Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Repunerea părţilor în situaţia anterioară. Neexecutare. Autoritate de lucru judecat
| Comentarii |
|
In situaţia în care inculpatul a mai fost anterior condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, însă repunerea în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii, dispusă prin hotărârea de condamnare, nu a fost adusă la îndeplinire, inculpatul continuând astfel ocuparea abuzivă a terenului în litigiu, nu se poate vorbi de o nouă infracţiune de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, în cauză existând autoritate de lucru judecat.
(Decizia nr. 1567 din 18 octombrie 2001 - Secţia a II-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 2137 din 03.12.1999 a Judecătoriei Buftea, în fond, după desfiinţare, inculpatul D.l. a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prevăzută de art. 271 alin. 2 din Codul penal. în baza art. 81 - 82 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 6 luni termen de încercare. S-a constatat graţiată pedeapsa de 8 luni închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1216 din 26.06.1997 a Judecătoriei Buftea.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) din Codul de procedură penală, inculpatul D.M. a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 271 alin. 2 din Codul penal. S-a constatat graţiată pedeapsa de 8 luni închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1216 din 26.06.1997 a Judecătoriei Buftea.
S-a reţinut că, prin Sentinţa civilă nr. 1859 din 10.05.1994 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin Decizia civilă nr. 1638 din 27.06.1996 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, cei doi inculpaţi au fost obligaţi să lase părţii vătămate U.E. în proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 5000 mp, teren individualizat prin procesul-verbal de punere în posesie întocmit de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei Jilava din 14.04.1992.
întrucât aceeaşi comisie a eliberat inculpatului D.l. un proces-verbal de punere în posesie pentru o suprafaţă de 541 mp, parte integrantă din cei 5000 mp sus-menţionaţi, partea vătămată s-a adresat instanţei de contencios administrativ, respectiv Tribunalului Bucureşti - Secţia de contencios administrativ, care, prin Sentinţa civilă nr. 71 din 31.01.1996, definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 194 din 29.08.1996 a Curţii de Apel Bucureşti- Secţia de contencios administrativ, a dispus anularea procesului-verbal de punere în posesie a inculpatului D.l. din 27.09.1994, menţinând procesul-verbal din 14.04.1992 privind pe partea vătămată U.E.
La data de 13.06.1996, executorul judecătoresc s-a deplasat la faţa locului şi, în baza Sentinţei civile nr. 1859 din 10.05.1994 a Judecătoriei Buftea, învestită cu formulă executorie, a pus-o în posesie pe partea vătămată cu imobilul în litigiu.
Deşi cu acea ocazie inculpaţii au declarat că nu se opun celor dispuse de instanţă, solicitând doar un termen pentru ridicarea construcţiilor, după plecarea executorului judecătoresc inculpaţii au recuperat terenul respectiv, nepermiţând accesul părţii vătămate pe acesta.
Pentru ocuparea abuzivă a terenului, proprietatea părţii vătămate, cei doi inculpaţi au fost condamnaţi la amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 220 din Codul penal (Sentinţa penală nr. 527 din 21.03.1997 a Judecătoriei Buftea), precum şi la câte 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 81, 82 din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 271 alin. 2 din Codul penal (Sentinţa penală nr. 1216 din 26.06.1997 a Judecătoriei Buftea).
Inculpaţii refuză în continuare să părăsească terenul în litigiu şi îl cultivă cu legume.
Prin Decizia penală nr. 991/A din 26.06.2001 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a ll-a penală, a fost respins apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea şi s-a admis apelul inculpatului D.I., dispunându-se, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală, achitarea inculpatului D.L
în considerarea aceloraşi motive, s-a dispus şi achitarea inculpatului D.M.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti este fondat.
între cauza judecată prin Sentinţa penală nr. 1216 din 26.06.1998 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin Decizia penală nr. 648 din 24.04.1997 a Curţii de Apel Bucureşti, şi cauza dedusă judecăţii în prezentul dosar există identitate de persoane, respectiv partea vătămată U.E. şi inculpaţii D.M. şi D.L, şi identitate de obiect, respectiv împiedicarea exercitării dreptului de proprietate, recunoscut părţii vătămate prin Sentinţa civilă nr. 1859 din 10.05.1994 a Judecătoriei Buftea.
Cu toate că, prin Sentinţa penală nr. 1216 din 26.06.1997 a Judecătoriei Buftea, cei doi inculpaţi au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a unei hotărâri judecătoreşti, prevăzută de art. 271 alin. 2 din Codul penal, dispunându-se totodată repunerea părţilor în situaţia anterioară, această ultimă dispoziţie a instanţei nu a fost adusă la îndeplinire, inculpaţii continuând ocuparea abuzivă a terenului.
Se constată deci că infracţiunea dedusă judecăţii face parte dintr-un ansamblu de acte materiale pentru care instanţele judecătoreşti s-au mai pronunţat şi ea nu a intervenit ulterior constatării unei alte situaţii (recuperarea terenului în litigiu, o repunere în posesie etc.), împrejurare în care, cu privire la aceasta, există autoritate de lucru judecat.
Aşa fiind, nu se poate vorbi despre o nouă infracţiune de nerespectare a hotărârii judecătoreşti, ulterioară datei de 24.04.1998, când a rămas definitivă Sentinţa penală nr. 1216 din 26.06.1997 a Judecătoriei Buftea.
Prin urmare, recursul va fi admis, decizia pronunţată în apel va fi casată în totalitate şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. j), va înceta procesul penal pornit împotriva inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, constatând autoritatea de lucru judecat.
NOTĂ:
Soluţia este discutabilă.
în speţă, s-a reţinut, în esenţă, ca situaţie de fapt că, imediat după ce partea vătămată a fost pusă în posesia terenului pentru care deţinea un titlu executoriu împotriva inculpaţilor (respectiv o sentinţă civilă), inculpaţii au reocupat terenul, nepermiţând accesul părţii vătămate pe acesta. Mai mult, chiar şi după ce inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 271 alin. 2 din Codul penal, prin Sentinţa penală nr. 1216/1997 a Judecătoriei Buftea, ei au continuat să ocupe terenul respectiv, deşi prin aceeaşi sentinţă penală s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.
Infracţiunea de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prevăzută de art. 271 alin. 2 din Codul penal este o infracţiune continuă, căci ocuparea abuzivă a terenului părţii vătămate, ca modalitate faptică de săvârşire a infracţiunii, se prelungeşte în chip natural după momentul consumării, până la momentul epuizării.
în doctrină se arată că infracţiunea continuă durează până când un act contrar celui iniţial pune capăt activităţii infracţionale. Acest act poate fi însăşi manifestarea de voinţă a făptuitorului în acest sens ori, cum este şi situaţia în speţă, intervenţia autorităţii statului, care pune capăt conflictului de drept penal, odată cu pronunţarea unei hotărâri de condamnare a făptuitorului.
în consecinţă, se poate spune că în speţă, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a inculpaţilor (nr. 1216/1997 a Judecătoriei Buftea), infracţiunea săvârşită de inculpaţi s-a epuizat.
Apreciem că, începând cu ziua imediat următoare celei în care prima hotărâre a rămas definitivă, ocupând în continuare terenul părţii vătămate, cei doi inculpaţi au săvârşit o nouă infracţiune de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, adică a aceleiaşi sentinţe civile puse iniţial în executare. în acest sens, nu era necesar ca dispoziţia din hotărârea iniţială de condamnare, referitoare la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, să se fi pus în executare silit, câtă vreme există în continuare o hotărâre civilă pusă iniţial în executare, pe care inculpaţii, ocupând terenul chiar şi după condamnarea lor, nu au înţeles să o respecte.
în consecinţă, nu se poate vorbi despre autoritate de lucru judecat, căci suntem în prezenţa unor fapte distincte, săvârşite în perioade de timp diferite, chiar dacă ele privesc acelaşi imobil, fapte care întrunesc, fiecare în parte, elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni.
