Omor calificat. Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Distinctie. Latura subiectivă
| Comentarii |
|
Faptul că inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri puternice în zone vitale ale corpului, susceptibile să provoace grave leziuni interne şi în final moartea victimei, mecanismul de producere şi legătura de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi decesul victimei, ca şi atitudinea inculpatului atât în timpul, cât şi imediat după săvârşirea faptei evidenţiază că acesta a prevăzut şi acceptat posibilitatea morţii victimei, astfel încât, din punctul de vedere al laturii subiective, el a acţionat cu intenţia de a ucide victima, iar nu cu praeterintenţie, motiv pentru care nu poate fi vorba în speţă despre infracţiunea prevăzută de art. 183 din Codul penal.
(Decizia nr. 21 l/A din 29 martie 2001 - Secţia a II-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 3 din 18.01.2001, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, a fost condamnat inculpatul C.A. la o pedeapsă de 18 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din Codul penal, conform art. 65 din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174- 175 lit. i) din Codul penal.
în fapt, prima instanţă a reţinut că în ziua de 20.07.2000, pe fondul unei neînţelegeri spontane (provocată de victimă, ca fiind o glumă), inculpatul C.A. a lovit pe victima C.T., după ce a fost stropit cu furtunul de victimă, şi, pe fondul consumului de alcool, a aplicat acestuia un pumn în faţă, iar după ce victima s-a dezechilibrat i-a aplicat câteva lovituri de picior în zona toracică.
Zona lovită, precum şi intensitatea loviturilor (care au produs multiple fracturi de coaste şi rupturi de organe, precum şi hemoragie meningo-cerebrală) apreciate în contextul întregului probatoriu administrat în cauză (ameninţare cu moartea anterioară lovirii, precum şi ulterioară acestui moment) au dus la concluzia că se poate reţine vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, motiv pentru care a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174- 175 lit. i) din Codul penal în infracţiunea prevăzută de art. 183 din Codul penal.
Sentinţa menţionată a fost apelată de inculpat, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, apreciind în principal că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor, întrucât din probatoriu nu a rezultat intenţia sa de a ucide victima, sens în care a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală, într-un prim subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 din Codul penal, iar în al doilea subsidiar, aplicarea de circumstanţe atenuante şi reducerea pedepsei aplicate pentru infracţiunea de omor calificat sub limita specială prevăzută de lege.
Apelul inculpatului este nefondat.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe fondul unui conflict spontan şi a consumului de băuturi alcoolice, în ziua de 20.07.2000, în public, inculpatul C.A. i-a aplicat victimei C.T. mai multe lovituri în zona toraco-abdominală cu o intensitate deosebită, cauzându-i leziuni grave (politraumatism cranio-toraco-abdominal, multiple fracturi şi rupturi de organe interne) în urma cărora la scurt timp victima a decedat.
Atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei în materialitatea ei şi în circumstanţele reţinute atât de procuror, prin rechizitoriu, cât şi de prima instanţă, precizând însă că a aplicat victimei două - trei lovituri cu piciorul în zona toraco-abdominală şi că nu a avut intenţia de a ucide victima.
Cu toate acestea, în declaraţia dată în faţa instanţei inculpatul arată că nu poate preciza cu ce intenţie a lovit victima (dacă să o pedepsească pentru faptul că anterior victima îl stropise cu apă sau să o omoare). Inculpatul arată că nu s-a gândit că va omorî victima şi că era atât de beat încât nu a realizat ce face.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, S.F., P.N. şi R.V., a rezultat că în timp ce inculpatul lovea victima se adresa acesteia cu cuvintele "te omor bă, de când am eu necaz pe tine", iar numărul şi intensitatea loviturilor aplicate victimei i-au determinat pe martori să intervină, unul dintre aceştia spunându-i inculpatului "lasă-l că-l omori".
De asemenea, soţia inculpatului, martora C.E., a arătat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei că în ziua de 20.07.2000, în jurul orei 18,00, inculpatul a venit la domiciliul conjugal, fiind foarte agitat şi spunându-i soţiei că s-a bătut cu C.T., că va dormi, după care va pleca să-l caute pe acesta "ca să-l omoare".
Pe de altă parte, din raportul medico-legal de autopsie a rezultat că moartea victimei a fost violentă, datorându-se şocului traumatic şi hemoragie ca urmare a unui politraumatism cranio-toraco-abdominal cu multiple fracturi şi rupturi de organe interne, leziuni ce au fost produse prin lovire cu şi de corpuri dure şi comprimare între două planuri dure.
Faţă de probatoriul administrat în cauză şi de situaţia de fapt reţinută în mod corect de prima instanţă, Curtea a apreciat că încadrarea juridică a faptei inculpatului este cea de omor calificat, iar nu cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Faptul că inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri puternice în zone vitale ale corpului, susceptibile să provoace grave leziuni interne şi în final moartea victimei, mecanismul de producere şi legătura de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi decesul victimei, ca şi atitudinea inculpatului atât în timpul, cât şi imediat după săvârşirea faptei evidenţiază că acesta a prevăzut şi acceptat posibilitatea morţii victimei, astfel încât, din punctul de vedere al laturii subiective, el a acţionat cu intenţia de a ucide victima, iar nu cu praeterintenţie, motiv pentru care nu poate fi vorba în speţă despre infracţiunea prevăzută de art. 183 din Codul penal.
Sub aspectul individualizării pedepsei, aceasta s-a realizat prin coroborarea criteriilor prevăzute de art. 72 din Codul penal, respectiv gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârşite, persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale şi atitudinea pe care acesta a avut-o pe parcursul procesului penal.
Faţă de gravitatea faptei săvârşite, Curtea a apreciat că în cauză nu pot fi reţinute circumstanţe atenuate, buna comportare a inculpatului anterior săvârşirii faptei, dovedită de actele noi depuse la instanţa de apel, atestând împrejurări care au fost avute în vedere de prima instanţă prin orientarea pedepsei aplicate inculpatului între minim şi mediul special.
Astfel, Curtea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului C.A., a dedus prevenţia acestuia şi l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
NOTĂ:
Decizia a fost recurată de inculpatul C.A., iar prin Decizia nr. 3550 din 04.07.2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie - Secţia penală, a fost admis recursul inculpatului, schimbată încadrarea juridică din art. 174, 175 lit. i) din Codul penal în art. 183 din Codul penal, fiind redusă pedeapsa de la 18 ani închisoare la 14 ani închisoare.
împotriva acestei decizii a fost declarat recurs în anulare de către Procurorul General. Prin Decizia nr. 101 din 07.10.2002 a Curţii Supreme de Justiţie — completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 77/2002, a fost admis recursul în anulare declarat, casată Decizia nr. 3550 din 04.07.2001 a Curţii Supreme de Justiţie -Secţia penală şi respins recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva Deciziei penale nr. 211/A din 29.03.2001 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a Il-a penală, dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada de timp executată cu începere de la 21.07.2000 la 07.10.2002, iar onorariul de avocat din oficiu a fost plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
în considerentele deciziei instanţei supreme, în recursul în anulare declarat se reţine că, potrivit art. 174 alin. 1 raportat la art. 175 alin. 1 lit. i) din Codul penal, fapta de ucidere a unei persoane săvârşită în public constituie infracţiunea de omor calificat.
Spre deosebire de infracţiunea de omor, care nu poate fi săvârşită decât cu intenţie, în una din cele două modalităţi la care se referă art. 19 alin. 2 pct. 2 lit. a) şi b) din Codul penal, infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 din Codul penal, se comite cu praeterintenţie, fiind particularizată prin intenţie în ceea ce priveşte acţiunea de lovire şi din culpă cu privire la rezultatul letal produs.
Or, din actele dosarului rezultă în mod vădit că inculpatul, fiind stropit involuntar de victimă în timp ce uda cu un furtun terasa barului unde se aflau, s-a repezit la aceasta, aplicându-i o lovitură puternică de pumn asupra feţei, care i-a provocat dezechilibrarea şi căderea peste o masă şi apoi pe pardoseala de beton a terasei.
De asemenea, rezultă necontestat că, după căderea victimei, inculpatul a continuat să o lovească, aplicându-i lovituri puternice cu piciorul, prin pendulare, în zona toraco-abdominală, pe care le-a însoţit cu ameninţări cu moartea, până când a fost oprit de intervenţia altor consumatori.
Or, din moment ce prin raportul de autopsie ale cărui concluzii au fost aprobate de Comisia de Avizare şi Control a Institutului Medico-Legal s-a constatat că victima a prezentat un infiltrat hemoragie de 8/3 cm în zona perito-occipitală, 7 fracturi costale, rupturi mari ale plămânilor şi ale lobului hepatic drept, precum şi o cantitate mare de sânge în cavitatea pleurală şi în cavitatea peritoneală, iar moartea acesteia a survenit după puţin timp, este evident că loviturile repetate şi puternice aplicate de inculpat în zone vitale nu puteau să aibă alt rezultat decât producerea decesului.
în raport cu această gravitate cu totul neobişnuită a loviturilor aplicate şi cu rezultatul aproape imediat letal, actele de violenţă comise de inculpat asupra mai multor zone vitale ale corpului victimei apar a fi modalitatea de concretizare a scopului afirmat de el în timpul agresiunii prin ameninţările neîndoielnice cu moartea.
De aceea, modul de ansamblu în care au fost date loviturile, ca şi rezultatul imediat letal al acestora infirmă constatarea instanţei de recurs că inculpatul nu a urmărit şi nici nu a acceptat producerea unui asemenea rezultat, care i-ar fi depăşit intenţia cu care el a acţionat în realizarea scopului de a-i aplica o corecţie victimei.
în atare situaţie, se impune concluzia că prima instanţă şi instanţa de apel au reţinut corect că, sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, manifestată prin prevederea rezultatului faptei sale şi acceptarea posibilităţii producerii acestuia, chiar dacă nu l-a urmărit în mod direct.
Ca urmare, fapta de ucidere a victimei în public fiind săvârşită cu intenţie întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. 1 raportat la art. 175 alin. 1 lit. i) din Codul penal, încât nu se justifică soluţia de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 din Codul penal.
Aşa fiind, datorită acestei greşite schimbări a încadrării juridice, hotărârea instanţei de recurs este supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 17 din Codul de procedură penală, corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. 1 partea 1 pct. 7 din Codul de procedură penală, invocat prin recursul în anulare.
