JUDECATA. SESIZARE „IN REM". INAPLICABILITATEA DISPOZIŢIILOR ART. 334 COD PROCEDURĂ PENALĂ CÂND INSTANTA SE PRONUNŢĂ ASUPRA FAPTELOR MENTIONATE IN RECHIZITORIU.
| Comentarii |
|
în obiectul judecăţii intră şi faptele care au fost precis determinate în partea expozitivă a rechizitoriului, dar cu privire la care în dispozitiv nu se face menţiune expresă. Fiind vorba de sesizare „in rem", nu se aplică dispoziţiile art. 334 Cod procedură penală.
Prin sentinţa penală nr. 521/11.12.1998, Tribunalul Bucureşti - secţia l-a penală - în baza art. 211 alin. 2 lit. a, d, e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal şi art. 75 lit. c Cod penal - l-a condamnat pe inculpatul I.E. - fiul lui C. şi S., născut la 11.01.1929, în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, sectorul 2, pensionar, recidivist - la două pedepse de câte 6 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a - art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul urma să execute o pedeapsă de 6 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71-64 Cod penal.
A mentinut starea de arest a inculpatului şi a dedus prevenţia pentru acesta de la 11.08.1997 la 11.12.1998.
în baza art. 104 Cod penal, a dispus internarea inculpatului minor S.B.C. - fiul lui I. şi C., născut la 22.09.1981 în comuna Răcari, judeţul Dâmboviţa, domiciliat în comuna Ciocăneşti, satul Vizureşti, judeţul Dâmboviţa, necunoscut cu antecedente penale - într-un centru de reeducare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. 2 lit. a, d, e Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cod penal şi art. 33 lit. a Cod penal.
Măsura educativă a fost pusă în executare de îndată.
A constatat că inculpatul a fost deţinut preventiv de la 13.08.1997 până la data punerii efective în aplicare a măsurii educative.
A constatat că părţile vătămate, F.V. şi C.M., nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Fiecare inculpat a fost obligat la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 200.000 lei - onorarii pentru avocaţi din oficiu - urmau să fie avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în ziua de 4.08.1997, în jurul orelor 21,30, F.V. şi C.M. se aflau în staţia de troleibuz „B-dul Ferdinand", când, la un moment dat, s-a apropiat de ei inculpatul I.E., care a introdus mâna în buzunarul tricoului cu care era îmbrăcat F.V., încercând să-i ia banii.
Partea vătămată F.V. a dus mâna la buzunar, încercând să se apere, moment în care inculpatul I.E. l-a chemat pe inculpatul S.B.C. şi alţi doi indivizi rămaşi neidentificaţi, spunându-le că partea vătămată are bani.
Aceştia s-au apropiat şi împreună cu inculpatul I.E. l-au lovit pe F.V. cu pumnii şi picioarele, iar inculpatul I.E. i-a sustras din buzunar suma de 300.000 lei, iar numitul „Ion", ceasul de la mână şi lanţul de aur de la gât.
întrucât C.M. a încercat să-şi apere prietenul, a fost lovit şi el de către inculpaţi, iar inculpatul S. i-a sustras portofelul, în care se aflau acte şi suma de 60.000 lei.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul I.E.
în apelul său, parchetul critică soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate, motivând că, deşi instanţa a fost sesizată cu judecarea unei singure fapte de tâlhărie, a reţinut în sarcina celor doi inculpaţi două fapte de tâlhărie în concurs real, fără a pune în discuţie schimbarea încadrării juridice.
Se critică soluţia instanţei de fond şi pentru neaplicarea pedepsei complimentare în cazul inculpatului I.E.
De asemenea, se critică soluţia primei instante pentru netemeinicie cu privire la măsura aplicată inculpatului minor S.B.C., motivând că aceasta este prea blândă în raport de pericolul social al faptelor comise, solicitând a se aplica acestuia o pedeapsă cu închisoarea.
în apelul său, inculpatul I.E. critică soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate si netemeinicie, motivând că, în mod greşit, a fost condamnat, întrucât nu se face vinovat de comiterea faptelor ce i se reţin în sarcină, solicitând achitarea.
Analizând sentinţa instanţei de fond sub toate celelalte aspecte, Curtea apreciază că cele două apeluri nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare.
Cu privire la apelul parchetului, Curtea reţine că împrejurarea că inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie, iar instanţa a reţinut în sarcina acestora câte două fapte în concurs real, nu face aplicabilă în cauză instituţia juridică a schimbării încadrării juridice reglementată de art. 334 Cod procedură penală.
Dispoziţiile art. 334 Cod procedură penală se referă la situaţia când încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa având obligaţia să pună în discuţie noua încadrare.
Or, în cauza de faţă nu se poate vorbi de o schimbare de încadrare juridică, în sensul că dintr-o faptă reţinută în sarcina inculpaţilor să se creeze două fapte.
în cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 336 Cod procedură penală referitoare la extinderea procesului penal pentru alte fapte, această instituţie juridică fiind aplicabilă în situaţia când „în cursul judecăţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la săvârşirea unei alte fapte prevăzute de iegea penală, având legătură cu infracţiunea pentru care este trimis în judecată".
Instanţa de fond a fost sesizată „in rem", cu faptele comise de cei doi inculpaţi, din descrierea situaţiei de fapt rezultând că fiecare inculpat a comis câte două fapte de tâlhărie, în concurs real, astfel încât, în mod corect, prima instanţă a procedat la condamnarea acestora pentru două fapte.
Nici al doilea motiv de apel nu este fondat.
Aplicarea unei pedepse complimentare nu este obligatorie, ci facultativă.
Faptul că instanţa de fond a aplicat inculpatului I.E. o pedeapsă de 6 ani închisoare, nu conduce la obligativitatea aplicării unei pedepse complimentare, cât timp aceasta nu este prevăzută în mod obligatoriu pentru infracţiunea respectivă.
Nici ultimul motiv de apel nu este fondat.
în mod corect, prima instanţă a aplicat inculpatului S.B. măsura internării într-un centru de reeducare, în acest fel inculpatul având posibilitatea să-şi continue studiile sau să se califice într-o meserie.
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 106 Cod penal, există posibilitatea prelungirii internării de către instanţă şi după împlinirea vârstei de 18 ani, pentru realizarea scopului internării, astfel încât, în mod greşit, se susţine de către parchet că măsura aplicată inculpatului S.B. este prea blândă.
Nici apelul inculpatului I.E. nu este întemeiat.
Din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul I.E. se face vinovat de comiterea faptelor ce i se reţin în sarcină.
/
Cei doi inculpaţi au fost recunoscuţi de către părţile vătămate ca fiind autorii infracţiunilor de tâlhărie ale cărei victime au fost.
Partea vătămată F.V. declară că inculpatul I.E. este prima persoană care i- a introdus mâna în buzunar, fără să reuşească să-i sustragă ceva, după care a intervenit celălalt inculpat, împreună cu grupul de persoane cu care se afla în locul respectiv.
Faţă de această situaţie, susţinerile inculpatului I.E., în sensul că nu ar fi autorul faptelor ce i se reţin în sarcină, apar ca nesincere, fiind făcute cu scopul de a fi absolvit de răspunderea penală.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului I.E., Curtea reţine că aceasta a fost corect individualizată, având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal.
La stabilirea cuantumului pedepsei s-a avut în vedere că inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postexecutorie, acesta fiind condamnat anterior pentru fapte similare, ceea ce denotă perseverenţa infracţională a acestuia.
Faţă de considerentele arătate, Curtea urmează ca, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, să respingă, ca nefondate, apelurile parchetului şi inculpatului I.E.
Va deduce prevenţia inculpatului I.E. de la 11.08.1997 la 14.05.1999. Va constata că inculpatul S.B.C. a fost arestat preventiv de la 13.08.1997 şi până la punerea efectivă în executare a măsurii educative.
(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 223/1999) NOTA: Dispoziţiile art. 334 Cod procedură penală se referă la situaţia când încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, împrejurare în care instanţa are obligaţia de a pune în discuţia părţilor noua încadrare juridică.
Ori în speţa de faţă instanţa de fond a fost sesizată „in rem", cu faptele comise de inculpat, din descrierea situaţiei de fapt reţinute în actul de sesizare rezultând că acesta a comis două fapte de tâlhărie, în concurs real. în atare situaţie, nu sunt incidente dispoziţiile art. 334 Cod procedură penală, cât timp instanţa a fost învestită cu judecarea a două fapte de tâlhărie. Rechizitoriul procurorului, ca act de sesizare a instanţei, trebuie să aibă, potrivit art. 263 Cod procedură penală, un anumit conţinut pentru a contura obiectul judecăţii, între elementele pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul înscriindu-se şi încadrarea juridică a faptei, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată.
în practica judiciară s-a constatat, însă, în mod constant, că intră în obiectul judecăţii şi, în consecinţă, instanţa trebuie să se pronunţe şi cu privire la ele, faptele care au fost precis determinate în partea expozitivă a rechizitoriului, dar cu privire la care în dispozitivul rechizitoriului nu s-a menţionat expres trimiterea în judecată a inculpatului. (Judecator Sofica Dumitrascu - sectia I penala CAB)
