JUDECATA. PROCEDURA DE CITARE. PARTE VĂTĂMATĂ CITATĂ LA LOCUL DE MUNCĂ. NECITARE LA DOMICILIU.
| Comentarii |
|
Cât timp partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, necitarea acesteia la domiciliu (fiind citată la locul de muncă) nu poate conduce la desfiinţarea sentinţei, în absenţa dovedirii existenţei unei vătămări.
Prin sentinţa penală nr. 453 din 22.12.1998, Tribunalul Bucureşti - secţia a ll-a penală a condamnat pe inculpatul C.D. la:
- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. 2 lit. f Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal;
-2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
în baza art. 33-34 Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71-64 Cod penal.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus prevenţia de la 4.12.1997, la zi.
A constatat acoperit prejudiciul cauzat părţii civile S.C. „Automatizări Service şi Servicii" S.R.L. şi a luat act că aceasta nu s-a mai constituit parte civilă.
în baza art. 118 lit. d Cod penal, a confiscat de la inculpat suma de 190.000
lei.
Inculpatul a fost obligat la 500.000 lei, cheltuieli judiciare statului, din care 200.000 lei, onorariu avocat oficiu, a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa de fond a reţinut că, la data de 16.12.1996, inculpatul - angajat al firmei „Automatizări Service şi Servicii" S.R.L., după orele de program, a sustras de pe şantierul de lucru aparţinând firmei un transformator pentru sudură electrică, iar la 18.12.1996 a sustras un flex de tăiat metal şi o bormaşină electrică, înainte de a părăsi locul faptei fiind surprins de administratorul S.l.
Pentru a păstra bunurile furate, inculpatul l-a lovit pe acesta, i-a luat din buzunar cheia de la uşa de ieşire şi o sumă de bani pe care o avea în buzunar.
Conform raportului de expertiză medico-legală nr. Al/18314/21.01.1997, S.l. nu a necesitat îngrijiri medicale.
Faptele şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite cu declaraţia de recunoaştere a faptelor comise de către inculpat, coroborată cu declaraţia părţii vătămate, S.L, a martorului M.C. şi cu actele efectuate în cursul urmăririi penale.
Inculpatul nu a recunoscut însă că a sustras de la partea vătămată suma de 30.000 lei, aspect infirmat de declaraţiile părţii vătămate în acest sens, care a precizat că nu se constituie parte civilă cu această sumă.
Potrivit adresei de la fila 10 dosar urmărire, valoarea bunurilor sustrase de inculpat se ridică la suma de 1,5 milioane lei, iar partea vătămată a declarat că nu se mai constituie parte civilă cu această sumă.
La individualizarea pedepsei, tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, valoarea prejudiciului, persoana inculpatului - care a recunoscut fapta, însă este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat în repetate rânduri pentru infracţiuni de furt, prezenta infracţiune fiind săvârşită în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 1.194/26.10.1994 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost condamnat inculpatul la 2 ani şi 6 luni închisoare, faptele reţinute prin prezenta sentinţă fiind săvârşite după executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Faţă de cele arătate, scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii pentru cele două infracţiuni, urmând a se face aplicarea art. 33 lit. a şi 34 Cod penal, inculpatul săvârşind ambele infracţiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul solu-
tionării cauzei cu lipsă de procedură cu partea civilă S.I., care, în mod greşit, a fost citată cu mandat de aducere la adresa din Bucureşti, sectorul 2, unde de fapt era un punct de lucru al firmei, pe când domiciliul acesteia este la o altă adresă din Bucureşti.
De asemenea, în tot cursul cercetării judecătoreşti, acesta a fost citat sub numele S. şi nu S.
Un alt motiv de apel vizează omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra întregii activităţi infracţionale a inculpatului C.D.
Cel de-al treilea motiv vizează individualizarea pedepsei, în sensul că este prea blândă, în raport de antecedentele inculpatului.
în ultimul motiv de recurs, parchetul apreciază că se impunea aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 65 Cod penal.
Curtea, examinând cauza, în raport de motivele invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, constată că apelul este nefondat.
Primul motiv de apel este nefondat, dat fiind că citarea părţii vătămate numai la locul de muncă, nu şi la domiciliu, nu este de natură a atrage nulitatea actului, atâta vreme cât prin acesta nu s-a produs o vătămare; mai este de observat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Nici al doilea motiv de apel nu este fondat. Instanţa nu s-a preocupat asupra întregii activităţi infracţionale a inculpatului C.D., din data de 18.12.1996, întrucât din probele dosarului nu a rezultat cu certitudine că inculpatul a mai săvârşit şi o altă faptă, în final instanţa pronunţându-se asupra celor două infracţiuni, respectiv de furt şi tâlhărie.
Motivul ce vizează individualizarea pedepsei este, de asemenea, nefondat, pedeapsa aplicată fiind de natură a realiza scopul prevăzut de legiuitor, astfel cum este circumscris în dispoziţiile art. 52 Cod penal.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere atât pericolul social ridicat al infracţiunii, cât şi starea de recidivă a inculpatului, dar şi valoarea modică a prejudiciului, astfel încât se apreciază că nu se justifică redozarea pedepsei, în sensul majorării acesteia.
Nici ultimul motiv de apel nu este fondat, dispoziţiile art. 65 Cod penal neimpunându-se a fi aplicate faţă de gravitatea infracţiunii şi împrejurările în care a fost comisă.
Pentru considerentele expuse, Curtea urmează ca, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, să respingă apelul parchetului, ca nefondat.
în baza art. 383 alin. 3 Cod procedură penală, se va deduce din pedeapsă durata arestării de la 4.12.1997 la 30.04.1999.
NOTA: Faptul că partea vătămată a tost citată la locul de muncă, nu şi la domiciliu, nu echivalează cu necitarea părţii, nefiind un caz de desfiinţare a sentinţei penale.
Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, aşa încât necitarea acesteia la domiciliu nu este o împrejurare de natură să conducă la anularea actului, cât timp prin acesta nu s-a produs o vătămare, încălcările dispoziţiilor legale referitoare la desfăşurarea procesului penal sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii relative, care este luată în considerare numai dacă a fost invocată de către cel căruia i s-a produs o vătămare în drepturile sale procesuale, el având obligaţia să dovedească existenţa vătămării produse prin încălcarea legii, cu ocazia efectuării actului procesual sau procedural.
în mod cu totul excepţional, nulitatea relativă poate fi invocată din oficiu de către instanţa de judecată, în cazurile în care anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului.
Or, în cauza de faţă, partea vătămată nu şi-a exprimat nemulţumirea faţă de
împrejurarea că nu a fost citată şi la domiciliu, ceea ce denotă că nu a suferit
nici o vătămare care să conducă la anularea actului.
Parchetul a criticat sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate sub aspectul
soluţionării cauzei cu lipsă de procedură cu partea vătămată S.I., care, în
mod greşit, a fost citată la locul de muncă, desi domiciliul său era cunoscut.
(Judecator Sofica Dumitrascu - sectia I penala CAB)
