Sustragerea de la recoltarea probelor biologice. Elemente constitutive
| Comentarii |
|
Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii incriminate de art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002R, nu are nicio relevanţă faptul că inculpatul a consumat băuturi alcoolice înainte sau după ce a produs evenimentul rutier şi nici că, în momentul în care a fost invitat să se supună recoltării probelor biologice, inculpatul nu mai rula pe drumurile publice, în condiţiile în care circulase cu autoturismul imediat înaintea accidentului, ci doar faptul că inculpatul a refuzat în mod categoric să fie testat de către organele de poliţie şi să i se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, lucru care a fost dovedit în cauză în mod neechivoc.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 422 din 23 mai 2012
Prin sentința penală nr. 50/30.03.2012 pronunțată de Judecătoria Luduș în baza art. 345 alin. (1) și alin. (3) raportat la art. 11 punctul 2 lit. a) C.proc.pen. coroborat cu art. 10 lit. d) C.proc.pen. a fost achitat inculpatul B.I., de sub acuza comiterii infracțiunii de „refuz de a se supune testării aerului expirat și recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei” faptă prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. (5) din O. U. G. nr. 185 /2002, republicată, pentru considerentul că, „faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii”, respectiv situația premisă a elementului material.
S-a făcut aplicarea art. 192 alin. (3) C.proc.pen.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș din data de 26 octombrie 2011, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B.I., sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuz de a se supune testării aerului expirat și recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 185/2002, republicată.
în fapt, s-a reținut că la data de 10.08.2011, în jurul orelor 16:00, inculpatul B.I. fiind în stare de ebrietate, ca urmare a faptului că a consumat anterior băuturi alcoolice la un bar din satul Ranta, a condus autoturismul marca „Dacia” pe drumurile publice, iar la un moment dat, în timp ce circula DJ 117 de pe raza comunei Bogata, a pierdut controlul direcției și a intrat cu autoturismul într-un șanț.
La fața locului a sosit un echipaj al poliției rutiere care, urmare a faptului că inculpatul emana vapori de alcool, au încercat să îl testeze cu aparatul marca D. Alcotest, însă acesta a refuzat.
Apoi, organele de poliție l-au condus pe inculpat la Spitalul Luduș, pentru a i se recolta probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat categoric să se supună prelevării de probe de sânge.
Fapta inculpatului a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare a infracțiunii; buletinul de examinare clinică; procesul-verbal din care a rezultat că inculpatul a refuzat să i se recolteze probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei; comunicare adresată inculpatului emisă de Poliția Luduș; copii ale certificatului de înmatriculare a autoturismului, autorizației de reparație și CI a inculpatului; declarațiile martorilor P.I., C.G. și M.D.; declarațiile inculpatului de recunoaștere a comiterii faptei.
în drept, fapta inculpatului B.I., de a refuza în data de 10.08.2011, să se supună testării cu aparatul D. Alcotest și recoltării de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, după ce a condus autoturismul marca „Dacia” pe drumurile publice în stare de ebrietate, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. (5) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată.
S-a reținut că inculpatul B.I. a absolvit școala tehnică, este pensionar și nu posedă antecedente penale, iar pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei.
în faza cercetării judecătorești s-a dispus desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpat.
La primul termen de judecată, inculpatul s-a prezentat asistat fiind de apărătorul său ales, avocat M.L., din cadrul Baroului de Avocați Mureș, astfel că, în temeiul prevederilor art. 171 alin. (5) din C.proc.pen., instanța a constatat că a încetat delegația apărătorului desemnat din oficiu, avocat I.F.
La același termen de judecată, inculpatul, prin apărător ales, a invocat excepția neregularității actului de sesizare a instanței, sub aspectul nerespectării art. 263 alin. (2) C.proc.pen., iar în urma deliberării strict sub aspectul sesizat, instanța a respins excepția invocată, reținând că, din cuprinsul textului de lege invocat rezultă elementele ce trebuie reținute în cuprinsul rechizitoriului, și anume:
„Rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecată.
în rechizitoriu se arată de asemenea numele și prenumele persoanelor care trebuie citate în instanță, cu indicarea calității lor în proces și locul unde urmează a fi citate.”
în speță, s-a invocat, pe calea excepției neregularității actului de sesizare a instanței, nerespectarea dispozițiilor art. 263 alin. (2) C.proc.pen., dar raportat la poziția procesuală a inculpatului B.I. reliefată în declarațiile sale de învinuit, prin care a recunoscut integral și fără rezerve fapta comisă și reținută în sarcina sa, s-a apreciat de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș la momentul întocmirii rechizitoriului din cauză, că nu se impunea citarea unor martori atâta timp cât inculpatul a recunoscut comiterea faptei și martorii au fost audiați în faza de urmărire penală.
Pentru aceleași considerente, instanța a apreciat că, neindicarea numelor și adreselor martorilor audiați la urmărire penală în vederea prezentării lor în instanță, nu ar atrage neregularitatea actului de sesizare, luând în considerare și faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 264 C.proc.pen., rechizitoriul contestat, ce constituie actul de sesizare a instanței de judecată a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului ierarhic superior și nu a fost infirmat, sens în care procurorul ierarhic care a efectuat verificarea l-a înaintat instanței competente, împreună cu dosarul cauzei.
La termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2012, inculpatul, prin apărător ales, a invocat alte excepții privind neregularitatea actului de sesizare, invocând: încălcarea prevederilor art. 332 alin. (2), teza finală C.proc.pen., referitoare la „prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător”, raportat la art. 197 alin. (2) C.proc.pen., care prevede: „…sunt prevăzute sub sancțiunea nulității și dispozițiile relative la participarea procurorului, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii”, încălcarea prevederilor art. 70 alin. (3) C.proc.pen.: „Dacă învinuitul consimte să dea o declarație organul de urmărire penală, înainte de a-l asculta, îi cere să dea o declarație, scrisă personal, cu privire la învinuirea ce i se aduce”; arată că învinuitului i s-a luat o declarație în data de 04.10.2011, însă prin rezoluția din data de 12.09.2011 s-a dispus începerea urmăririi penale față de acesta; de asemenea, arată că la dosar nu există declarația scrisă personal de învinuit; încălcarea prevederilor art. 224 alin. (3) C.proc.pen.: „procesul verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă”, ori astfel de proces-verbal nu a fost întocmit, iar prin notele de ședință depuse pentru termenul din data de 16 februarie 2012 inculpatul a solicitat restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, invocând nerespectarea art. 6 alin. (5) C.proc.pen., care prevedea. „organele judiciare au obligația să încunoștiințeze pe învinuit sau inculpat înainte de a i se lua prima declarație, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta, în procesul verbal de ascultare și reiterând încălcarea prevederilor art. 70 alin. (3) C.proc.pen.”.
în dezvoltarea motivelor de nelegalitate existente în faza de urmărire penală, s-a arătat că, din cuprinsul dosarului de urmărire penală nu a reieșit faptul că înainte de a i se lua inculpatului prima declarație, organul de urmărire penală a întocmit procesul-verbal de ascultare, în care să fi fost indicată învinuirea ce i se aducea inculpatului și nici dreptul acestuia de a fi asistat de către un apărător.
în concret, s-a susținut că neîndeplinirea de către organul de urmărire penală a obligației prevăzute de art. 6 alin. (5) C.proc.pen. și absența de la dosarul de urmărire penală a procesului-verbal de ascultare, ar constitui motiv de restituire a dosarului pentru refacerea urmăririi penale.
S-a mai arătat că nerespectarea acestei dispoziții a constitui o încălcare a obligației de a asigura inculpatului deplina exercitare a drepturilor procesuale.
Mai mult, s-a susținut că neîndeplinirea obligației instituită de art. 6 alin. (5) nu poate fi motivată cu aceea că inculpatul nu se găsea în situațiile prevăzute de art. 171 alin. (2) C.proc.pen., întrucât s-a susținut că acele cazuri prevăzute în textul de lege citat se referea la o altă obligație a organului judiciar, și anume, aceea de a lua măsuri pentru asigurarea asistenței juridice a învinuitului, dacă acesta, nu are apărător ales.
De asemenea, s-a precizat că obligația instituită prin dispozițiile art. 6 alin. (5) C.proc.pen. nu poate fi considerată ca acoperită, prin respectarea de către organul judiciar a dispozițiilor art. 70 alin. (2) din același cod, întrucât s-a arătat că, legiuitorul a instituit două obligații în sarcina organului de urmărire penală, prin două texte de lege plasate în conținutul unor articole și capitole diferite, și având un scop și o finalitate diferită.
S-a mai arătat că, în cauză, sunt incidente și prevederile art. 6 paragraful 3 lit. a) și c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora: „3. Orice acuzat are, în special, dreptul:
a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei aduse împotriva sa:
b) să se apere el însuși, sau să fie asistat de un apărător ales de el….”
Prin raportare la textul legal indicat, s-a apreciat că în lipsa procesului-verbal de ascultare, inculpatul nu a cunoscut învinuirea ce i s-a adus și dreptul de a fi asistat de un apărător ales.
De altfel, s-a mai arătat că și practica CEDO este constantă în a aprecia faptul că, prin „punere sub acuzare”, în sensul art. 6 parag. 1 din CEDO se înțelege: „comunicarea oficială din partea autorității competente, a învinuirii de a fi săvârșit o infracțiune” (Hotărârea Reinhardt și Slimane - Kaid împotriva Franței, Hotărârea Bursuc împotriva României), lucru ce nu a fost realizat de organele judiciare dat fiind că inculpatului nu i s-a adus la cunoștință în mod legal învinuirea ce i s-a adus, și nici dreptul de a fi asistat de către un apărător.
în acest sens, s-a invocat și Decizia penală nr. 2194/26.10.1993, a Curții Supreme de Justiție.
Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 70 alin. (3) C.proc.pen., s-a arătat că la dosar nu există o declarație scrisă dată în fața organului de urmărire penală, - fila 17 dosar de urmărire penală - declarație învinuit din data de 4.10.2011.
Astfel, s-a apreciat că neluarea declarației scrisă personal, conform art. 70 alin. (3), constituie o încălcare în sensul prevederilor art. 197 alin. (1) și 4 C.proc.pen. și, în consecință, s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Prin încheierea din data de 16 februarie 2012, instanța, în urma studierii dosarului de urmărire penală a respins excepțiile privind neregularitatea actului de sesizare a instanței, constatând faptul că, la dosar la filele 17-23, existau declarațiile inculpatului B.I., date în fața organelor de poliție, iar din cuprinsul acestora, a rezultat, în mod explicit, faptul că, inculpatului i-au fost aduse la cunoștință, potrivit art. 70 alin. (2) C.proc.pen., respectiv dreptul de a avea un apărător și dreptul de a nu face nicio declarație, iar inculpatul a declarat că renunță la drepturile enumerate.
Referitor la încălcarea prevederilor art. 70 alin. (3) C.proc.pen. - declarația scrisă personal - instanța a constatat existența unor astfel de declarații la filele 19-20 și 22-23.
Față de cea de-a treia dispoziție legală invocată ca fiind nerespectată, respectiv prevederile art. 224 alin. (3) C.proc.pen., instanța a constatat că la fila 26 dosar urmărire penală este atașat procesul-verbal a cărei existență se contestă.
Instanța a adus la cunoștința inculpatului noile prevederi din C.proc.pen. privind procedura simplificată a recunoașterii, prevăzută de art. 3201C.proc.pen., acesta declarând că nu este să de acord să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
în baza art. 1371alin. (1) C.proc.pen., s-a adus la cunoștința inculpatului învinuirea ce i se aduce, respectiv comiterea infracțiunii de „refuz de a se supune testării aerului expirat și recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 185/2002, republicată și s-a luat act de faptul că inculpatul B.I. a declarat că dorește să dea declarație în fața instanței, sens în care, în conformitate cu dispozițiile art. 318 C.proc.pen., s-a procedat la identificarea inculpatului, în baza art. 322 C.proc.pen. s-a dat citire actului de sesizare al instanței, respectiv rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, după care, în baza art. 323 C.proc.pen., s-a procedat la audierea inculpatului, cele declarate de către acesta fiind consemnate într-un proces-verbal distinct, semnat și atașat la dosar.
Pe parcursul procesului au fost audiați martorii acuzei, numiții: C.G. și P.I. și martorul încuviințat inculpatului, numita M.A., declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
Pentru termenul din data de 30 martie 2012, inculpatul, prin apărător ales, a depus concluzii scrise, solicitând achitarea inculpatului, în temeiul art. 345 alin. (1) și (3), C.proc.pen., raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C.proc.pen., apreciind că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru a care a fost trimis în judecată, nefiind îndeplinită situația premisă a elementului material al infracțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele aspecte:
în prezenta cauză nu a putut fi contestată calitatea de conducător auto a inculpatului, singurul aspect care determină inexistența elementului material al infracțiunii fiind determinat de faptul că inculpatul nu se afla în trafic la momentul la care i s-a solicitat recoltarea probelor biologice.
Astfel, s-a constatat că, din procesul verbal de constatare a infracțiunii, întocmit la data de 10.08.2011, ora 17:00, a reieșit faptul că, organul de urmărire penală s-a sesizat „din oficiu cu privire la faptul că pe DJ autoturismul …era intrat cu partea din față în șanțul de lângă marginea drumului”.
De asemenea, faptul că inculpatul nu era antrenat în trafic la momentul opririi de către organele de poliție a reieșit și din rezoluția de începere a urmăririi penale, din data de 12.09.2011, în care se s-a precizat că la fața locului „lângă autovehiculul marca Dacia, am găsit pe conducătorul auto”.
Aceste mențiuni au demonstrat veridicitatea declarațiilor inculpatului date în fața instanței, în sensul că atâta timp cât s-a aflat la volanul autoturismului nu a consumat băuturi alcoolice, acestea fiind consumate după incidentul rutier în urma căruia autoturismul a alunecat în șanț din pricina ploii (fiind foarte mult noroi la intrarea pe ulița unde locuiește), atunci când inculpatul s-a deplasat la locuința personală pentru a o suna pe sora sa, martora M.A., pentru a solicita sprijinul nepoților la ridicarea mașinii.
Inculpatul a mai precizat în declarația sa că, ulterior acestui moment, s-a deplasat la autoturism, unde îi aștepta de nepoții săi, ocazie cu care au venit organele de poliție și i s-a solicitat recoltarea de probe.
S-a mai reținut și faptul că, între momentul la care inculpatul B.I. a condus autoturismul ce a alunecat în șanț și momentul sosirii organelor de poliție, au trecut aproximativ 1h și 30 de min. - 2 ore, acest interval de timp fiind confirmat și de caracterul contradictoriu al orelor indicate în actele întocmite în cauză, precizându-se că, în rechizitoriu, s-a menționat ora 16:00, în procesul verbal de constatare a infracțiunii s-a menționat ora 17:00, în Buletinul de examinare clinică la capitolul Momentul evenimentului rutier s-a menționat ora 17:40, iar în procesul verbal de prelevare probe biologice s-a indicat prezentarea la unitatea medicală la ora 19:02.
Inculpatul a mai susținut că, la sosirea organelor de poliție, i s-a solicitat să scoată autovehiculul din șanț, însă ar fi refuzat pe considerentul că între timp a consumat băuturi alcoolice și nu se putea urca la volan.
Față de toate aceste aspecte, a rezultat că, inculpatul la momentul invitării de către organele de poliție de a se supune recoltării probelor biologice sau utilizării aparatului etilotest nu era antrenat în trafic și nici măcar nu se afla la volanul autoturismului.
Cu privire la declarațiile olografe ale martorului asistent, s-a constatat că acestea au fost luate anterior începerii urmăririi penale, în etapa actelor premergătoare, iar martorul asistent P.I., a precizat că a văzut momentul în care inculpatul discuta cu organele de poliție, nefiind confirmat de către acesta faptul că s-ar fi aflat la volan la acel moment, sau anterior opririi de către organele de poliție.
Inculpatul B.I. a reiterat faptul că, în cauză, nu a fost întocmit proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare, potrivit art. 224 alin. (3) C.proc.pen., astfel încât a apreciat că toate actele întocmite de organele de cercetare penală nu pot constitui mijloace materiale de probă, dar instanța față de această dispoziție legală invocată ca fiind nerespectată, respectiv prevederile art. 224 alin. (3) C.proc.pen., a constatat că la fila 26 dosar urmărire penală era atașat procesul-verbal a cărei existență se contestă.
Din declarația martorului C.G., audiat atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată, a rezultat faptul că, atât timp, cât s-a aflat cu inculpatul în mașină, acesta nu a consumat băuturii alcoolice și nici nu a observat ca acesta să fie sub influența băuturilor alcoolice.
De asemenea, și declarațiile celorlalți martori audiați în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza judecății, după rigorile procesual - penale, nu a indicat faptul că inculpatul ar fi condus mașina imediat anterior solicitării de a se supune testării aerului expirat și prezentării în vederea recoltării probelor.
în privința susținerilor reprezentantului Ministerului Public, în sensul că inculpatul ar fi recunoscut săvârșirea infracțiunii, s-a arătat că acestea nu corespund realității, întrucât în declarația luată după începerea urmăririi penale, inculpatul a arătat faptul că, nu se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni.
în situația în care instanța ar fi reținut aceste declarații din faza actelor premergătoare ca probe în favoarea acuzării, în absența oricărei alte probe de vinovăție furnizată de acuzare, aceste declarații nu au putut constitui unica probă care să stea la baza unei soluții de condamnare (art. 69 C.proc.pen.).
Din practica judiciară în materie, s-a reținut, potrivit Deciziei nr. 224/R/25.05.20101 a Curții de Apel Târgu Mureș, că situația premisă a elementului material al infracțiunii incriminate de art. 87 alin. (5) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 republicată, este aceea ca persoana care refuză, se împotrivește ori se sustrage recoltării probelor biologice ori testării aerului expirat, să aibă calitatea de conducător auto și să fie antrenat în trafic în momentul opririi și invitării ei de către autoritățile abilitate să se supună recoltării unor asemenea probe, ori utilizării aparatului etilotest.
în prezenta cauză, calitatea de conducător auto a inculpatului nu a fost contestată, aspectul asupra căruia acuzarea și inculpatul nu s-au pus de acord ar fi tocmai cel al conducerii autoturismului de către cel din urmă, în momentele imediat anterioare solicitării să se supună testării aerului expirat.
Declarațiile martorilor menționați mai sus din cursul urmăririi penale și al judecății, făcute după rigorile procesual penale, nu l-au indicat pe inculpat că ar fi condus mașina anterior solicitării de a se supune testării aerului expirat. Totodată, aceleași declarații au demontat cele consemnate în procesul-verbal de constatare a faptei, întocmit de lucrătorul poliției rutiere și au aruncat suspiciuni asupra veridicității acelor consemnări și nu au demonstrat că inculpatul a condus autoturismul în care a fost depistat.
în absența oricărei probe de vinovăție furnizată de acuzare, nimic din aceste declarații nu au susținut teza procurorului după care situația premisă a infracțiunii deduse judecății era îndeplinită în cauză. în contextul prezentat și în lipsa oricărei probe legal administrate care să ar fi susținut acuza, soluția la care judecătoria s-a putut opri în cauză a fost achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen. de sub acuza comiterii infracțiunii de „refuz de a se supune testării aerului expirat și recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei” faptă prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 185 /2002, republicată, pentru considerentul că „faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii”, respectiv situația premisă a elementului material.
împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 385 15alin. (3) C.proc.pen., a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduș, care solicită, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, și în rejudecare condamnarea inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății.
în motivarea recursului, parchetul arată că soluția de achitare a instanței este netemeinică și nelegală, întrucât s-a făcut o interpretare eronată a probelor de la dosar, dându-se eficiență doar declarațiilor inculpatului.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) C.proc.pen., Curtea a apreciat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de refuz de a se supune testării aerului expirat și recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzut de art. 87 alin. (5) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, constând în acea că, la data de 10.08.2011, în jurul orelor 16:00, fiind în stare de ebrietate a condus autoturismul marca Dacia pe drumurile publice, iar la un moment dat pe raza comunei Bogata, a pierdut controlul direcției și a intrat într-un șanț, la sosirea echipajului poliției rutiere a refuzat să fie testat cu aparatul D. Alcotest, iar la Spitalul Luduș a refuzat să se supună recoltării probelor biologice.
Prima instanță, a dispus achitarea inculpatului pentru că nu s-a dovedit că inculpatul a condus autoturismul anterior solicitării testării de către organele de poliție, iar din probele administrate rezultă că inculpatul nu a consumat băuturi alcoolice cât s-a aflat la volanul autoturismului, ci după ce s-a produs incidentul rutier.
Curtea nu poate reține acest punct de vedere.
Din declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale și în cursul judecății rezultă în mod neechivoc că inculpatul a fost cel care a condus autoturismul implicat în incident și nu o altă persoană.
Acest lucru rezultă fără niciun dubiu și din declarațiile martorilor M.D. și C.G.
Așadar, faptul că inculpatul a condus autoturismul implicat în incident, care a intrat în șanțul de lângă marginea drumului ce face legătura între DN 15E60 și localitatea Ranta, rezultă fără niciun dubiu din probele administrate, inclusiv din declarațiile inculpatului, astfel că sub acest aspect nu poate exista nicio discuție.
De asemenea, din procesul-verbal de constatare, buletinul de examinare clinică și actele însoțitoare acestuia, precum și din procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, rezultă în mod clar că inculpatul s-a sustras de la testarea cu aparatul alcooltest și de la recoltarea probelor biologice după ce a fost condus la Spitalul din orașul Luduș.
Prin urmare, fapta inculpatului care în data de 18.08.2011 a refuzat să se supună testării cu aparatul D. Alcotest și a recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, la Spitalul din orașul Luduș, după ce a condus autoturismul marca Dacia pe drumurile publice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzut de art. 87 alin. (5) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002.
Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii pentru care inculpatul a fost dedus judecății nu are nicio relevanță faptul că el a consumat băuturi alcoolice înainte sau după ce a produs evenimentul rutier, ci doar faptul că inculpatul a refuzat în mod categoric să fie testat de către organele de poliție și să i se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, lucru care a fost dovedit în cauză în mod neechivoc.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzut de art. 72 C.pen., de faptul că inculpatul nu are antecedente penale și de faptul că în cursul urmăririi penale a recunoscut comiterea faptei, astfel că, urmează să stabilim o pedeapsă orientată înspre minimum special, respectiv 2 ani închisoare.
Curtea, apreciază că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante, întrucât în cursul judecății cauzei, atât în primă instanță cât și în recurs, a adoptat o poziție de nerecunoaștere a faptelor, încercând să prezinte o altă stare de fapt, contrar probelor administrate în cauză.
în privința modalității de executare a pedepsei, instanța de recurs, având în vedere scopul pedepsei reglementat de art. 52 C.pen., apreciază că în cauză scopul acesteia poate fi atins și prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, în condițiile art. 81 - art. 83 C.pen.
Față de considerentele expuse, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C.proc.pen., urmează să admită recursul Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduș, să caseze integral hotărârea judecătorească criticată și, pe cale de consecință:
în baza dispozițiilor art. 87 alin. (5) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 republicată, urmează să-l condamne pe inculpatul B.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de a se supune testării aerului expirat și recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în baza art. 71 C.pen., Curtea, urmează să interzică inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b))C.pen.
Curtea, în baza art. 81, art. 82 C.pen., urmează să dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată, prin prezenta, pe durata unui termen de încercare de 4 ani (2 ani + 2 ani) și în baza art. 83 C.pen., ce reglementează revocarea suspendării condiționate, va atrage atenția inculpatului să respecte aceste prevederi.
Instanța de recurs, conform art. 71 alin. (5) C.pen., urmează să dispună ca pe durata termenului de încercare stabilit prin prezenta, să se suspende și executarea pedepsei accesorii - cea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. - stabilite prin această decizie.
în baza art. 191 alin. (1) C.proc.pen. urmează să oblige inculpatul să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare, aferente soluționării cauzei, la prim grad jurisdicțional, suma de 400 lei.
în baza art. 192 alin. (3) C.proc.pen. cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
