Extinderea efectelor recursului. Limite
| Comentarii |
|
Pentru a fi incidente dispoziţiile art. 3857C.proc.pen., este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: recursul să fie declarat în termen; recursul să fie admisibil; recursul să fie declarat numai în favoare; inculpaţii să facă parte din acelaşi grup procesual. În cazul în care doar parchetul a declarat recurs în defavoarea inculpatului, nu sunt îndeplinite condiţiile arătate mai sus, astfel că cererea inculpatului este nefondată. Nu poate fi primit punctul de vedere al procurorului, care arată că o astfel de cerere este inadmisibilă, întrucât extinderea unei căi de atac poate opera doar pentru părţile care se află în acelaşi consorţiu procesual, ori procurorul nu este parte, ci doar participant în procesul penal. Chiar dacă procurorul nu este parte în procesul penal, atunci când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile pentru extinderea unei căi de atac, acesta poate cere extinderea recursului declarat de el în termen şi faţă de alte persoane decât acela la care s-a referit fără a crea acestora o situaţie mai grea, astfel că cererea nu este inadmisibilă, întrucât legea permite formularea unei astfel de cereri, ci nefondată, deoarece nu sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de lege pentru extinderea recursului declarat de procuror.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 317 din 11 mai 2011
Prin sentința penală nr. 101/10.09.2010, pronunțată de Judecătoria Târnăveni, s-a dispus în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, condamnarea inculpatului C.I. la pedeapsa de 1 an închisoare.
în baza art. 81-82 C.pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o perioadă de 3 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. și l-a obligat pe inculpat plata de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî cele de mai sus, prima instanță a avut în vedere că în după amiaza zilei de 20 martie 2010, în jurul orei 21:50 inculpatul aflat la volanul autoturismului marca Suzuki Vitara, cu nr. de înmatriculare de Bulgaria, CC-////-CB a fost oprit pentru control de un echipaj de poliție pe DJ 142 la intrarea în localitatea Coroisânmartin. I s-au solicitat pentru control documentele personale și ale mașinii și a fost testat cu aparatul etilotest de către organele de poliție a rezultat că inculpatul prezintă o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Inculpatul a fost condus apoi la Spitalul municipal Târnăveni unde i s-au recoltat două probe biologice, rezultând o alcoolemie de 1,60‰, la prima probă și 1,40‰ la a doua probă.
Prima instanță a apreciat că situația de fapt reținută și vinovăția inculpatului au fost pe deplin dovedite prin mijloacele de probă administrate în cauză.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că în jurul orelor 14:00 a consumat 2 pahare cu vin și 2 pahare cu bere, însă faptul că s-a urcat băut la volan se datorează unei urgențe intervenite datorită stării grave de sănătate a calului său. A arătat că a fost nevoit să se urce la volanul mașinii întrucât nu a găsit sprijin din partea altor persoane care să-l ducă la domiciliul medicului veterinar pentru a-l aduce la locuința sa în vederea acordării de îngrijiri medicale calului. De asemenea a mai arătat că a circulat pe o porțiune mică de drum public, în rest circulând pe un drum lăturalnic.
Inculpatul nu a contestat rezultatele analizelor medicale.
Martorul O.S.M., audiat atât în cursul urmăririi penale, cât și de către instanță, a arătat că în cursul lunii martie 2010, când era de serviciu împreună cu colegul său, l-au oprit pe inculpat în trafic, l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat și l-au condus la Spitalul municipal Târnăveni, unde i s-au recoltat două probe biologice, la interval de o oră.
Martorul R. Gh., care la acea dată se afla în autoturism cu inculpatul a arătat că inculpatul s-a deplasat cu autoturismul pentru a asigura asistența medicală calului său.
Prima instanță a apreciat că, în drept, fapta inculpatului care, la data de 20 martie 2010, a condus autoturismul marca Suzuki Vitara, cu nr. de înmatriculare de Bulgaria, CC-////-CB, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,60‰ prima probă și 1,40‰ a doua probă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
La individualizarea pedepsei ce a aplicat-o inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
A reținut că inculpatului nu era cunoscut cu antecedente penale.
Deși a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa în cursul urmăririi penale și în fața instanței, inculpatul a invocat în apărarea sa starea de necesitate în care se afla calul să și faptul că a circulat pe o porțiune mică de drum public, însă prima instanță a apreciat că aceste aspecte nu pot fi catalogate că ar reprezenta acea stare de necesitate prevăzută de art. 45 C.pen. întrucât, prin fapta sa, inculpatul ar fi putut pricinui urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, pe de o parte prin faptul că în mașina cu care se deplasa mai erau și alte persoane ale căror vieți s-au aflat în pericol cât și prin faptul că pe drumul public ar fi putut provoca un accident de proporții, fiind cunoscut faptul că o persoană aflate sub influența alcoolului are încetinite instinctele și reacțiile pe care în mod normal le-ar avea o persoana aflată la volanul autoturismului.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, invocând, din nou, starea de necesitate, iar în subsidiar că fapta sa nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni.
în mod cu totul și cu totul subsidiar a solicitat reducerea pedepsei, în urma reținerii circumstanței atenuante, întrucât se află la prima abatere.
Prin decizia penală nr. 81/A/25.02.2011 Tribunalul Mureș a admis apelul declarat de inculpatul C.I., a desființat parțial sentința atacată, și, rejudecând cauza limitativ în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C.pen. și a art. 76 alin. (1) lit. d) C.pen., l-a condamnat pe inculpatul C.I., la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita prevăzută de lege.
în baza și în condițiile art. 71 alin. (2) C.pen. i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen., ca pedeapsă accesorie.
în baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit potrivit art. 82 C.pen.
în baza art. 359 C.proc.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 C.pen.
în baza art. 71 alin. (5) C.pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
S-au menținut celelalte dispoziții din sentința atacată.
în baza art. 192 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această decizie Tribunalul Mureș, examinând apelul promovat, a reținut următoarele considerente:
Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută - pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal în fața primei instanțe, raportat la infracțiunea pentru care s-a pronunțat condamnarea inculpatului, a considerat că hotărârea instanței de fond nu a comportat nici un fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit aceasta, respectiv la condamnarea inculpatului-apelant pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita prevăzută de lege.
în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei, respectiv într-o localitate relativ apropiată de oraș, populată, în care folosirea autoturismului propriu nu reprezenta singura variantă de transport a medicului veterinar pentru a consulta și acorda asistență medicală calului, putându-se foarte bine apela la ajutorul rudelor, prietenilor, vecinilor, cunoștințelor, concitadinilor etc., neputându-se admite ideea că toată lumea l-a refuzat pe inculpat, în opinia Tribunalul Mureș, este exclusă, categoric, incidența dispozițiilor art. 45 C.pen. referitoare la starea de necesitate.
în raport cu pericolul social generic sau abstract pe care-l prezintă infracțiunile de genul celei de săvârșirea căreia este acuzat inculpatul, pericol care a fost avut în vedere de legiuitor atunci când a stabilit limite ale pedepsei în cuantum destul de ridicat, precum și cu pericolul social concret prezentat de fapta concretă a inculpatului, care a condus autoturismul pe drumurile publice după ce a consumat băuturi alcoolice, transportând și alte persoane, punând astfel în pericol atât persoana sa cât și pe celelalte persoane transportate, precum și siguranța celorlalți participanți la trafic, este exclusă aplicarea art. 181C.pen. în cazul infracțiunii pe care a analizat-o are o mai mică importanță lungimea traseului parcurs, pericolul concret născându-se și persistând pentru orice mică distanță parcursă în condițiile date pe drumurile publice. în raport cu aceste considerații, nu s-a putut accepta că fapta inculpatului nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni.
în schimb, hotărârea primei instanțe s-a considerat a fi criticabilă în privința modalității de individualizare a pedepsei.
în condițiile în care inculpatul se află la primul conflict cu legea penală și a recunoscut fără rezerve comiterea faptei, s-a apreciat a fi inexplicabil de ce prima instanță nu a dat eficiență circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C.pen., iar prin reținerea circumstanțelor atenuante menționate mai sus, se putea coborî pedeapsa până la un cuantum moderat, de trei luni închisoare, aceasta fiind practica judiciară majoritară în spețe similare, la nivelul instanțelor din județul Mureș.
Față de cele de mai sus, Tribunalul Mureș a procedat în modalitatea arătată în dispozitivul deciziei penale descris mai sus.
împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 3853 alin. (1) C.proc.pen. a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii judecătorești atacate și menținerea hotărârii primei instanțe.
în motivarea recursul, parchetul arată că în mod greșit s-a admis apelul inculpatului și s-au reținut în sarcina acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C.pen., deoarece instanța nu a administrat nicio probă și prin urmare nu se impunea reținerea acestor circumstanțe.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate sub aspectul motivelor de recurs și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3859 alin. (3) C.proc.pen., Curtea apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
în mod corect instanța de apel a reținut în sarcina inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C.pen., întrucât inculpatul nu are antecedente penale, fiind la primul contact cu legea penală, a recunoscut și regretat comiterea faptei, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, explicând totodată de ce a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice, explicația acestuia fiind plauzibilă.
Nu se impunea administrarea de probe noi în privința reținerii circumstanțelor atenuante, întrucât faptul că inculpatul nu are antecedente penale și a recunoscut fapta comisă, precum și explicațiile acestuia în legătură cu conducerea autoturismului sub influența băuturilor alcoolice rezultă din cazierul judiciar al inculpatului, precum și din declarațiile date de acesta în cursul urmăririi penale și al judecății, astfel că nu se impune administrarea altor probe în acest sens așa cum susține procurorul în motivele de recurs.
De asemenea, Curtea apreciază că și pedeapsa la care s-a oprit tribunalul este bine individualizată în raport de criteriile de individualizare reglementate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că nu se impune majorarea acesteia.
în privința cererii formulate de inculpat prin avocat ales, în privința extinderii recursului parchetului și cu privire la inculpat, Curtea o găsește ca fiind nefondată.
Pentru a fi incidente dispozițiile art. 3857C.proc.pen., este necesară îndeplinirea următoarelor condiții:
- recursul să fie declarat în termen;
- recursul să fie admisibil;
- recursul să fie declarat numai în favoare;
- inculpații să facă parte din același grup procesual.
în speță, se constată că doar parchetul a declarat recurs, prin care s-a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului de către instanța de apel, astfel că recursul parchetului este declarat în defavoarea inculpatului și prin urmare în cauză nu sunt îndeplinite condițiile arătate mai sus, astfel că cererea inculpatului urmează a fi respinsă în baza art. 3857C.proc.pen.
Nu putem îmbrățișa punctul de vedere al procurorului, care arată că o astfel de cerere este inadmisibilă, întrucât extinderea unei căi de atac poate opera doar pentru părțile care se află în același consorțiu procesual, ori procurorul nu este parte, ci doar participant în procesul penal.
Chiar dacă procurorul nu este parte în procesul penal, atunci când sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru extinderea unei căi de atac, acesta poate cere extinderea recursului declarat de el în termen și față de alte persoane decât acela la care s-a referit fără a crea acestora o situație mai grea, astfel că cererea nu este inadmisibilă, întrucât legea permite formularea unei astfel de cereri, ci nefondată, deoarece nu sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru extinderea recursului declarat de procuror.
Față de considerentele expuse, Curtea apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică, astfel că, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C.proc.pen. urmează să respingă ca nefondat recursul parchetului.
