Omor. Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Distincţie. Intenţia de a ucide
| Comentarii |
|
Lovirea repetată a victimei cu corpuri dure în zone vitale, producându-i leziuni grave care i-au cauzat moartea, conduce la concluzia că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului letal al acţiunii sale, rezultat pe care nu numai că l-a acceptat, dar l-a şi urmărit, în raport de modul cum a conceput şi realizat activitatea infracţională, acţionând cu intenţie directă.
Infracţiunea prevăzută de art. 183 din Codul penal este o infracţiune praeterintenţionată, întrucât inculpatul acţionează cu intenţie în ceea ce priveşte lovirea victimei şi este în culpă în raport cu rezultatul mai grav care se produce - moartea acesteia.
(Decizia nr. 699/A din 29 noiembrie 2001 - Secţia a 11-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 44 din 22.01.2001 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a ll-a penală, în baza art. 174-175 lit. c) şi d) din Codul penal raportat la art. 176 lit. a) din Codul penal, a fost condamnat F.Ă. la 25 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din Codul penal.
în baza art. 67 din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a degradării militare.
S-a reţinut că, pe fondul consumului de alcool şi al lipsurilor materiale, inculpatul F.A. obişnuia să aibă un comportament violent faţă de victima F.E., mama sa.
în intervalul 29.03- 31.03.2000, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu corpuri dure victimei, producându-i leziuni care au determinat moartea acesteia, survenită în data de 3.04.2000.
Raportul medico-legal a concluzionat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii, consecinţa unui traumatism toracic, cu fractură de stern, şi constată că leziunile prezentate s-au putut produce prin lovire repetată.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul F.A.
Inculpatul a criticat încadrarea juridică a faptei, solicitând schimbarea acesteia în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, arătând că nu a lovit-o pe victimă cu intenţia de a o ucide.
Apelul este nefondat.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă cu certitudine atât situaţia de fapt, cât şi vinovăţia inculpatului constând în esenţă în aceea că, în intervalul 29 martie - 31 martie 2000, inculpatul F.A. a aplicat mamei sale F.E. mai multe lovituri cu corpuri dure, provocându-i acesteia decesul, survenit la 3.04.2000.
Raportul medico-legal de necropsie constată multiple leziuni în diferite părţi ale corpului, printre care fractură de stern, fracturi costale, echimoze la cap, antebraţe şi torace, leziuni care s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri dure. In mod expres în completarea raportului medico-legal se arată că este exclusă producerea leziunilor care au dus la moartea victimei prin lovire cu corpuri dure, respectiv autoaccidentarea victimei.
Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă a rezultat de asemenea din declaraţiile mai multor martori audiaţi în cauză, vecini cu apartamentul victimei, care fie că au văzut cum inculpatul o lovea pe victimă pe tot corpul, chiar pe palier, fie că au auzit din apartamentul familiei inculpatului bufnituri, strigăte ale inculpatului şi ale victimei.
Toate aceste mijloace de probă conduc la concluzia că moartea victimei s-a datorat lovirii sale repetate cu corpuri dure aplicate de către inculpat, în intervalul 29-31.03.2000.
Această situaţie de fapt a fost în mod corect încadrată în drept atât în rechizitoriu, cât şi în hotărârea apelată, în infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) şi d) şi la art. 176 lit. a) din Codul penal, reţinându-se că inculpatul a ucis-o pe victima F.E., mama sa în vârstă de 69 ani, prin acte de violenţă de o mare intensitate, întinse pe o durată mai mare de timp, acte care au cauzat victimei leziuni deosebit de grave şi care i-au provocat decesul. Aceste împrejurări, la care se adaugă şi atitudinea nemiloasă a inculpatului vis-a-vis de rugăminţile victimei de a înceta activitatea agresională, au fost corect apreciate ca circumstanţiind noţiunea de cruzimi la care face referire art. 176 alin. 1 lit. a) din Codul penal.
Pe de altă parte, în acelaşi context al încadrării juridice, Curtea constată că motivul de apel formulat de inculpat care tinde la schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 din Codul penal este nefondat.
Lovirea repetată a victimei cu corpuri dure, în zone vitale, producându-i leziuni grave care i-au cauzat moartea, conduce la concluzia că inculpatul în mod evident a avut reprezentarea rezultatului letal al acţiunii sale, rezultat pe care nu numai că l-a acceptat dar, în raport de modul în care şi-a conceput şi realizat faptele, l-a şi urmărit, ceea ce caracterizează intenţia directă ca formă de vinovăţie a infracţiunii de omor, implicit a celei de omor deosebit de grav, iar nu praeterintenţia în cazul căreia, cu referire la încadrarea juridică solicitată de inculpat, lovirile sau vătămările nu provoacă prin ele însele rezultatul letal.
în consecinţă, Curtea apreciază că încadrarea juridică reţinută de prima instanţă este corectă, astfel încât motivul de apel formulat de inculpat este nefondat, urmând ca în baza art. 379 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală să respingă apelul formulat.
NOTĂ:
Decizia penală nr. 699 din 29.11.2001 a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 4015 din 26.09.2002 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care s-a respins ca nefondat recursul inculpatului.
