JUDECATĂ. INCULPAT ARESTAT, NEADUS LA JUDECATĂ. NULITATEA HOTĂRÂRII.
| Comentarii |
|
Sunt lovite de nulitate hotărârile pronunţate în lipsa inculpatului, care era arestat şi nu a fost adus la judecată.
Prin sentinţa penală nr.566 din 5 aprilie 2000, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, în conformitate cu art.334 C.pr.pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G.M.C., din infracţiunea prevăzută de art.208-209 lit.a, c şi e, cu aplicarea art.37 lit.a C.pen., în infracţiunea prevăzută de art.208-209 lit.a şi c, cu aplicarea art.37 lit.a C.pen. şi art.13 C.pen. (de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, în condiţiile legii penale mai favorabile), text de lege în baza căruia a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare. în baza art.240 C.pen., cu aplicarea art.37 lit.a C.pen. a condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare (pentru uzurpare de calităţi oficiale) în stare de recidivă postcondamnatorie.
Conform art.33 lit.a şi art.34 alin.1 lit.b C.pr.pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
în baza art.61 C.pen. s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 608 zile închisoare, rămas de executat din pedeapsa de 2 ani, 11 luni şi 22 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.1591/1994 a Judecătoriei sectorului 5, şi a fost contopit acest rest de pedeapsă rămas neexecutat cu pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin hotărâre, urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 8 luni închisoare, sporită cu 4 luni, executând pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art.71 şi 64 Cod penal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în fapt că în data de 02.10.1995, în jurul orelor 18:30, inculpatul împreună cu încă doi făptuitori identificaţi în persoana numiţilor V.R. şi A.C., faţă de care s-a dispus djsjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor, se aflau în Bucureşti, sectorul 3. în zona magazinului M.V., casa de schimb valutar „E", cei trei l-au observat pe partea vătămată S.M. şi pe martorul L.R., numitul V.R. apropiindu-se de cei doi, întrebându-i dacă nu doresc să schimbe valută. Cei doi au refuzat, moment în care inculpatul şi numitul A.C. s-au apropiat de grupul celor trei, inculpatul s-a prezentat ca fiind poliţist, arătându-le un carton de culoare albastră ca şi legitimaţia şi le-a comunicat că face un control de rutină, cerându-le să intre în scara unui bloc de lângă casa de schimb valutar E"
După ce inculpatul şi numitul A.C. l-au percheziţionat pe V.R., i-au cerut părţii vătămate şi martorului să prezinte paşapoartele, iar inculpatul G.M.C. a deschis geanta părţii vătămate, de unde a luat paşaportul şi portofelul. Din portofel a luat suma de 1450 USD, pe care i-a verificat şi apoi i-a înmânat lui A.C., care, după verificare, i-a restituit inculpatului. Inculpatul a pus în portofel doar suma de 120 USD, însuşindu-şi restul de 1330 USD.
Sentinţa pronunţată a fost apelată de inculpatul G.C.M., fără să motiveze în scris calea de atac exercitată, iar în ziua judecăţii, deşi a fost citat, nu s-a prezentat.
Prin decizia penală nr.1313/A din 13 septembrie 2000, Tribunalul Bucureşti secţia I penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul G.M. care le-a criticat pentru nelegalitate, motivând că, atât la fond, cât şi la apel, judecata a avut loc în condiţiile lipsei de procedură cu el. Recursul este întemeiat.
Curtea, analizând critica formulată de inculpat a apreciat că aceasta se încadrează în cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.21 C.pr.pen.
Din actele dosarului s-a reţinut că inculpatul a fost arestat la data de 28 martie 2000, în baza mandatului de arestare nr.31/2000, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, fiind liberat la data de 10 octombrie 2000.
Sentinţa a fost pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti la data de 5 aprilie 2000, iar decizia Tribunalului Bucureşti la 13 septembrie 2000, în lipsa inculpatului.
Potrivit art.314 C.pr.pen., „judecata nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere. Aducerea inculpatului arestat la judecată este obligatorie." Aceleaşi dispoziţii se regăsesc şi pentru judecata în apel, conform art.375 C.pr.pen.
în aceste condiţii, hotărârile pronunţate sunt lovite de nulitate, potrivit art.197 alin.2 C.pr.pen., sens în care Curtea, în baza art.38515 pct.2 lit.c C.pr.pen., a admis recursul, a casat ambele hotărâri, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
(Secţia a ll-a penală, decizia nr. 1899/2000) NOTĂ: Examinarea recursului declarat de inculpat prin prisma dispoziţiilor art.3859 pct.21 C.pr.pen. de către instanţa de control judiciar este susceptibilă de critică.
După părerea noastră în speţă erau incidente prevederile art. 3859 pct.5 C.pr.pen.: „judecata a avut loc fără participarea [...] inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii."
Or, ambele instanţe au soluţionat cauza (la fond şi în apel) în lipsa inculpatului arestat şi neadus, încălcând dispoziţiile art.314 şi art.375 alin.3 C.pr.pen., care stipulează că judecata fondului şi, respectiv, judecata apelului nu pot avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere. (în acelaşi sens a se vedea nota lui V.Papadopol din Culegerea de practică judiciară penală a Curţii de Apel Bucureşti pe anul 1996, Editura Holding Reporter, pag.284-285.)
Din analiza cauzei se evidenţiază şi alte aspecte susceptibile de critică, în ceea ce priveşte sentinţa pronunţată de instanţa de fond, respectiv aspecte de nelegalitate care ar fi putut să fie invocate numai după punerea în discuţie a cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct.171 C.pr.pen., în raport de dispoziţiile art. 3859 alin.3 şi 4 C.pr.pen.
Aşa cum şe poate observa, prima instanţă nu a dat eficienţă în aplicarea pedepselor inculpatului mai întâi dispoziţiilor recidivei postcondamnatorii, primul termen constând dintr-o pedeapsă a închisorii din care inculpatul a fost liberat, în condiţiile în care a apreciat că se impune revocarea liberării condiţionate, ci a făcut aplicarea prevederilor pedepsei închisorii în situaţia concursului de infracţiuni. Aşadar, au fost pronunţate pedepse cu închisoarea pentru fiecare faptă, aplicând dispoziţiile art.33 şi 34 C.pen., după care, în baza dispoziţiilor art.61 C.pen., s-a revocat restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, ce a fost contopit cu pedeapsa rezultantă pentru cele două infracţiuni şi apoi recidiva postcondamnatorie, ca tratament special prevăzut în art.61 C.pen.
în jurisprudenţă s-a conturat în mod majoritar opinia unei a doua soluţii, respectiv aplicarea mai întâi a regulilor recidivei postcondamnatorii în raport cu fiecare din infracţiunile concurente (contopindu-se pedeapsa pentru infracţiunea nou comisă cu restul rămas neexecutat), după care rezultantele obţinute se contopesc după regulile concuffeului de infracţiuni.
Virtuţile acestei modalităţi de aplicare a pedepselor constau în desfăşurarea firească a faptelor, întrucât mai întâi apare starea de recidivă şi apoi aceea de concurenţă între infracţiuni, însă neajunsul îl reprezintă faptul că tehnica este complicată, implicând mai multe contopiri.
Conchidem însă că instanţa de fond ar fi trebuit totuşi să facă aplicarea firească a dispoziţiilor legale incidente, chiar dacă modalitatea concretă de întocmire a minutei este mai greoaie.
Dacă instanţa de control judiciar ar fi pus în discuţie şi aspectele semnalate şi ar fi făcut referire ca instanţa de fond, cu ocazia rejudecării să aibă în vedere şi cele arătate, atunci aceasta ar fi examinat dispoziţiile legale în materie.
Astfel, apare doar virtuală examinarea modalităţii de aplicare a pedepselor în condiţiile arătate, de către prima instanţă într-o altă compunere.
în sensul opiniilor expuse, asupra tehnicii de aplicare a prevederile legale în materia enunţată, a se vedea Practica judiciară penală, vol.l, Partea generală (art.1-51 C.pen.), coordonatori G.Antoniu şi Constantin Bulai, Editura Academiei Române, 1988, comentariul nr.16, pag.178-179.(Judecator Rodica-Aida Popa)
