Inşelăciune în convenţii. Litigiu comercial. Recurs. Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 13 din Codul de procedură penală
| Comentarii |
|
Infracţiunea de înşelăciune nu subzistă atunci când emitentul dă viza de plată asupra unui bilet la ordin ştiind că nu are disponibil din care să se execute plata. Aceasta, pe de o parte, pentru că prin emiterea biletului la ordin emitentul îşi asumă o obligaţie, şi nu atestă un fapt, apoi pentru că între momentul vizei şi scadenţă există un interval de timp, care îi permite emitentului să asigure realizarea plăţii, şi pentru că legea a prevăzut instituţia protestului ca pe o cale de atac de care dispune beneficiarul în cazul refuzului de viză din partea emitentului şi mai ales pentru faptul (care a fost menţionat anterior) că legiuitorul nu cere îndeplinirea acestei condiţii a existenţei disponibilului în momentul emiterii titlului.
(Decizia nr. 482 din 14 martie 2002 - Secţia a Il-a penală)
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi cu nr. 254/P din 03.05.2001, inculpatul B.C.V. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal.
în fapt, s-a reţinut că la data de 13.11.1999 inculpatul a indus în eroare S.C. "A." S.A. Călăraşi de la care a cumpărat produse în valoare de 12.866.143 lei, emiţând pentru achitarea acestora un bilet la ordin, plătibil la data de 20.11.1999 la Banca X, deşi cunoştea că nu are disponibil în cont.
Judecătoria Călăraşi, prin Sentinţa penală nr. 260 din 14.06.2001, a respins cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi l-a condamnat, în baza art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării ei, potrivit art. 81 şi 82 din Codul penal, atrăgându-i atenţia asupra prevederilor art. 83 din Codul penal. A dispus comunicarea sentinţei la Primăria Municipiului Medgidia şi la Administraţia Financiară Medgidia, inculpatul funcţionând în baza Autorizaţiei nr. 8007 din 10.12.1997, emisă în baza Decretului-lege nr. 54/1990, ca persoană fizică cu denumirea "L.", cu sediul în Medgidia.
De asemenea, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 12.886.143 lei contravaloare marfă către partea civilă S.C. "A." S.A. Călăraşi şi la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Sentinţa a fost apelată atât de către inculpat, cât şi de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi.
în apelul declarat, parchetul a criticat sentinţa, întrucât prima instanţă a omis să dispună, în baza art. 445 din Codul de procedură penală, anularea biletului la ordin emis la data de 13.11.1999 de P.F. "L." Medgidia.
Inculpatul B.C.V. a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie. Inculpatul, prin apărător, a precizat că nu se face vinovat de comiterea faptei pentru care s-a dispus condamnarea sa, întrucât la fapte de acest gen lipseşte "intenţia", aşa încât nu ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni, ci în prezenţa unui litigiu comercial.
Prin Decizia penală nr. 215/A din 19.09.2001, Tribunalul Călăraşi a dispus, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi împotriva Sentinţei penale nr. 260 din 14.06.2001, pronunţată de Judecătoria Călăraşi, pe care a modificat-o numai în ceea ce priveşte omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 445 din Codul de procedură penală, şi, în baza acestui text, a anulat biletul la ordin emis la data de 13.11.1999 de P.F. "L." Medgidia, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
De asemenea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi sentinţe şi l-a obligat pe acesta la plata sumei de 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că într-adevăr, potrivit art. 445 din Codul de procedură penală, instanţa de judecată trebuie să se pronunţe şi asupra actelor ce au constituit mijloace frauduloase, în sensul de a le anula, dacă se constată că fapta întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Cum, în speţă, prima instanţă a constatat că există fapta de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 2 din Codul penal, condamnându-l pe inculpat, trebuia să facă aplicarea art. 445 din Codul de procedură penală.
Tribunalul a constatat că reaua-credinţă a inculpatului este dovedită cu prisosinţă, elementul intenţional fiind acoperit de întregul material probator, şi că a completat biletul la ordin cu intenţia clară de a cauza un prejudiciu societăţii contractante, uzând de un mijloc fraudulos menit să inducă în eroare societatea vânzătoare la încheierea contractului.
împotriva deciziei menţionate au formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpatul B.C.V.
Prin Adresa nr. 204/III/2/2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a retras recursul declarat în cauză, Curtea urmând ca, în baza art. 3854 alin. 2 din Codul de procedură penală cu referire la art. 369 din Codul de procedură penală, să ia act de această declaraţie.
Inculpatul a criticat ambele hotărâri pentru nelegalitate sub aspectul greşitei sale condamnări, arătând că faptele săvârşite de el nu au natură penală, în speţă fiind un litigiu de natură comercială, el neavând intenţia de a comite o infracţiune, şi solicitând achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală.
Recursul inculpatului este întemeiat.
Curtea, examinând hotărârile pronunţate în cauză prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 13 din Codul de procedură penală referitoare la situaţia când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, a apreciat că instanţa de fond în mod greşit a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal (soluţie menţinută şi de către instanţa de apel), având în vedere că în speţă este vorba de un litigiu comercial.
Din probele administrate a rezultat, în fapt, că la data de 11.02.1999 între P.F. "L." Medgidia, reprezentată prin inculpatul B.C.V., şi S.C. "A." S.A. Călăraşi s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 635, având ca obiect livrarea de came de pasăre şi ouă, în care se stipula la art. 3 că beneficiarul (P.F. "L.") se obligă să plătească marfa cumpărată de la societatea contractantă cu numerar sau filă cec, în momentul ridicării produselor, sau cu ordin de plată, în termen de maximum 5 zile de la ridicarea mărfurilor.
în ziua de 13.11.1999, inculpatul a cumpărat de la S.C. "A." S.A. Călăraşi produse din came de pasăre în valoare totală de 12.866.143 lei, întocmindu-se factura nr. 314886 din 13.11.1999, inculpatul emiţând un bilet la ordin cu termen de scadenţă la 29.11.1999, menţionând ca loc al plăţii Banca X, cu toate că la momentul emiterii cunoştea că nu are disponibil în cont.
La data de 20.11.1999, când biletul la ordin a fost introdus spre decontare, beneficiarului i s-a comunicat de către Banca X că acesta este refuzat la plată, din lipsă totală de disponibil.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 58/1934 (modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 11/1993), biletul la ordin este un înscris prin care o persoană, numită emitent, se obligă să plătească altei persoane, numită beneficiar, ori la ordinul acesteia, o sumă de bani la scadenţă.
La emiterea biletului la ordin, legea nu cere existenţa pentru emitent a disponibilului pe care se obligă să i-l plătească beneficiarului, astfel că nu se poate afirma că emitentul induce în eroare pe beneficiar, prezentându-i în mod nereal că este solvabil pentru suma înscrisă în bilet. Acesta doar se obligă ca la o anumită dată să plătească o anumită sumă, şi nu atestă nereal că şi posedă acea sumă în momentul emiterii titlului.
Dispoziţiile art. 215 alin. 3 din Codul de procedură penală, coroborate cu cele cuprinse în alin. 1 şi 2 din acelaşi text de lege, atestă că, pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii, este necesară desfăşurarea unei activităţi de inducere sau menţinerea în eroare a persoanei vătămate, prin manopere frauduloase, faţă de care nu s-ar fi încheiat ori executat contractul.
Or, infracţiunea de înşelăciune nu subzistă atunci când emitentul dă viza de plată asupra unui bilet la ordin ştiind că nu are disponibil din care să se execute plata. Aceasta, pe de o parte, pentru că, prin emiterea biletului la ordin, emitentul îşi asumă o obligaţie, şi nu atestă un fapt, apoi pentru că între momentul vizei şi scadenţă există un interval de timp, care îi permite emitentului să asigure realizarea plăţii, şi pentru că legea a prevăzut instituţia protestului ca pe o cale de atac de care dispune beneficiarul în cazul refuzului de viză din partea emitentului şi mai ales pentru faptul (care a fost menţionat anterior) că legiuitorul nu cere îndeplinirea acestei condiţii a existenţei disponibilului în momentul emiterii titlului.
Astfel, în speţă, fiind vorba de un angajament de plată ce conţine asumarea în mod unilateral a unei obligaţii pecuniare faţă de beneficiar, în caz de neplată este atrasă o răspundere civilă contractuală generată de neexecutarea unei obligaţii asumate într-un contract, ceea ce dă naştere urnei acţiuni civile în justiţie sau executării nemijlocite a biletului la ordin.
Simpla neexecutare a unei obligaţii civile asumate în baza unui contract nu poate avea consecinţe de natură penală atâta timp cât nu s-au folosit mijloace frauduloase.
Curtea a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile legii civile, neputând fi atrasă răspunderea penală, astfel că a rezultat indubitabil că fapta recurentului-inculpat nu este de natură penală.
De altfel, în sensul acestei soluţii este şi împrejurarea că neplata, la scadenţă, a sumelor de bani prevăzute în biletele la ordin deschide posesorilor titlurilor respective dreptul la acţiune directă sau în regres, ca şi la executarea nemijlocită a biletelor la ordin, potrivit art. 47 - 55 şi art. 57 - 64 din Legea nr. 58/1934.
Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, a admis recursul declarat de inculpat, a casat în totalitate hotărârile pronunţate în cauză, iar, pe fond, rejudecând în baza art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 10 lit. b) din Codul de procedură penală, l-a achitat pe inculpatul B.C.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal. A luat act că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a retras recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi potrivit art. 3854 alin. 2 din Codul de procedură penală cu referire la art. 369 din Codul de procedură penală.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
