Prelungirea duratei măsurii arestării preventive. Condiţii
Comentarii |
|
Prelungirea duratei măsurii arestării preventive nu se poate dispune, potrivit art. 155 alin. (1) C.proc.pen., decât în cazul intervenţiei unor noi de arestare sau dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate. Art. 155 C.proc.pen. face referire la „temeiurile” care au dus la arestarea preventivă, fără să facă distincţie între temeiurile de fapt şi cele de drept, aşa încât, cu ocazia soluţionării propunerii de prelungire a duratei arestării preventive, judecătorul nu este oprit, ci dimpotrivă, este obligat să analizeze în primul rând existenţa temeiurilor de fapt şi apoi a celor de drept şi abia apoi să aprecieze dacă acestea impun sau nu lipsirea de libertate în continuare a inculpatului.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Încheierea nr. 428 din 24 iunie 2011
Prin încheierea penală nr. 38/C/20.06.2011, Tribunalul Mureș a dispus următoarele:
în baza art. 159 alin. (7) C.proc.pen., s-a respins ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, de prelungire a măsurii arestării preventive față de inculpatul B.G.M.
în baza art. 139 alin. (1) C.proc.pen. raportat la art. 145 C.proc.pen., s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat prin încheierea penală nr. 32/C/27.05.2011 a Tribunalului Mureș cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, fără încuviințarea organului care a dispus această măsură, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data rămânerii definitive a acestei încheieri.
în temeiul art. 145 alin. (1)1 C.proc.pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpatul va trebui să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de către instanță, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemat;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
în temeiul art. 145 alin. (1)2 C.proc.pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpatul mai este obligat:
a) să nu se apropie nici unul din reprezentanții legali ai societăților comerciale care apar înscrise la rubrica furnizor în cele 1.712 facturi, de reprezentanții legali ai SC E. SRL Bistrița și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
Potrivit art. 145 alin. (2)1 C.proc.pen., s-a dispus comunicarea copiei prezentei încheieri inculpatului, Poliției municipiului Reghin - organ de poliție însărcinat cu supravegherea respectării de către inculpați a obligațiilor de mai sus, Jandarmeriei, Poliției comunitare, Serviciului de Pașapoarte Mureș și Poliției de frontieră;
Potrivit art. 145 alin. (2)2 C.proc.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra respectării obligațiilor de mai sus și că în caz de încălcare a acestora cu rea-credință se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 20/27.05.2011 emis în baza încheierii penale nr. 32/C/27.05.2011 a Tribunalului Mureș.
în motivarea acestei soluții, se arată în esență că temeiurile de fapt care au dus la luarea măsurii arestării preventive nu mai impun prelungirea acestei măsuri, iar cele de drept prevăzute de art. 148 lit. c) și d) C.proc.pen. nu mai subzistă. Cu privire la temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C.proc.pen., se apreciază că atâta vreme cât acuza săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală este criticabilă, iar valoarea prejudiciului este incertă, singurul motiv constând în imposibilitatea recuperării prejudiciului, nu este suficient pentru prelungirea acestei măsuri. Totuși, pentru buna desfășurare a procesului penal, s-a apreciat ca fiind necesară măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș.
în motivarea recursului se invocă netemeinicia încheierii atacate, susținându-se că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului B.G.M. se mențin și impun prelungirea acestei măsuri.
Analizând recursul declarat prin prisma materialului aflat la dosar, a motivelor invocate și a concluziilor e reprezentantului Ministerului Public și a intimatului-inculpat, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv, se rețin următoarele:
Dispoziția judecătorului din cadrul Tribunalul Mureș de respingere a cererii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive a inculpatului, înlocuirea acestei măsuri cu obligarea inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu, durata vizată, obligațiile stabilite în sarcina acestuia sunt juste și au fost emise cu respectarea strictă a legalității, astfel încât, în lipsa vreunui alt motiv de anulare a încheierii atacate, pe care să-l reținem din oficiu, recursul promovat este nefondat, atrăgând respingerea lui, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C.proc.pen.
Asupra susținerilor procurorului cu prilejul adresării în a doua instanță, nu le vom primi.
în primul rând, constatăm că art. 155 alin. (1) C.proc.pen. condiționează prelungirea măsurii arestării preventive de existența temeiurilor noi sau dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială, impun în continuare privarea de libertate.
Este evident că în cazul inculpatului nu au apărut asemenea temeiuri noi. Asupra celor care au determinat arestarea inițială, interpretarea textului arată că aceste temeiuri pot să nu mai existe pe parcursul desfășurării procesului penal sau, chiar dacă mai subzistă, ele nu mai impun prelungirea arestării preventive. Este greșită susținerea parchetului, potrivit căreia judecătorul delegat ar fi apreciat că măsura arestării preventive ar fi fost luată în principal pentru lămurirea situației de fapt. Judecătorul delegat a analizat atât temeiurile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. c)-d) C.proc.pen., cât și cel prevăzut de art. 148 lit. f) C.proc.pen.
în acord cu judecătorul fondului, clarificarea situației societăților comerciale care figurează ca furnizori în cele 1.712 facturi era primordială pentru a se putea stabili fictivitatea sau realitatea operațiunilor comerciale înscrise în facturile respective, pe presupusa fictivitate a acestor operațiuni fiind clădită întreaga acuză.
Un alt motiv de recurs este acela potrivit căruia instanța investită cu prelungirea arestării preventive nu se mai poate pronunța asupra existenței sau inexistenței indiciilor temeinice privind săvârșirea faptei reținute în sarcina inculpatului, câtă vreme instanța s-a pronunțat deja cu privire la aceste aspecte atunci când a fost investită cu propunerea de luare a acestei măsuri.
Și acest motiv de recurs apare ca nefondat tot din analiza dispozițiilor art. 155 C.proc.pen., care face vorbire despre ‘temeiurile’ care au dus la arestarea preventivă, fără să facă diferență între temeiurile de fapt și cele de drept, astfel încât, cu ocazia soluționării prelungirii arestării preventive, judecătorul nu este oprit, așa cum susține parchetul, ci dimpotrivă, este obligat să analizeze în primul rând existența temeiurilor de fapt și apoi, să aprecieze dacă acestea impun sau nu lipsirea de libertate în continuare a inculpatului.
Aprecierea de către judecătorul delegat a existenței probelor și indiciilor temeinice nu excede cadrului procesual stabilit de art. 155 și urm. C.proc.pen., așa cum susține procurorul. Judecătorul nu a analizat probele pe fondul cauzei, ci în vederea soluționării propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive.
De asemenea, procurorul mai susține că tot în mod greșit ar fi apreciat judecătorul că în cauză nu mai subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit. c) C.proc.pen. Susținerea procurorului se sprijină pe motivele din cererea de luare a măsurii arestării preventive. Ori, în mod temeinic se constată că la acest moment nu mai subzistă respectivul temei, chiar dacă la data luării măsurii arestării preventive el exista.
în acord cu judecătorul de la tribunal, subliniem că nu se mai impune prelungirea măsurii arestării preventive, pentru că inculpatul nu poate fi ținut la dispoziția organelor judiciare mai mult decât timpul necesar clarificării unor situații deosebite care nu se puteau clarifica în mod corespunzător decât prin privarea de libertate, o perioadă, a inculpatului.
Prin faptul că organele de urmărire penală nu au reușit clarificarea acestor aspecte, dar nu din motive obiective, nu se justifică în continuare privarea inculpatului de libertate.
Pentru toate aceste considerente, ținând seama de scopul măsurilor preventive, soluția primei instanțe apare ca temeinică și legală.
Față de cele reținute, recursul declarat de procuror împotriva încheierii penale nr. 38/C/20.06.2011 pronunțată de Tribunalul Mureș, cu opinie majoritară, urmează a fi respins ca nefondat.