PROBE. RAPORT DE CONSTATARE MEDICO-LEGALA. AVIZARE. CONDIŢII.

Potrivit art.25 alin.1 lit.a din O.G.nr.1/20.01.2000, nu este obligatorie avizarea de către Comisia de avizare şi control din I.M.L. a raportului de constatare medico-legală privind leziunile suferite de victima unei tentative la infracţiunea de omor, decât în cazurile în care organele de urmărire penală sau instanţa de judecată consideră necesară avizarea, având, eventual, dubii cu privire la corectitudinea concluziilor raportului.

Prin sentinţa penală nr.101/23.12.1999, Tribunalul Călăraşi l-a condamnat pe inculpatul A.D. la 8 ani închisoare pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor, prev.de art.20 C.pen. rap.la art.174-175 lit.i C.pen.

în fapt, s-a reţinut că, la 6.11.1999, inculpatul i-a aplicat părţii vătămate V.C., o puternică lovitură cu lama unui briceag, în zona inimii, leziunile punându-i victimei viaţa în primejdie.

împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât raportul de constatare medico-legală privind leziunile suferite de victimă nu a fost avizat de Comisia de avizare şi control din I.M.L., fiind încălcate dispoziţiile art.9 lit.a din Regulamentul de aplicare a Decretului nr.446/1966.

Apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat, cu următoarea motivare:

Avizarea raportului medico-legal nu este obligatorie potrivit art.9 lit.a din Regulamentul menţionat, întrucât această normă juridică face referire expresă la cazurile de omor, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi moarte suspectă, nota comună a acestor infracţiuni constituind-o existenţa unei persoane decedate, iar nu în viaţă, precum este cazul în speţă.

Mai mult, această dispoziţie normativă a fost abrogată expres prin art.25 lit.a din O.G.nr.1/20.01.2000, care stabileşte că avizarea şi controlul actelor medico-legale se face doar atunci când organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti consideră necesară această procedură, spre exemplu atunci când există dubii asupra corectitudinii concluziilor raportului medico-legal. (Judecator Viorel-Adrian Podar)

(Secţia a ll-a penală, decizia nr. 180/2000) NOTĂ: Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea recursului, conform deciziei nr.4549/2000 a Curţii Supreme de Justiţie - secţia penală.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre PROBE. RAPORT DE CONSTATARE MEDICO-LEGALA. AVIZARE. CONDIŢII.