Măsuri de siguranţă. Confiscare specială. Cantitate de droguri folosită în timpul analizelor de laborator, pe parcursul urmăririi penale. Obligaţia instanţei
Comentarii |
|
Dacă în cursul analizelor de laborator a fost folosită o anumită cantitate de droguri din cea găsită asupra inculpatului, această împrejurare trebuie menţionată în dispozitivul sentinţei.
(Decizia nr. 709/A din 20 decembrie 2001 - Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 610 din 11 octombrie 2001, Tribunalul Bucureşti-Secţia I penală a dispus, în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) din Codul penal, condamnarea inculpatului D.C. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Conform art. 118 lit. e) din Codul penal a fost confiscată cantitatea de 13,08 grame heroină.
Instanţa de fond a reţinut că la data de 10 iulie 2001 organele de poliţie au efectuat o percheziţie la domiciliul inculpatului, găsind cantitatea de 13,08 grame heroină, despre care s-a stabilit că era destinată consumului propriu.
împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o, între altele, pentru faptul că, dispunând confiscarea cantităţii de 13,08 grame heroină, instanţa nu a menţionat că, din aceasta, 0,80 grame au fost folosite pentru efectuarea analizelor de laborator.
Apelul este fondat.
într-adevăr, cu ocazia analizelor de laborator au fost folosite 0,80 grame din heroina găsită în locuinţa inculpatului.
Aşa fiind, nu mai există în materialitatea lor cele 13,08 grame heroină, ci numai 12,28 grame, care urmează să fie confiscate. Menţionarea cantităţii folosite pentru analize este obligatorie nu numai pentru acurateţea juridică, ci şi pentru realizarea concordanţei absolut necesare între cantităţile pentru care se dispune confiscarea şi cele efectiv deţinute de organele de urmărire penală după ridicarea lor de la inculpat.
NOTĂ:
Decizia penală nr. 709/A din 20 decembrie 2001 a rămas definitivă, la 02.07.2002, prin Decizia penală nr. 3116 din 18.06.2002 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală, prin care s-a admis recursul inculpatului şi s-au casat decizia penală şi sentinta penală numai sub aspectul individualizării pedepsei.