Recurs. Casare cu trimitere spre rejudecare. Cazuri
| Comentarii |
|
Inculpatului i s-a răpit dreptul la un proces echitabil în condiţiile în care în apel s-au readministrat probe care au influenţat în favoarea sa evoluţia pe latură civilă a procesului, dar nu s-a acceptat, în aceleaşi condiţii ale devoluării apelului, să se continue judecarea procesului penal pentru stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului. Prin urmare, este fondat recursul promovat împotriva hotărârii pronunţate în aceste condiţii, decizia fiind casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 316 din 11 mai 2011
Prin decizia penală nr. 99/03.03.2011 s-a admis apelul declarat de apelantul inculpat I.A. împotriva sentinței penale nr. 1361/08.12.2009 pronunțată de Judecătoria Târgu-Mureș.
S-a desființat parțial sentința atacată și în rejudecare:
S-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă D.G.F.P. Mureș.
S-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca.
S-au menținut restul dispozițiilor din sentința atacată care nu contravin prezentei.
S-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta parte civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș.
S-a făcut aplicarea art. 192 alin. (3) C.proc.pen.
S-au reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 1361 pronunțată de Judecătoria Târgu-Mureș la data de 08.12.2009 s-a dispus în temeiul art. 345 alin. (1) și (3) C.proc.pen., raportat la art. 11 pct. 2 lit. b) C.proc.pen. cu art. 10 alin. (1) lit. g) C.proc.pen., încetarea procesului penal împotriva inculpatului I.A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 273 din Legea nr. 86/2006, cu reținerea art. 41 alin. (2) C.pen., art. 9 lit. d) din Legea nr. 241/2005 cu reținerea art. 41 alin. (2) C.pen. și a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) și art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 41 alin. (2) C.pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.
în temeiul art. 346 C.proc.pen., art. 14 C.proc.pen., a fost admisă în parte acțiunile civile formulate de părțile civile Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Mureș și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Cluj, astfel:
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Cluj și a fost obligat inculpatul I.A. la plata în favoarea părții civile a sumei de 1.139.558.375 lei rol plus majorări de întârziere și penalități, reprezentând taxe vamale în cuantum de 1.125.489.778 lei rol plus majorări de întârziere și penalități și comision vamal în cuantum de 14.068.597 lei rol, plus majorări de întârziere și penalități.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Mureș și obligă inculpatul I.A. la plata în favoarea părții civile a sumei de 860.551.707 lei rol plus majorări de întârziere și penalități, reprezentând, reprezentând impozit pe profit în cuantum de 101.081.397 lei rol plus majorări de întârziere și penalități și taxa de valoare adăugată în cuantum de 759.470.310 lei rol plus majorări de întârziere și penalități.
în considerentele acesteia s-a reținut că SC N.R. SRL al cărui administrator era inculpatul I.A. a derulat, începând cu anul 1996 - data înființării societății - activități de comercializare de covoare, confecții și materiale textile importate și din Republica Turcia.
în perioada 31.10.1996-12.09.1997, societatea comercială al cărei administrator era inculpatul I.A. a efectuat un număr de patru importuri din Republica Turcia, de la societatea comercială C.B.S. B.K.S. ve T. A.S. Istanbul, astfel:
- „mochetă sintetică țesută industrial” conform facturii fiscale seria AN nr. 043386/31.10.1996 în valoare de 126.510 dolari, conform căreia se întocmește, de către societatea comercială exportatoare din Republica Turcă, declarația vamală pentru valoarea de 126.510 USD
- „mochetă sintetică țesută industrial”, conform facturii fiscale seria M nr. 705195/10.06.1997 în valoare de 129.870 dolari, conform căreia se întocmește, de către societatea comercială exportatoare din Republica Turcă, declarația vamală pentru valoarea de 129.870 USD;
- „mochetă sintetică țesută industrial”, conform facturii fiscale seria M nr. 705248/12.09.1997 în valoare de 127.653 dolari, conform căreia se întocmește, de către societatea comercială exportatoare din Republica Turcă, declarația vamală pentru valoarea de 127.653 dolari;
- „mochetă sintetică țesută industrial” și „pături”, conform facturii fiscale seria M nr. 705247 din 12.09.1997 în valoare de 82.315 dolari-73.415 dolari - mochetă sintetică țesută industrial și 8.900 dolari - pături, conform căreia se întocmește, de către societatea comercială exportatoare din Republica Turcă, declarația vamală.
La data de 06.11.1996 s-a întocmit, către autoritățile vamale române, declarația vamală nr. 4862, în baza facturii fiscale nr. 043386/31.10.1996 în valoare de 9.181 DM, curs de schimb 2.243 lei/DM.
Similar, la data de 18.06.1997 s-a întocmit către autoritățile vamale române, declarația vamală nr. 3062, în baza facturii fiscale externe seria M nr. 705195/10.06.1997 în valoare de 8.138,52 DM, curs de schimb 4.175 lei/DM.
La data de 16.09.1997 s-a întocmit către autoritățile vamale române declarația vamală nr. 5088, în baza facturii fiscale externe seria M nr. 705248/12.09.1997 în valoare de 6.382,65 DM și declarația vamală nr. 5087/16.09.1997, în baza facturii fiscale externe seria M 705247/12.09.1997 în valoare de 5.427,65 USD, curs de schimb 4.179 lei/DM, respectiv 7.484 lei/USD.
Conform declarațiilor reprezentantului societății comerciale C.B.S. B.K.S. ve T. A.S. Istanbul, s-a consemnat în cuprinsul comisiei rogatorii efectuate în 21.10.2003, la solicitarea organelor de urmărire penală române:
- factura fiscală din data de 31.10.1996 cu seria AN și nr. 043386 este în valoare de 126.510 dolari;
- factura fiscală din data de 10.06.1997 cu seria M și nr. 705195 este în valoare de 129.870 dolari;
- Factura fiscală din data de 12.09.1997 cu seria M și nr. 705247 este în valoare de 82.315 dolari;
- Factura fiscală din data de 12.09.1997 cu seria M și nr. 705248 este în valoare de 127.653 dolari.
Reprezentanții societății turce au precizat, de asemenea, faptul că produsele ce au fost livrate firmei SC N.R. SRL au fost cumpărate de la o altă societate, respectiv Lateks, pe bază de facturi. S-a precizat, de asemenea, că valoarea reală a facturilor emise către SC N.R. SRL a fost vărsată de această firmă într-un cont provizoriu al C.B.S. B.K.S. ve T. A.S. Istanbul, de unde a fost transferați la firma producătoare - respectiv Lateks, fapt dovedit atât de ordinele de plată bancare, precum și de actele de cumpărare a valutei.
S-a precizat în cuprinsul fiecăreia dintre cele patru comisii rogatorii efectuate de către autoritățile Republicii Turcia că facturile cu valori diminuate prezentate de către SC N.R. SRL autorităților vamale române și în baza cărora au fost întocmite declarațiile vamale nu provin de la C.B.S. B.K.S. ve T. A.S. Istanbul, neavând nicio legătură cu această societate comercială.
Susținerile reprezentanților firmei exportatoare sunt susținute și de faptul că, potrivit înregistrărilor sale contabile, sumele menționate ca fiind corespondente celor patru facturi sunt de 126.510 dolari, 129.870 dolari, 82.315 dolari, respectiv 127.653 dolari.
Din probele administrate s-a reținut că facturile fiscale nr. 043386/31.10.1996, M nr. 705195/10.06.1997, M nr. 705248/12.09.1997 și M nr. 705247/12.09.1997 în valoare de 9.181 DM, 8.138,52 DM, 6.382,65 DM și 5.427,65 dolari sunt falsificate, în conținutul acestora fiind denaturate mențiunile privitoare la valoarea acestora.
Din declarațiile date de către inculpat în cursul urmăririi penale a rezultat că el este persoana care a prezentat autorităților vamale române facturile falsificate în vederea stabilirii taxelor vamale și comisionului vamal, tot el fiind persoana care, în calitate de administrator a dispus înregistrarea în contabilitatea societății comerciale SC N.R. SRL a respectivelor facturi fiscale.
în cursul cercetării judecătorești inculpatul nu și-a exprimat un punct de vedere cu privire la acuzele ce au fost formulate împotriva sa decât la termenul de judecată din data de 24.11.2009, când în prezența interpretului de limbă turcă și avocatului ales a precizat că, având în vedere faptul că acesta din urmă a invocat prescripția răspunderii penale, precum și a dreptului de a stabili creanța fiscală, nu dorește să dea nicio declarație.
Ca urmare, având în vedere starea de fapt reținută, prima instanță a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există și au fost săvârșite de acesta cu vinovăție sub forma intenției directe.
în drept s-a reținut că, fapta inculpatului I.A. care, cu știință a dispus înregistrarea în evidențele contabile ale societății comerciale SC N.R. SRL, a patru facturi fiscale falsificate sub aspectul valorii acestora (facturile fiscale nr. 043386/31.10.1996, M nr. 705195/10.06.1997, M nr. 705248/12.09.1997 și M nr. 705247/12.09.1997 în valoare de 9.181 DM, 8.138,52 DM, 6.382,65 DM și 5.427,65 dolari), cu consecința denaturării rezultatelor financiare ale societății comerciale al cărui administrator era, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 41 alin. (2) C.pen.
în drept s-a mai reținut că, fapta aceluiași inculpat care a prezentat aceleași patru facturi fiscale externe falsificate, la datele de 06.11.1996, 18.06.1997, respectiv 16.09.1997, autorităților vamale române, întocmind în baza acestora declarații vamale de import necorespunzătoare adevărului, în scopul de a se sustrage de la plata taxelor vamale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 273 din Legea nr. 86/2006, cu reținerea art. 41 alin. (2) C.pen.
Fapta aceluiași inculpat care, prin înregistrarea în evidențele contabile ale societății comerciale al cărui administrator era, a unor facturi mult diminuate față de valoarea reală, denaturând rezultatele financiare ale societății comerciale și sustrăgându-se astfel de la plata taxei pe valoare adăugată și a impozitului pe profit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. d) din Legea nr. 241/2005 cu reținerea art. 41 alin. (2) C.pen. și a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Instanța de fond a constatat, în egală măsură că, având în vedere prevederile art. 121 C.pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. c) și d), alin. (2) și (3) C.pen. și art. 124 C.pen., a intervenit prescripția răspunderii penale cu privire la fiecare dintre infracțiunile pentru care inculpatul a fost găsit vinovat.
Astfel, instanța de prim-grad a constatat că data ultimului act material ce intră în conținutul infracțiunii de fals intelectual în formă continuată (momentul epuizării infracțiunii), este data de 12.09.1997, dată la care a început să curgă termenul de prescripție.
Având în vedere prevederile art. 124 C.pen. termenul general de prescripție calculat și prin raportare la art. 122 alin. (1) lit. d) C.pen. - de 7 ani și 6 luni, s-a împlinit în cursul lunii martie 2005.
Similar, prima instanță a constatat că momentul epuizării infracțiunilor continuate prevăzute de art. 273 din Legea nr. 86/2006, cu reținerea art. 41 alin. (2) C.pen. și alin. (9) lit. d) din Legea nr. 241/2005 cu reținerea art. 41 alin. (2) C.pen. și a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) este data de 16.09.1997, dată la care a început să curgă termenul de prescripție.
Având în vedere prevederile art. 124 C.pen. termenul general de prescripție calculat și prin raportare la art. 122 alin. (1) lit. d) C.pen. - de 12 ani, s-a împlinit în cursul lunii septembrie 2009.
Ca urmare, constatând intervenită una dintre cauzele care împiedică exercitarea acțiunii penale, instanța de fond a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C.proc.pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C.proc.pen., încetarea procesului penal împotriva inculpatului I.A. în raport cu toate cele trei infracțiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de prim-grad a constatat că în cauză s-au formulat acțiuni civile, astfel:
Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Cluj s-a constituit parte civilă pentru suma de 12.411.346.725 lei rol reprezentând taxe vamale, comision vamal, T.V.A. precum și majorări și dobânzi de întârziere, penalități de întârziere și amendă, conform art. 26 din O.G. nr. 26/1993. în probațiune s-a atașat adresa nr. 835/11.03.2005 al A.N.A.F. - Autoritatea Națională a Vămilor în cuprinsul căreia se face referire la raportul de control fiscal nr. 1084/03.04.2000 încheiat de B.SCV Cluj.
De asemenea, Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Mureș s-a constituit parte civilă în cauză pentru suma de 2.396.832.748 lei rol, plus dobânzi și penalități de întârziere calculate până la data stingerii obligațiilor bugetare. S-a precizat în conținutul cererii de constituire de parte civilă că suma de 2.396.832.748 lei rol a fost stabilită de Direcția Regională Vamală Interjudețeană și Garda Financiară prin actele de control aflate la dosarul cauzei.
Din coroborarea conținutului Raportului de control nr. 1084/03.04.2000 al Ministerului Finanțelor - D.G.V. - Direcția Regională Vamală Cluj și al Procesului-verbal nr. 1996/26.05.2000 al Gărzii Financiare Mureș - semnat de reprezentatul societății comerciale SC N.R. SRL, prima instanță a constatat că prin faptele ilicite ale inculpatului I.A. s-a produs un prejudiciu bugetului statului în cuantum total de 2.001.110.082 lei rol, la care se adăugă majorări de întârziere și penalități, astfel:
- taxe vamale în cuantum de 1.125.489.778 lei rol;
- comision vamal în cuantum de 14.068.597 lei rol;
- impozit pe profit în cuantum de 101.081.397 lei rol;
- taxa de valoare adăugată în cuantum de 759.470.310 lei rol.
Instanța de fond a constatat că prin faptele ilicite ale inculpatului s-a produs bugetului statului un prejudiciu în cuantum de 2.001.110.082 lei rol, la care se adăugă majorări de întârziere și penalități, astfel încât, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a admis în parte acțiunile civile formulate, astfel:
A admis în parte acțiunea civilă formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Cluj și a obligat inculpatul la plata în favoarea părții civile a sumei de 1.139.558.375 lei rol plus majorări de întârziere și penalități, reprezentând taxe vamale în cuantum de 1.125.489.778 lei rol plus majorări de întârziere și penalități și comision vamal în cuantum de 14.068.597 lei rol, plus majorări de întârziere și penalități.
A admis în parte acțiunea civilă formulată de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Mureș și a obligat inculpatul la plata în favoarea părții civile a sumei de 860.551.707 lei rol plus majorări de întârziere și penalități, reprezentând, reprezentând impozit pe profit în cuantum de 101.081.397 lei rol plus majorări de întârziere și penalități și taxa de valoare adăugată în cuantum de 759.470.310 lei rol plus majorări de întârziere și penalități.
Inculpatul, prin apărător ales, a invocat în fața instanței de prim-grad că dreptul părților civile cu privire la obligarea inculpatului la plata sumelor de bani cu titlu de pretenții civile este stins ca efect al prescripției extinctive, astfel încât partea civilă este în imposibilitatea practică de a cere și obține de la inculpat, prin intermediul instanței, executarea obligației de plată a acestor sume.
S-au invocat, în acest sens, prevederile art. 91 alin. (3) și (4) din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, potrivit cărora „Dreptul de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală”, „Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data săvârșirii faptei ce constituie infracțiune sancționată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă”.
Prima instanță a apreciat că termenul de 10 ani stabilit de art. 91 alin. (3) și (4) C.proc.fisc. are în vedere intervalul de timp înăuntrul trebuie stabilită obligația fiscală.
Potrivit art. 110 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 creanța fiscală se individualizează prin titlu de creanță fiscală - întocmit de organele competente sau persoanele îndreptățite, potrivit legii.
Potrivit art. 84 alin. 3 lit. e) O.G. nr. 92/2003, în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art. 94 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, inspecția fiscală procedează la „stabilirea corectă a bazei de impunere, a diferențelor datorate în plus sau în minus, după caz, față de creanța fiscală declarată sau/și stabilită la momentul începerii inspecției fiscale”, iar potrivit art. 109 al aceluiași act normativ rezultatul inspecției fiscale va fi consemnat într-un raport scris care va sta la baza deciziei de impunere care va cuprinde și diferențe în plus sau minus, după caz, față de creanța fiscală existentă la momentul începerii inspecției fiscale.
în prezent cauză, prin Raportul de control nr. 1084/03.04.2000 al Ministerului Finanțelor - D.G.V. - Direcția Regională Vamală Cluj și prin Procesul-verbal nr. 1996/26.05.2000 al Gărzii Financiare Mureș - semnat de reprezentatul societății comerciale au fost stabilite obligațiile fiscale și creanțele fiscale corelative ale societății comerciale administrate de către inculpat.
S-a invocat, în apărare, faptul că părțile civile s-ar afla, în acest moment în imposibilitatea executării obligației de plată a sumelor stabilite cu titlul de pretenții civile, ca efect al stingerii dreptului de a cere executarea silită prin prescripție extinctivă.
Instanța de fond a apreciat că cererea formulată - de constatare a prescripției dreptului de a cere executarea silită, excede cadrului procesual cu care instanța a fost investită, care se rezumă la a cerceta dacă pretențiile civile formulate de părțile civile sunt sau nu întemeiate.
Instanța de prim-grad a apreciat că, la acest moment, inculpatul nu ar putea justifica un interes cu privire la formularea unei astfel de cereri - de constatare a prescripției dreptului de a cere executarea silită, ce are a fi soluționată în mod definitiv în situația în care partea civilă va înțelege să procedeze la executarea silită a sumelor ce au fost acordate cu titlul de despăgubiri civile.
în temeiul art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. a) C.proc.pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum de 590 lei, din care suma de 300 lei provine din faza de urmărire penală.
împotriva sentinței penale indicate, a declarat apel inculpatul apelant I.A., solicitând să se dispună, în baza art. 13 alin. (1) C.proc.pen., continuarea procesului penal. Deși a intervenit prescripția cu privire la latura penală, aceeași situație se poate constata și sub aspectul laturii civile a cauzei, totodată, în soluționarea acțiunii civile, instanța de fond a luat în considerare doar actele autorității vamale.
Vizând aceeași sentință, a declarat apel și partea civilă apelantă D.G.F.P. Mureș solicitând admiterea căii de atac, desființarea parțială a sentinței și în urma pronunțării unei noi hotărâri, repararea integrală a pagubei materiale cauzate Statului Român prin admiterea în totalitate a acțiunii civile și a obligării inculpatului la plata sumei de 239.683 lei datorată bugetului general consolidat al statului, cu dobânzile și penalitățile aferente, conform art. 119, art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind C.proc.fisc.
Analizând apelurile declarate, conform dispozițiilor art. 371 C.proc.pen., art. 378 C.proc.pen., s-a apreciat fondat doar apelul inculpatului apelant I.A.
S-a apreciat că, sub aspectul laturii penale a cauzei, așa cum a reținut și instanța de fond, sub aspectul tuturor infracțiunilor pentru care inculpatul a fost dedus judecății, a intervenit prescripția răspunderii penale, soluția firească fiind cea de încetare a procesului penal intentat inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C.proc.pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C.proc.pen.
S-a arătat că, excepția prescripției răspunderii penale a fost invocată chiar de inculpat prin apărător ales la termenul de judecată din 24.12.2009 la instanța de fond și la acest termen inculpatul personal sau prin apărător nu a solicitat, conform art. 13 C.proc.pen. continuarea procesului penal în sensul pronunțării unei soluții de achitare a sa.
S-a reținut că, această solicitare, formulată în calea de atac a apelului este tardivă, apreciem noi, cât timp nu a fost invocată odată cu excepția prescripției răspunderii penale, motiv pentru care apreciem că soluția dispusă de instanța de fond pe latură penală a cauzei este una corectă.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a reținut că, instanța s-a bazat în soluția de admitere în parte a acțiunilor civile promovate de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Mureș și de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Cluj doar pe înscrisurile depuse de acestea în probațiune, pe rapoartele de control fiscal, vamal, ale acestor instituții, din care nu rezultă în mod concret, cert modalitatea de calcul a prejudiciului material cauzat statului, mai ales că o parte din facturile fiscale în discuție nu erau traduse din limba turcă și nu puteau fi astfel confruntate corespunzător cu cele aflate în posesia inculpatului.
Din acest motiv, pentru clarificarea deplină a laturii civile a cauzei, instanța de apel a procedat la traducerea acestora și la efectuarea unei expertize contabile care să stabilească exact care ar fi efectul fiscal generat prin acele facturi, constând în diferențele de impozite și taxe datorate bugetului de stat. Expertiza a concluzionat faptul că documentele prezentate la vamă de către inculpat, prin firma sa, reprezentau operațiuni reale, neexistând diferențe de taxe și impozite datorate statului.
S-a conchis, ca și consecință, că acțiunile civile formulate în cauză sunt neîntemeiate în întregul lor, admițându-se apelul declarat de apelantul inculpat I.A. împotriva sentinței penale nr. 1361/08.12.2009 pronunțată de Judecătoria Târgu-Mureș și dispunându-se conform celor arătate mai sus.
împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recurs inculpatul I.A. și părțile civile ANAF- Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș și Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov.
Inculpatul a solicitat casarea deciziei atacate și în rejudecare să se dispună achitarea sa în temeiul art. 10 pct. 2 lit. d) raportat la art. 11 C.proc.pen. S-a motivat că în mod nelegal s-a constatat că era tardivă solicitarea inculpatului ca în apel să se continue judecarea procesului penal după ce în fața primei instanțe inculpatul a solicitat să se constate prescripția răspunderii penale.
Părțile civile recurente au solicitat ca inculpatul să fie obligat la despăgubiri către acestea.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în integralitatea sa, instanța de control judiciar va admite recursurile promovate dar pentru următorul considerent:
Este adevărat că inculpatul I.A. a solicitat în fața primei instanțe să se constate prescripția răspunderii penale, iar în fața instanței de apel a solicitat continuarea procesului penal dar, considerăm că această a doua solicitare nu poate fi considerată tardivă chiar dacă s-a făcut așa cum am arătat mai sus.
în primul rând, nicio dispoziție din C.proc.pen. nu interzice ca un inculpat să solicite, consecutiv, atât constatarea prescripției răspunderii penale cât și continuarea judecății.
în al doilea rând, calea de atac a apelului este o cale de devolutivă.
în al treilea rând, este ilogic, ca în urma administrării unei probe în apel, să fie respinse acțiunile civile dar să nu fie admisă cererea inculpatului de continuare a judecății, în condițiile în care prin administrarea acelei probe s-au schimbat radical datele cauzei.
Ca atare, în cauză își găsește aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C.proc.pen. precum și art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Astfel, inculpatului i s-a răpit dreptul la un proces echitabil în condițiile în care în apel s-au readministrat probe care au influențat în favoarea sa evoluția pe latură civilă a procesului, dar nu s-a acceptat, în aceleași condiții ale devoluării apelului, să se continue judecarea procesului penal pentru stabilirea vinovăției sau nevinovăției inculpatului.
în consecință, întrucât nu se poate reține cauza în rejudecare pentru că ar fi private părțile de o cale de atac, în baza art. 385 15pct. 2 lit. c) C.proc.pen., vom casa decizia atacată și vom trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Mureș care va trebui să continue judecarea procesului penal astfel cum a solicitat inculpatul-recurent I.A.
Instanța de control judiciar stabilește ca ultimul act rămas valabil, din decizia atacată, încheierea penală din 23.02.2011.
Notă 1: Necesitatea, rezultând din imperativele unui proces echitabil, ținând de soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, a schimbat considerabil optica legiuitorului român asupra stricteții parcurgerii obligatorii de către o cauză penală a unui triplu grad de jurisdicție. Astfel, prin Legea nr. 356/2006, au fost semnificativ reduse cauzele de casare cu trimitere spre rejudecare, lăsând posibilitatea instanței de recurs într-un număr însemnat de situații, să rejudece ea însăși pricina și să restabilească legalitatea încălcată în judecățile anterioare.
Este adevărat că legea procesual penală nu prevede un termen până la care inculpatul poate solicita continuarea procesului penal, în cazul intervenției prescripției răspunderii penale, astfel că o asemenea solicitare poate fi formulată oricând în ciclul ordinar al procedurilor, însă respingerea în apel a unei astfel de cereri pe motivul tardivității nu constituie motiv de casare al hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, ci, cel mult un motiv de casare cu reținere spre rejudecare în recurs.
Notă 2: Prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor în cazul multor infracțiuni a fost reașezată competența după materie, pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, judecata în prim grad în fond a fost luată din competența judecătoriei și atribuită tribunalului, astfel că apelul împotriva unei hotărâri privind o infracțiune de evaziune fiscală se judecă în prezent de către curtea de apel.
Conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 202/2010, în caz de desființare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile prezentei legi privitoare la competență sunt aplicabile. în consecință, chiar dacă s-ar admite că în cauză singura soluție era aceea de casare cu trimitere spre rejudecarea apelului și, chiar dacă în primul ciclu ordinar al procedurilor, infracțiunea de evaziune fiscală a fost judecată de judecătorie, iar apelul de către tribunal, întrucât hotărârea instanței de recurs a fost pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, rejudecarea apelului trebuia să aibă loc în fața curții de apel și nu în fața tribunalului.
