Legitimă apărare. Condiţii. Provocare. Deosebiri
| Comentarii |
|
Pentru existenţa legitimei apărări, legea, respectiv art. 44 din Codul penal, nu prevede doar ca atacul să fie material, direct, imediat şi injust, ci prevede ca fapta să fie necesară pentru înlăturarea atacului şi să fie proporţională cu gravitatea acestuia.
Dacă riposta inculpatului este disproporţionat de gravă în raport cu gravitatea pericolului prin atac, însă acesta a acţionat doar sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de provocarea părţii vătămate, produsă prin violenţă asupra sa, se reţine circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) din Codul penal.
(Decizia nr. 253 din 15 februarie 2001 - Secţia a ll-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 1019 din 29.09.2000, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în baza art. 334 din Codul de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracţiunea prevăzută de art. 181 din Codul penal în infracţiunea prevăzută de art. 182 din Codul penal, cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. d) din Codul penal, şi l-a condamnat pe inculpatul C.M. la 15 zile închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal. A fost soluţionată şi latura civilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 29 mai 1999, partea vătămată P.T., aflându-se într-o stare avansată de ebrietate, pe fondul unor neînţelegeri cu familia soţiei sale, s-a apropiat de inculpatul C.M., care se afla aşezat pe o ladă, împreună cu alţi membri ai familiei soţiei sale, şi l-a lovit pe acesta, cu piciorul, în regiunea gâtului.
în aceste împrejurări, inculpatul a lovit şi el partea vătămată, care, datorită loviturii primite, s-a dezechilibrat şi a căzut. După ce a lovit-o pe partea vătămată, inculpatul a fugit de la locul faptei, deplasându-se la sediul Secţiei 10 Poliţie, pentru a relata cele întâmplate.
Ca urmare a loviturii primite, partea vătămată P.T. a prezentat leziuni traumatice, ce au necesitat pentru vindecare un număr de 80 de zile îngrijiri medicale (conform certificatului medico-legal).
Instanţa a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 44 din Codul penal, privitoare la legitima apărare, şi nici dispoziţiile referitoare la depăşirea limitelor legitimei apărări (exces justificat).
Având în vedere comportamentul părţii vătămate, care pe fondul consumului excesiv de alcool a adresat cuvinte injurioase familiei inculpatului şi l-a lovit pe acesta din urmă cu piciorul, în zona gâtului, instanţa a reţinut circumstanţa atenuantă legală a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) din Codul penal.
Inculpatul a declarat apel, criticând soluţia de condamnare, considerându-se în stare de legitimă apărare când a săvârşit fapta.
Prin Decizia penală nr. 1686/A din 28.11.2000, a fost respins apelul ca nefondat.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul C.M., susţinând că partea vătămată este o persoană violentă, a determinat incidentul, iar el a fost nevoit să se apere, fiind în legitimă apărare.
în drept, inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 din Codul de procedură penală, referitor la situaţia când instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului, şi cel prevăzut de art. 3859 pct. 18 din Codul de procedură penală, referitor la situaţia când în cauză a fost comisă o gravă eroare de fapt.
Recursul nu este fondat.
Astfel, în ceea ce priveşte primul caz de casare invocat, Curtea constată că acesta nu poate fi reţinut, având în vedere că instanţa de fond nu numai că s-a pronunţat cu privire la probele administrate în cauză, dar a dat dovadă de rol activ, administrând probele utile, pertinente şi concludente cauzei, analizându-le şi făcând referire la acestea în considerentele hotărârii.
De asemenea, instanţa de fond şi cea de apel s-au pronunţat asupra tuturor cererilor formulate de părţi în cauză.
Pentru aceste motive, nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea administrării de noi probe, mai ales că în cauză s-a administrat un amplu ansamblu probator.
Pe baza probelor administrate în cauză, s-au reţinut în mod corect situaţia de fapt expusă şi vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 182 din Codul penal.
Din modul de desfăşurare a incidentului nu se putea reţine legitima apărare în favoarea inculpatului, după cum au reţinut şi instanţa de fond şi cea de apel, ci doar provocarea, astfel cum este prevăzută de art. 73 lit. b) din Codul penal.
Pentru existenţa legitimei apărări, legea, respectiv art. 44 din Codul penal nu prevede doar ca atacul să fie material, direct, imediat şi injust (aspecte care au fost dezvoltate pe larg în considerentele sentinţei judecătoreşti), ci prevede ca fapta să fie necesară pentru înlăturarea atacului (apărarea este legitimă numai în măsura în care este îndreptată împotriva actului agresiv şi urmăreşte înlăturarea acestuia şi a pericolului pe care îl generează) şi să fie proporţională cu gravitatea atacului (fapta săvârşită în apărare trebuie să fie de o gravitate aproximativ egală cu gravitatea atacului, adică să corespundă nevoii de apărare pe care o creează atacul).
Dacă însă este disproporţionat de gravă în raport cu gravitatea pericolului creat prin atac, fapta săvârşită nu poate fi considerată ca legitimă, deoarece depăşeşte limitele legitimei apărări.
Or, în cauză, fapta inculpatului nu numai că a fost disproporţionat de gravă în raport cu gravitatea pericolului creat prin atacul părţii vătămate, care l-a lovit cu piciorul în zona gâtului, dar inculpatul a ripostat, în momentul în care atacul încetase, nemaifiind actual, şi a lovit-o pe partea vătămată cu un corp dur.
Datorită acestei lovituri, partea vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut, fiindu-i necesare pentru vindecare 80 de zile de îngrijiri medicale, situaţie care a determinat încadrarea faptei la infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 din Codul penal.
Având în vedere aceste considerente, nu se poate reţine că inculpatul a acţionat în legitimă apărare, ci doar sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de provocarea părţii vătămate, produsă prin violenţă asupra sa, fapt care a determinat reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) din Codul penal.
