PROCEDURĂ ÎN CAUZELE CU INFRACTORI MINORI. JUDECATA ÎN ŞEDINŢĂ PUBLICĂ. CONSECINŢE.
| Comentarii |
|
Potrivit art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, numai dispoziţiile referitoare la publicitatea şedinţei de judecată - adică la obligativitatea judecării cauzei în şedinţă publică - sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.
Dispoziţia înscrisă în art. 485 alin. 2 Cod procedură penală, potrivit cu care şedinţa în care are loc judecarea infractorului minor nu este publică, nu este prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute, deoarece nu se referă la publicitatea şedinţei de judecată, ci, dimpotrivă, constituie o excepţie de la regulă.
Prin sentinţa penală nr. 47 din 16.01.1998, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în baza art. 102 Cod penal a aplicat inculpatului T.I.M., măsura educativă a mustrării pentru fapta prevăzută de art. 208-209 alin. 1 lit. f şi g şi alin. 21it. c Cod penal.
A constatat măsura executată.
A constatat prejudiciul acoperit.
Inculpatul a fost obligat la 100.000 lei", cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că, în seara zilei de 4.05.1997, aflându-se în Gara de Nord, inculpatul s-a urcat în trenul
rapid 674, ce se afla garat şi, profitând de faptul că partea vătămată C.A. dormea, i-a sustras haina pe care o avea în cuier.
Inculpatul a fost depistat la scurt timp după săvârşirea faptei, iar prejudiciul estimat la 150.000 lei a fost acoperit, prin restituire.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele motive:
- judecata cauzei a avut loc în şedinţă publică, deşi inculpatul era minor, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 485 alin. 2 Cod procedură penală;
- judecata cauzei a avut loc fără ca inculpatul minor să fie asistat;
- măsura educativă a mustrării este deosebit de blândă faţă de gravitatea infracţiunii săvârşite.
Tribunalul a constatat că apelul este nefondat.
Analizând primul motiv de apel invocat de parchet, tribunaiul a reţinut că, deşi critica este fondată, în sensul că judecata cauzei a avut loc în şedinţă publică, aceasta nu duce la nulitatea absolută a hotărârii.
Dispoziţia înscrisă în art. 485 alin. 2 Cod procedură penală, potrivit căreia şedinţa în care a avut loc judecarea infractorului minor nu este publică, nu este prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute, deoarece nu se referă la publicitatea şedinţei de judecată, ci, dimpotrivă, constituie o excepţie de la aceasta.
Prin urmare, este vorba de o nulitate relativă, iar pentru desfiinţarea hotărârii este necesar ca partea interesată sau procurorul să dovedească vătămarea intereselor minorului, ori să se constate că, prin judecarea în şedinţă publică, nu s-a putut afla adevărul şi soluţiona cauza, în mod just.
în speţă, nu s-a produs nici o dovadă în sensul celor arătate mai sus, minorul arătând, prin apărătorul său, că judecata sa în şedinţă publică nu l-a prejudiciat în nici un fel.
în ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel invocat de parchet, tribunalul a apreciat că nu este întemeiat, deoarece în practicaua hotărârii instanţei de fond s-a consemnat că la apelul nominal s-a prezentat inculpatul în stare de libertate, asistat de apărător din oficiu, consemnându-se, totodată, şi concluziile acestuia.
în ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de apel, tribunalul a apreciat că nici acesta nu este fondat.
Potrivit art. 100 Cod penal, „faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă".
Sistemul sancţionator al infractorilor minori este, aşadar, în raport de cel comun, aşa cum este reglementat pentru majori, un sistem special, întrucât este format nu doar din pedepse, ci din pedepse şi măsuri educative (care, deşi sunt tot sancţiuni de drept penal, nu sunt pedepse).
Necesitatea unui asemenea sistem mixt de sancţionare a minorilor este pusă în evidenţă de faptul că, până la ajungerea la majorat, minorii se află într-un proces de continuă şi intensă transformare, că, pentru a le corecta comportamentul şi a-i educa, de cele mai multe ori, nu este nevoie de măsuri represive, ce ar putea să le mutileze personalitatea.
Măsurile educative au, preponderent, scopul de a realiza reeducarea minorului; spre deosebire de ele, pedepsele au ca finalitate proprie, atât constrângerea, cât şi reeducarea infractorului.
Din aceste deosebiri cu privire la finalităţile proprii şi mijloacele specifice de realizare, se poate trage următoarea concluzie: finalitatea şi mijloacele proprii de realizare a măsurilor educative sunt incompatibile cu finalitatea si mijloacele proprii de realizare a pedepselor.
Aceasta înseamnă că măsurile educative şi pedepsele nu pot fi aplicate cumulativ.
Că este aşa rezultă, de altfel, explicit din cuprinsul art. 100 Cod penal (mai sus-citat), în care folosirea cuvântului „ori", exclude posibilitatea cumulării celor două sancţiuni de drept penal în discuţie.
Observăm că potrivit prevederilor art. 487 alin. 1 Cod procedură penală, în cazul când s-a luat faţă de minor măsura educativă a mustrării, aceasta se execută de îndată, în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea.
în speţa de faţă, minorul a fost prezent la pronunţarea hotărârii, iar instanţa a executat măsura, consemnând aceasta în dispozitiv.
Dacă în apel s-ar reveni asupra acestei sancţiuni şi s-ar dispune, eventual, aplicarea unei pedepse, s-ar ajunge la situaţia în care faţă de aceeaşi persoană, s-ar cumula măsura educativă - deja executată - cu pedeapsa, ceea ce este nelegal, aşa cum s-a analizat mai sus.
Tribunalul a apreciat că orientarea primei instanţe este justă, aplicarea fată de minor a măsurii educative a mustrării, prevăzută de art. 102 Cod penal, fiind corespunzătoare gradului de pericol social al faptei săvârşite, dezvoltării intelectuale şi morale a minorului, comportării sale anterioare şi condiţiilor în care a fost crescut şi în care a trăit, astfel cum sunt prezentate în ancheta socială.
Tribunalul Bucureşti - secţia a ll-a penală, prin decizia penală nr. 505/A din 28.04.1998, a respins ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 47/16.01.1998, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
împotriva acestei decizii penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru nelegalitate şi netemeinicie, învederând trei motive de casare, şi anume: judecarea cauzei în faţa instanţei de fond a avut loc fără ca inculpatului minor să-i fi fost asigurată asistenţa juridică, obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 171 alin. 2 Cod procedură penală; prin sancţiunea aplicată s-a
făcut o greşită aplicare a legii, întrucât cele două instanţe au acordat o pondere nejustificat de mare circumstanţelor personale, faţă de circumstanţele reale, care conferă un grad ridicat de pericol social al faptei; instanţa de apel a omis să facă în cauză aplicarea art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, nepronunţându-se asupra cheltuielilor judiciare avansate de stat, care urmează să rămână în sarcina acestuia.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei penale atacate, în raport de criticile din recurs şi din oficiu, în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385^9 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul parchetului este nefondat, pentru considerentele de mai jos.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, în cauză, au fost administrate probele necesare elucidării tuturor elementelor constitutive ale laturii obiective şi subiective ale cauzei şi s-a reţinut corect starea de fapt, din care rezultă că, în noaptea de 4.05.1997, în jurul orei 2230, profitând de faptul că partea vătămată dormea într-un compartiment de tren, aflat în Gara de Nord Bucureşti, inculpatul i-a sustras haina în care se găsea şi buletinul de indentitate.
în raport de această stare de fapt cele două instanţe au făcut o justă încadrare juridică a faptei, potrivit dispoziţiilor art. 208-209 alin. 1 lit. d şi g şi alin. 2 Cod penal, şi o judicioasă individualizare a răspunderii penale, luându-se faţă de minor o măsură educativă, respectiv mustrarea.
în ceea ce priveşte asigurarea asistenţei juridice obligatorii (art. 171 alin. 2 Cod procedură penală) pentru inculpatul minor, la judecata cauzei de fond, Curtea constată că s-au respectat aceste dispoziţii legale, situaţie ce rezultă din conţinutul sentinţei penale nr. 47/16.01.1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în care se menţionează că inculpatul minor a fost asistat de avocat din oficiu, care a pus concluzii de aplicare a unei măsuri educative faţă de inculpat.
Faptul că acest avocat, din oficiu, a omis să depună delegaţia sa la dosarul cauzei, nu poate constitui o dovadă a nerespectării dispoziţiilor art. 171 alin. 2 Cod procedură penală, astfel că primul motiv de recurs este nefondat.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, şi anume greşita aplicare a legii, pentru că s-a aplicat o măsură educativă, deşi inculpatul a săvârşit o faptă penală gravă, Curtea constată că şi acest motiv este nefondat, deoarece cele două instanţe au apreciat judicios probele şi au ţinut seama de gradul de pericol social concret al faptei, de împrejurările în care s-a comis infracţiunea, de circumstanţele personale ale inculpatului minor şi, în mod deosebit, de regimul sancţionator al minorilor.
în cazul de faţă s-a făcut o corespunzătoare individualizare a măsurii educative aplicate, retinându-se că inculpatul este la prima încălcare a legii şi are în familie asigurate condiţiile optime unei educaţii eficiente, în comparaţie cu cele dintr-un centru de reeducare sau penitenciar.
De altfel, aşa cum rezultă din sentinţa de fond, chiar reprezentantul parchetului a solicitat aplicarea unei măsuri educative, iar nu o pedeapsă, pentru inculpatul minor.
Curtea constată că nici cel de-al treilea motiv de recurs nu este fondat, deoarece aplicarea dispoziţiilor art. 192 alin. 3 Cod procedură penală se face în situaţiile date, chiar dacă în dispozitivul deciziei penale nu se face trimitere la aceste dispoziţii legale.
în concluzie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursul parchetului ca nefondat. (Judecator Antoaneta Nedelcu - sectia I penala CAB)
(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 61/1999)
