înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei. Arestarea inculpaţilor la o distanţă de 6-7 luni de la săvârşirea presupuselor fapte. Opinii divergente cu privire la pericolul social concret pentru or

- Cod procedură penală: art. 145

Convenţia europeană a drepturilor omului condiţionează legalitatea privării de libertate de existenţa unor motive verosimile şi temeinice că s-a săvârşit sau că se va săvârşi o infracţiune sau că autorul va fugi după săvârşirea unei infracţiuni.

Noţiunea de motive verosimile a fost interpretată de Curte în sensul existenţei de date, informaţii, care să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana cercetată să fi săvârşit infracţiunea respectivă.

Privitor la aceste date, ele nu trebuie să aibă aceeaşi forţă ca cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula o acuzare, nefiind necesar ca, într-un final, persoana să fie şi acuzată sau trimisă în judecată, scopul reţinerii fiind cel al continuării cercetărilor urmând ca pe parcurs să se confirme sau să fie infirmate motivele care iniţial au constituit temei al privării de libertate.

(Decizia nr. 1110 din 23.07.2009, Secţia a Il-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie)

Prin încheierea de şedinţă din data de 14.07.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a ll-a penală, în dosarul nr. 26929/3/2009, în baza art. 139 alin. 1 raportat la art. 145¹ C. p. p., s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor T.S.M., Z.V.M., D M. şi D.M., cu măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 145 alin. 1¹ şi alin. 2 C. p. p.

S-a dispus punerea în libertate a inculpaţilor dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.

S-a mai dispus respingerea cererilor de liberare sub control judiciar formulate de inculpaţi.

Pentru a dispune astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului din data de 22.06.2008, dosar nr. 2742/P/2008, inculpaţii:

D.V.M., a fost trimis în judecată, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat, prev. şi ped. de art. 20 C. p. rap. la art. 174-175

lit. a) şi i) C. p., ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, faptă prev. şi ped. de art. 321 alin. 1 C. p., fiecare cu aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. 1 lit. a) C. p. şi a art. 75 lit. c) C. p. şi ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. p.;

T.S.M. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat, prev. şi ped. de art. 20 C. p. rap. la art. 174-175 lit. a) şi i) C. p. p., ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, faptă prev. şi ped. de art. 321 alin. 1 C. p. p., fiecare cu aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. 1 lit. a) C. p. p. şi a art. 75 lit. c) C. p. şi ambele cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. p., şi instigare la fals material, prev. de art. 25 C. p. rap. la art. 288 alin. 2 C. p., şi uz de fals, prev. de art. 291 C. p. p., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. p. p.;

Z.V.M., trimis în judecată, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat, prev. şi ped. de art. 20 C. p. p. rap. la art. 174-175 lit. a) şi i) C. p. p., ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, faptă prev. şi ped. de art. 321 alin. 1 C. p. p., fiecare cu aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. 1 lit. a) C. p. p. şi a art. 75 lit. c) C. p. p. şi ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. p. p.;

D M. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat, prev. şi ped. de art. 20 C. p. rap. la art. 174-175 lit. a) şi i) C. p. p., ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, faptă prev. şi ped. de art. 321 alin. 1 C. p., fiecare cu aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. 1 lit. a) C. p. p. şi a art. 75 lit. c) C. p., şi ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. p. p.

D.M. a fost trimis în judecata, în stare de arest, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativa de omor calificat, prev. şi ped. de art. 20 C. p. rap. la art. 174-175 lit. a) şi i) C. p. p., ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, faptă prev. şi ped. de art. 321 alin. 1 C. p. p., fiecare cu aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. 1 lit. a) C. p. şi a art. 99 alin. 3 C. p., şi ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. p.;

I.Ş. a fost trimis în judecată, în stare libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material, prev. de art. 288 alin. 2 C. p. p., şi favorizarea infractorului, prev. de art. 264 alin. 1 C. p., ambele cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. p.

în fapt, s-a reţinut că la data de 19.07.2008, în jurul orei 21,15-21,30, inculpaţii, acţionând cu premeditare, şi după o prealabilă coordonare, au urmărit autoturismul condus de partea vătămată G.M. până pe Aleea P., din Bucureşti, Sector 6, iar în momentul în care partea vătămată a oprit maşina, inculpaţii l-au blocat (cu autoturismele în care aceştia se aflau, după care - înarmaţi cu săbii şi bâte - au aplicat numeroase lovituri părţii vătămate, vizând îndeosebi zona capului.

Prin încheierea dată de Tribunalul Bucureşti, Secţia l-a penală, în dosarul nr. 3333/ 3/2009, la 29 ianuarie 2009 s-a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii T.S.M., Z.V.M., D.M. şi D.M., emiţându-se MAP nr. [...], pentru inculpatul

D.V.M., MAP nr. [...], pentru inculpatul T.S.M., MAP nr. [...] şi MAP nr. [...] pentru inculpatul D.M.

Privitor la măsura arestării preventive, ca măsură restrictivă de libertate, în legislaţia română - art. 143, art. 146 şi art. 148 C. p. p. - se prevede posibilitatea luării acestei măsuri numai în cazul existenţei de probe (ca elemente de fapt care servesc la constatarea existenţei, inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea făptuitorului, la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei - art. 63 C. p. p.) sau indicii temeinice că s-a săvârşit fapta prevăzută de legea penală, adică din datele existente în cauză, rezultă presupunerea că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta, caracterul temeinic al acestor date urmând a fi analizat ţinând cont atât de dispoziţiile interne, cât şi de interpretarea

CEDO, motivat de faptul că, de la data ratificării Convenţiei europene a drepturilor omului şi a Protocoalelor adiţionale, prin Legea nr. 30/1994, România, în condiţiile art. 1 al Convenţiei, recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile aşa cum sunt ele definite în Titlul I al Convenţiei, şi, după cum rezultă din denumirea marginală a aceluiaşi articol, se obligă să le respecte (în acelaşi sens art. 20 din Legea fundamentală a României).

Caracterul temeinic al acestor motive necesar pentru a nu se lua măsuri arbitrare se impune a fi stabilit funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei. în Hotărârea llijkou c. Bulgariei din 26.04.2001, Curtea arată că autorităţile naţionale competente sunt cele care trebuie să facă dovada motivelor temeinice care justifică privarea de libertate şi că în niciun caz nu i se poate cere celui deţinut să dovedească inexistenţa unor astfel de motive.

De altfel, această regulă este prevăzută şi în dreptul român, în condiţiile art. 65 alin. 1 C. p. p., sarcina administrării probelor în cursul procesului penal revenind organelor de urmărire penală şi instanţei de judecată.

Practic, orice măsură privativă de libertate luată în plan intern trebuie să fie conformă dispoziţiilor actelor normative care le reglementează, dar şi aceste acte normative trebuie să fie conforme Convenţiei şi, de asemenea, fiecare caz în parte trebuie privit dincolo de aparenţe procedându-se la o analiză a situaţiei de fapt.

în prezenta cauză, referitor la îndeplinirea condiţiei de fond privitoare la existenţa de probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penaiă de către inculpat, Tribunalul a reţinut că la momentul luării măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii T.S.M., Z.V.M., D.M. şi D.M. realitatea acestor date era confirmată de înregistrările convorbirilor telefonice interceptate în dosarul penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, declaraţiile părţii vătămate şi recunoaşterile efectuate de aceasta de pe planşe foto, acte medicale, declaraţii ale martorilor.

Analizând ansamblul actelor şi lucrărilor existente la dosarul cauzei, Tribunalul a apreciat că luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor a fost legală şi temeinică, fiind respectate cumulativ disp. art. 136 alin. ultim C. p. p., art. 143 alin. 1 C. p. p., raportate la art. 148 lit. f) C. p. p.

Nu este deloc de neglijat faptul că, deşi presupusa faptă se reţine a fi săvârşită la data de 2008, măsura arestării preventive se dispune faţă de inculpaţi la 29 ianuarie 2009, prin urmare şase luni mai târziu, cu toate că aceştia nu s-au sustras de la urmărire penală, iar convorbirile telefonice reţinute ca mijloace de probă ce vin să contureze existenţa de date şi indicii temeinice cu privire la săvârşirea faptei de către inculpaţi au fost interceptate încă din data de 19.07.2008.

De asemenea, poziţia procesuală a părţii vătămate D.G., astfel cum rezultă din cuprinsul plângerii formulate şi declaraţiilor date şi aceste mijloace de probă (plângerea

şi declaraţiile) constituind elemente ce au servit la formarea convingerii existenţei motivelor temeinice care justifică şi reclamă privarea de libertate, este extrem de echivocă, nelămuritoare, aceasta dând declaraţii contradictorii, nelămurindu-se care a fost participarea efectiva a fiecăruia dintre inculpaţi la comiterea faptelor.

Instanţa a reţinut că din cuprinsul certificatului medico-legal cu nr. [...] eliberat de INML Mina Minovici rezultă că G.M. prezintă leziuni traumatice care se puteau produce prin lovire cu corp dur ce pot data din 19.07.2008 şi care necesită 11-12 zile de îngrijiri medicale, dar se reţine, totodată, că nu există elemente medico-legale obiective care să ateste producerea uneia sau mai multor plăgi prin acţiunea unui obiect tăietor (respectiv sabie), fapt ce infirmă susţinerea părţii vătămate privitoare la acţiunea directă a inculpatului asupra acestuia.

Faţă de toate acestea, tribunalul a apreciat că nu mai există indicii temeinice privind săvârşirea de către inculpaţi a faptelor prevăzute de legea penală, a motivelor care să justifice continuarea privării sale de libertate, temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri modificându-se.

Dacă la momentul luării măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi existau date din care rezultă presupunerea că aceştia au săvârşit fapta, ulterior dispunerii acestei măsuri privative de libertate, au apărut elemente noi care au menirea de a susţine netemeinicia datelor care ar fi trebuit să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana cercetată să fi săvârşit infracţiunea respectivă, în ceea ce priveşte presupusa acţiune ilicită a inculpaţilor, elemente ce conduc la modificarea temeiurilor ce au determinat iniţial luarea măsurii arestării preventive.

Tribunalul a reţinut elemente de fapt ce rezultă din ansamblul mijloacelor de probă administrate ulterior dispunerii măsurii arestării preventive, dar şi anterior (este vorba de declaraţiile echivoce ale părţii vătămate, de conţinutul actului medico-legal aflat la dosar), astfel cum am arătat, şi faptul că dreptul la libertate şi siguranţă garantat de art. 5 din Convenţie are un rol primordial într-o societate democratică, având un caracter fundamental ori inalienabil, scopul acestuia fiind „de a proteja liberarea şi siguranţa persoanei împotriva arestărilor şi detenţiei arbitrare” (cauza Winterwerp c. Olandei din 24.10.1979).

Măsura arestării preventive prev. de art. 136 alin. 1 lit. f) C. p. p., încadrându-se în situaţia prevăzută de art. 5 par. I lit. c) din Convenţie (detenţia unei persoane cu privire la care există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice să se creadă în necesitatea de a o împiedica să săvârşească sau să fugă după săvârşirea acesteia), atrage aplicabilitatea acestei dispoziţii convenţionale, a cărei interpretare nu se poate face independent de par. III al aceluiaşi articol, împreună cu care formează un tot unitar („Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prev. de par. I lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere’’).

Prin urmare, printre garanţiile care rezultă din textul art. 5 par. III se numără şi dreptul de a fi eliberat în cursul procedurii. Art. 5 par. III nu poate fi interpretat ca recunoscând autorităţilor naţionale un drept de opţiune între judecarea într-un termen rezonabil şi punerea în libertate a inculpaţilor (cauza Calmanovici c. României din

1.07.2008 par. 90).

Faţă de argumentele expuse anterior, Tribunalul a remarcat faptul că nu mai suntem în ipoteza în care un observator obiectiv ar putea fi convins din circumstanţele cauzei că persoana în cauză a putut comite infracţiunea pentru care este

arestată, dispărând condiţia fundamentală a privării de libertate în temeiul art. 5 par. 1 lit. c) din Convenţie cu privire la existenţa unei bănuieli legitime, plauzibile, verosimile care să justifice măsura privativă de libertate.

Verificând şi celelalte motive reţinute de instanţa de la Strasbourg ca putând fi luate în considerare de autorităţile naţionale atunci când iau o măsură privativă de libertate, instanţa a constatat că sub aspectul pericolului social al faptei pretins a fi săvârşită ca element care intră în aprecierea globală a existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică în ipoteza lăsării inculpatului în libertate, după curgerea unei anumite perioade de timp, doar aceste aspecte legate de gravitatea faptei comise nu mai sunt suficiente (cauza Tomasi c. Franţei, hotărârea din 27.08.1992, par. 85), trebuie astfel dovedit cu noi motive că ordinea publică este în mod concret afectată în ipoteza eliberării inculpaţilor.

Având în vedere argumentele ce preced, tribunalul a reţinut că, la acest moment, circumstanţele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au modificat semnificativ, nu mai subzistă, instanţa urmând a dispune, în temeiul art. 139 alin. 1 C. p. p. rap. la art. 145¹ C. p. p., înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată şi, pe cale de consecinţă, a respins cererile de liberare sub control judiciar formulate de inculpaţii T S M . Z.V.M. şi D.M.

împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, motivând că aceasta nu este motivată, nu s-a arătat ce elemente noi de natură să determine modificarea temeiurilor prevăzute de art. 148 lit. f) C. p. p. au apărut în cauză şi a admis un aspect important referitor la atitudinea inculpaţilor, faptul că inculpaţii Z V. şi D.M. au fost arestaţi în lipsă.

S-a mai susţinut că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol dovedit prin declaraţiile părţii vătămate, a martorului P.E. şi înregistrările ambientale din 27.11.2008, inculpaţii D.M. şi D.M. sunt cercetaţi şi în alte dosare, astfel că, în prezent, pericolul concret pentru ordinea publică nu s-a diminuat iar arestarea preventivă a inculpaţilor nu a depăşit o perioadă rezonabilă de timp.

Curtea, examinând încheierea atacată pe baza actelor şi lucrărilor din dosar, în raport de critica formulată, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 385 alin. 3 C. p. p., constată nefondat recursul.

Instanţa de fond a făcut o analiză amplă a materialului probator din dosar şi a reţinut judicios că, în acest moment procesual al speţei de faţă, temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor s-au modificat şi nu se mai justifică privarea de libertate a acestora, întrucât, faţă de mijloacele de probă administrate în cauză la data luării măsurii arestării preventive a inculpaţilor, celelalte probe administrate ulterior în cauză dovedesc aparenţa unor elemente noi care conduc la modificarea temeiurilor ce au determinat iniţial luarea măsurii arestării preventive, elemente analizate şi evidenţiate amplu în motivarea încheierii atacate.

în aceste condiţii, prima instanţă a făcut o legală aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 139 C. p. p., astfel că măsura dispusă, de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaţilor cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, este legală şi temeinică.

Această măsură se justifică, deoarece cadrul procesual al garanţiilor ce trebuie examinate de instanţele de judecată cu privire la impunerea unei măsuri privative de libertate cu privire la impunerea unei măsuri privative de libertate cuprinde atât art. 148 C. p. p. şi art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului dezvoltată în

aplicarea acestui text de lege care a şi fost invocat şi aplicat în mod legal în cauză de instanţa de fond care a evidenţiat şi jurisprudenţa C.E.D.O. aferentă cauzei.

în raport de toate aceste date, se constată că nu este întemeiată critica formulată de parchet în încheierea atacată este legală şi temeinică, considerente faţă de care recursul urmează a fi respins ca nefondat în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. p. p.

OPINIE SEPARATĂ a doamnei judecător ANCA ALEXANDRESCU

Apreciez că în cauză se impunea admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. p. p., casarea în parte a încheierii atacate şi, în baza art. 300² C. p. p. raportat la art. 160^b alin. 1 şi 3 C. p. p.. menţinerea arestării preventive a celor patru inculpaţi, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii de şedinţă recurate, în considerarea următoarelor argumente: în cauză, există indicii temeinice în sensul art. 143 alin. 1 C. p. p., raportat la art. 68¹ C. p. p., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele reţinute în sarcina acestora, prin actul de sesizare a instanţei, având în vedere probele administrate pe parcursul urmăririi penale.

Astfel, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor că în seara zilei de 19.07.2008, în jurul orelor 21.15-21.30, acţionând cu premeditare şi după o prealabilă coordonare, aceştia au urmărit autoturismul condus de partea vătămată G.D. până pe Aleea Petrăcheşti din Bucureşti, Sectorul 6, iar în momentul în care partea vătămată a oprit maşina, inculpaţii l-au blocat folosind autoturismele în care se aflau, după care înarmaţi cu săbii şi bâte, i-au aplicat părţii vătămate numeroase lovituri, folosind armele mai sus arătate, lovituri care au vizat, îndeosebi, regiunea capului, părţii vătămate cauzându-i-se multiple plăgi tăiate la nivel cerebral.

Apreciez că încheierea atacată este netemeinică în ceea ce priveşte soluţia de înlocuire a măsurii arestării preventive, având în vedere, în primul rând, circumstanţele reale care agravează, în mod calificat, infracţiunile pentru care inculpaţii sunt cercetaţi.

Astfel, este neîndoielnică îndeplinirea condiţiei referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor, având în vedere gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, natura şi gravitatea deosebită a infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a faptelor -„răfuieli” în plină stradă, în trafic, folosirea de obiecte contondente, săbii şi bâte, la agresionarea fizică a părţii vătămate, caracterul premeditat al acţiunii de prindere a victimei, participarea unui minor la această acţiune, dar şi circumstanţele personale ale inculpaţilor D.M. şi D.S., cercetaţi în alte dosare penale pentru comiterea de infracţiuni de violenţă.

Nu în ultimul rând, am în vedere şi împrejurarea că inculpatul T.S.M. a îngreunat ancheta penală prin acte medicale „fabricate” în vederea denaturării situaţiei de fapt şi cu alte consecinţe penale în privinţa participării medicului inculpat în aceeaşi cauză, I.Ş., iar inculpatul S.V.M., abordând o atitudine nesinceră, a pretins că doar s-a lăudat cu săvârşirea acestor fapte - în combaterea convorbirilor telefonice interceptate în cauză - şi „oricum nu i-a aplicat victimei decât o singură lovitură la cap”, reţinând ş că s_:a sustras de la urmărirea penală.

în ceea ce priveşte încheierea atacată este interesant şi modul în care instanţa dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, deşi în considerentele hotărârii atacate constată că ni mai există indicii temeinice privind săvârşirea de către inculpaţi a faptelor reţinute îr

sarcina acestora, împrejurare ce ar fi determinat revocarea din oficiu a măsurii arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, în condiţiile art. 160^b alin. 2 C. p. p., iar nu înlocuirea măsurii preventive, conform art. 139 alin. 1 C. p. p., care se dispune când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii respective.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei. Arestarea inculpaţilor la o distanţă de 6-7 luni de la săvârşirea presupuselor fapte. Opinii divergente cu privire la pericolul social concret pentru or