Liberarea provizorie sub control judiciar

Potrivit art. 1602alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani. Folosind sintagma „se poate acorda”, legiuitorul a lăsat la latitudinea instanţei aprecierea privind acordarea sau nu a liberării provizorii sub control judiciar şi nu obligativitatea acordării acesteia.

Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 428 din 15 iulie 2006

Prin încheierea din 14 septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul penal nr. 2066/2006, a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, fiind obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru infracțiunile de trafic de persoane și proxenetism și a încercat să zădărnicească aflarea adevărului.

împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, criticând-o ca fiind nelegală, solicitând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, susținând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1602C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 428/R din 15 iulie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat și a fost obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, curtea a constatat că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților și a martorilor.

De asemenea, în mod corect curtea a apreciat că dispozițiile art. 1602alin. (1) C. proc. pen., fac vorbire de facultatea instanței de a acorda liberarea provizorie, folosindu-se sintagma „se poate acorda” și nu de obligativitatea acordării acesteia. Această facultate a instanței de a acorda sau nu liberarea provizorie sub control judiciar, se raportează și la natura infracțiunii comise, la periculozitatea socială a acesteia, dar și la comportamentul inculpatului în sensul încercării zădărnicirii aflării adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberarea provizorie sub control judiciar