015, ora 18.15.

La data de 09.07.2015 a fost inaintat instantei referatul intocmit de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Craiova cu propunerea de luare a masurii arestarii preventive impotriva inculpatei B.R..

Prin incheierea nr. 103 din data de 09.07.2015 a Judecatoriei Craiova a fost admisa propunerea de arestare preventiva a inculpatei fiind emis față inculpat mandatul de arestare preventiva nr. 72 din 09.07.2015 pe o perioada de 30 de zile începand cu data de 09.07.2015 pana la data de 07.08.2015, inclusiv. Prin incheierea nr 98 pronunțată de judecătorul de drepturi si libertăți din cadrul Tribunalului Dolj s-a dispus respingerea contestației formulată de inculpata.

În cursul cercetării judecătorești s-a dispus atașarea fișei de cazier judiciar a inculpaței B.R., din cuprinsul acesteia reieșind că inculpatei i-a fost aplicată măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, prin sentința penală nr. 5838/12.12.2014 a Judecătoriei Craiova definitivă prin decizia penală nr. 589/24.04.2015 a Curții de Apel Craiova în dosarul nr. 24763/215/2014 .

De asemenea, instanța a dispus întocmirea unui referat de evaluare psihosocială a inculpaței B.R., din informațiile prezentate care au favorizat apariția comportamentului infracțional, respectiv problemele financiare din familie, anturajul negativ, interes minim manifestat față de pregătirea sa școlară, petrecerea timpului în mod necorespunzător, modul intenționat și premeditat de comiterea de infracțiuni, imaturitate, dorința de câștiguri facile și ilicite se evidențiază faptul că inculpata poate reitera oricând comportamentul infracțional, riscul de recidivă fiind mare. Nu au fost identificate resurse care să poate fi accesate de minoră în condițiile în care părinții sunt plecați în străinătate, mătușa cu care a fost lăsată nu se poate impune și nu o poate controla, iar influența anturajului este foarte puternică.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 02.10.2015, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu numărul …../P/2015 din 27.07.2015 privind pe inculpata B.R. trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 233 C.p. cu aplic. art.113 alin.3 și urm. C.p., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpata B.R. .

In cursul cercetării judecătorești, la termenul de ședință din data de 02.10.2015, inculpata B.R., în prezența apărătorului din oficiu a declarat că recunoaște în totalitate fapta astfel cum a fost reținută în actul de sesizare al instanței .Fiind audiată cu privire la situația de fapt, inculpata a arătat că în data de în data de 05.07.2015 a smuls de la gâtul unei femei un lănțișor din aur, ulterior fugind.

Inculpata nu a contestat probele administrate în faza de urmărire penală.

Persoana vătămată R.G., a precizat că nu se constituie parte civilă în procesul penal, fiindu-i restituit lănțișorul din aur.

Analizând ansamblul probelor administrate în cursul judecății, instanța reține următoarele:

La data de 05.07.2015, organele de politie din cadrul P.M.C. Craiova Secția 1 Politie au fost sesizate prin SNAU 112 de către numitul R.I. cu privire la faptul că sotiei sale R.G. i-a fost sustras un lănțisor din aur de la gât.

Din declaratiile persoanei vătămate R.G. reiese faptul că la data de 05.07.2015 in jurul orelor 14.00 se afla împreună cu sotul său R.I. pe str. Înfrățirii din mun. Craiova, si, la un moment dat a fost abordată de două fete care i-au cerut 1 leu, a refuzat să le dea, moment în care B.R. i-a smuls de la gât lănțișorul, si au fugit. Martorii R.I. și P.R.T. au pornit în urmărirea lor, reușind să o prindă pe minora M.L.. La sediul unitătii de politie a recunoscut-o pe inculpata B.R. ca fiind persoana care i-a sustras lănțișorul de aur, prilej cu care i-a fost restituit si lănțișorul de aur pe bază de proces-verbal. Declaratia persoanei vătămate se coroborează cu depozitia martorului R.I. care a precizat că inculpața B.R., fiind însotită de minora M.L., i-a sustras sotiei sale lănțișorul de aur de la gât, după care au fugit, iar el si marorul P.R.T. au plecat în urmărirea acestora, reusind să o prindă pe M.L..

Din continutul planselor foto efectuate cu ocazia cercetării la fața locului reiese că persoana vătămată R.G. prezintă escoriatii în zona gâtului.

Martora T.L. a precizat ca este mătușa numitei M.L. si ca la data de 05.07.2015 in jurul orelor 19.00 aceasta i-a relatat ca în aceea zi in jurul orelor 14.00 în timp ce se afla împreună cu inculpata B.R., aceasta din urmă a smuls un lănțișor din aur de la gâtul unei bătrâne. Totodată, arata ca o altă nepoată de ale sale i-a relatat că inculpata B.R. a ascuns lănțisorul de aur in pământ in curtea locuintei cu nr …….. La data de 06.07.2015 martora a predat lănțisorul de aur, indicand locul in care acesta a fost îngropat de inculpata.

Martora M.L. a precizat ca la data de 05.07.2015 in jurul orelor 14.00 se afla împreună cu inculpata B.R. pe str Înfrățirii din mun Craiova, si, la un moment dat, aceasta din urmă a cerut unui cuplu de persoane învârstă 1 leu, cei doi refuzând să îi dea bani, după care B.R. i-a smuls femeii de la gât lănțișorul din aur, si au fugit. A fost prinsă la scurt timp de martorul R.I..

Potrivit procesului-verbal de efectuare a reconstituirii, încheiat în data de 08.07.2015, inculpata a indicat modalitatea în care i-a smuls persoanei vătămate R.G. lantisorul din aur de la gât.

Cu ocazia audierii inculpata B.R. a recunoscut săvârșirea faptei ce i se impută și a arătat că la data de 05.07.2015 in jurul orelor 14.00 se afla împreună cu B.R. pe str Înfrățirii din mun Craiova, si, la un moment dat, au văzut un cuplu de persoane învârstă cărora le-a cerut 1 leu, cei doi refuzand să îi dea bani, după care i-a smuls femeii de la gât lănțișorul din aur si a fugit. Cu lănțișorul din aur a mers pe str …….. la martora T.L. unde a ascuns lănțișorul sub o bucată de tiglă.

În drept, fapta inculpatei B.R., care la data de 05.07.2015 a sustras, prin smulgere, un lănțișor cu medalion din aur, de la gâtul persoanei vătămate R.G., pe str. Înfrățirii din mun. Craiova, după care a fugit în direcția str. Mihail Moxa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev de disp. art. 233 cu aplic. disp. art. 113 alin. 3 și urm. din C.pen.

Elementul material al laturii obiective s-a realizat prin acțiunea de smulgere de la gâtul părții vătămate a lănțișorului din aur. Urmarea imediată a constat în producerea unui prejudiciu în patrimoniul persoanei vătămate. Raportul de cauzalitate între acțiunile inculpatei și urmarea imediată există.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea inculpatei față de fapta săvârșită și față de urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, conform art. 16 al. 3 lit. a C.pen., întrucât inculpata a prevăzut rezultatul faptelor, urmărind producerea acestuia prin săvârșirea faptelor.

Întrucât faptele descrise au fost săvârșite de către inculpata C.M., la vârsta de 16 ani și 6 luni, se vor aplica dispozițiile art. 113 și urm. C.pen..

Instanta retine ca la data de 01.02.2014 a intrat in vigoare Noul cod penal, iar potrivit art. 114 Cp, fata de minorul care la data savarsirii infractiunii avea varsta intre 14 si 18 ani se ia o masura educativa.

La alegerea măsurii educative ce va fi aplicată inculpatei B.R., instanța va avea în vedere disp art. 115 alin. 2 rap. la art. 74 C.p., natura și modalitatea săvârșirii faptei, natura si gravitatea rezultatului produs, respectiv valoarea prejudiciului, dar si imprejurarea ca prejudiciul nu a fost recuperat, raportat si la circumstantele personale ale inculpatei , care la data savarsirii infractiunii era minoră, precum si fata de imprejurarea ca la data săvârșirii prezentei fapte, inculpata se afla în executarea măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice dispusă prin sp. Nr. 5838/12.12.2014 a Judecătoriei Craiova definitivă prin decizia penală nr. 589/24.04.2015 a Curții de Apel Craiova în dosarul nr……./215/2014 (executarea măsurii a început la data de 14.05.2015, urmând a înceta la data de 13.11.2015), dar si atitudinea inculpatei de recunoastere a faptelor.

Potrivit referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune Dolj, aspectele care au favorizat apariția comportamentului infracțional, respectiv problemele financiare din familie, anturajul negativ, interes minim manifestat față de pregătirea sa școlară, petrecerea timpului în mod necorespunzător, modul intenționat și premeditate de comiterea de infracțiuni, imaturitate, dorința de câștiguri facile și ilicite se evidențiază faptul că inculpata poate reitera oricând comportamentul infracțional, riscul de recidivă fiind mare. Nu au fost identificate resurse care să poate fi accesate de minoră în condițiile în care părinții sunt plecați în străinătate, mătușa cu care a fost lăsată nu se poate impune și nu o poate controla, iar influența anturajului este foarte puternică.

Instanța, va avea în vedere faptul că inculpata minoră B.R. se află în executarea măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice, pe o perioadă de 6 luni, pentru comiterea următoarelor infracțiuni: - tâlhărie, prev. de art. 233 C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen, - tâlhărie, prev. de art. 233 C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen. - tâlhărie calificată, prev. de art. 233 C.pen. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen.,- furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. - art. 229 alin. 2 lit. b C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen; - furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. - art. 229 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen, măsură dispusă prin sp. Nr. 5838/12.12.2014 a Judecătoriei Craiova definitivă prin decizia penală nr. 589/24.04.2015 a Curții de Apel Craiova în dosarul nr. …/215/2014.

Potrivit art. 123 alin. 3 C.pen., dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate săvârșește o nouă infracțiune sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța dispune:

- prelungirea măsurii educative luate inițial, fără a putea depăși maximul prev. de lege pentru aceasta

-înlocuirea măsurii luate inițial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă

-înlocuirea măsurii luate inițial cu o măsură educativă privativă de libertate.

Instanța, având în vedere că inculpata minoră B.R. se află în executarea măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice, pe o perioadă de 6 luni - cea mai severă măsură educativă neprivative de libertate, luată pe durata ei maximă, va face aplicarea art. 123 alin. 3 lit. c C.pen, în sensul înlocuirii măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice, pe o perioadă de 6 luni, pentru comiterea următoarelor infracțiuni: - tâlhărie, prev. de art. 233 C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen, - tâlhărie, prev. de art. 233 C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen. - tâlhărie calificată, prev. de art. 233 C.pen. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen.,- furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. - art. 229 alin. 2 lit. b C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen; - furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. - art. 229 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen, măsură dispusă prin sp. Nr. 5838/12.12.2014 a Judecătoriei Craiova definitivă prin decizia penală nr. 589/24.04.2015 a Curții de Apel Craiova în dosarul nr. ……./215/2014, cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 2 ani , pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art 233 C.p. cu aplic. art.113 și urm. C.p.

În baza art. 399 alin.1 va constata încetarea de drept a măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpata B.R. prin încheierea nr.103 /09.07.2015 a Judecătoriei Craiova definitivă prin încheierea nr. 98 /13.07.2015 a Tribunalului Dolj în dosarul nr……/215/2015.

În baza art.399 alin.3 lit.d C.p.p. va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei arestată preventiv B.R. de sub puterea MAP nr. 72/ 09.07.2015 emis de Judecătoria Craiova în dosarul …./215/2015, dacă nu este arestată sau deținută în altă cauză.

În baza art.404 alin. 4 C.p.p. va constata că inculpata B.R. a fost reținută și arestată preventiv de la data de 08.07.2015 la zi.

În temeiul ar.397 alin. 1 C.p.p. va lua act că partea civilă R.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză întrucât și-a recuperat prejudiciul.

În temeiul art.274 alin.1 C.p. va obliga inculpata B.R. la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de stat.

Onorariul avocatului din oficiu din faza de judecată în cuantum de 520 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 399 alin.4 C.p.p. prezenta sentință penală este executorie cu privire la încetarea de drept a măsurii arestului preventiv a inculpatei B.R..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

În temeiul art.123 alin.3 lit. c C.p rap. la art. 124 C.p. dispune înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni aplicată inculpatei B.R., fiica lui ……., născută la ……., în Mun. Craiova, jud. Dolj, domiciliată în mun. Craiova, str. …….., jud. Dolj, posesoare al C.P. seria PC nr. ……, C.N.P. ………, prin sentința penală nr.5838/12.12.2014 a Judecătoriei Craiova definitivă prin decizia penală nr. 589/24.04.2015 a Curții de Apel Craiova în dosarul nr……/215/2014 cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 2 ani , pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art 233 C.p. cu aplic. art.113 și urm. C.p.

În baza art. 399 alin.1 constată încetarea de drept a măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpata B.R. prin încheierea nr.103 /09.07.2015 a Judecătoriei Craiova definitivă prin încheierea nr. 98 /13.07.2015 a Tribunalului Dolj în dosarul nr. …./215/2015.

În baza art.399 alin.3 lit.d C.p.p. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei arestată preventiv B.R. de sub puterea MAP nr. 72/ 09.07.2015 emis de Judecătoria Craiova în dosarul …../215/2015, dacă nu este arestată sau deținută în altă cauză.

În baza art.404 alin. 4 C.p.p. constată că inculpata B.R. a fost reținută și arestată preventiv de la data de 08.07.2015 la zi.

În temeiul ar.397 alin. 1 C.p.p. ia act că partea civilă R.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză întrucât și-a recuperat prejudiciul.

În temeiul art.274 alin.1 C.p. obligă inculpata B.R. la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de stat.

Onorariul avocatului din oficiu din faza de judecată în cuantum de 520 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 399 alin.4 C.p.p. prezenta sentință penală este executorie cu privire la încetarea de drept a măsurii arestului preventiv a inculpatei B.R..

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 02.10.2015.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre INFRACTIUNI CONTRA PATRIMONIULUI FURT CALIFICAT  art. 228 alin. Cp – art. 229 alin. 2 lit. bCp