Reabilitare. Condiţii de admisibilitate
| Comentarii |
|
Cererea de reabilitare judecătorească este admisibilă dacă cel condamnat întruneşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 137 din Codul penal.
Reabilitarea, făcând să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare, se pronunţă sau se constată pentru toate condamnările pe care le-a suportat petiţionarul, nu numai pentru o parte dintre ele, iar cererea se examinează în raport cu toate aceste condamnări.
(Decizia nr. 502 din 20 martie 2003 - Secţia I penală)
Prin Sentinţa penală nr. 1614 din 9.10.2002, pronunţată de Judecătoria Buftea, s-a respins ca nefondată cererea formulată de petentul condamnat F.F.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că petentul a solicitat reabilitarea judiciară pentru pedepsele aplicate prin Decizia penală nr. 711 din 11.11.1988 a Tribunalului Bucureşti, prin Decizia penală nr. 808 din 6.12.1988 a Tribunalului Bucureşti şi prin Decizia penală nr. 506 din 29.06.1989 a Tribunalului Timiş, pedepse executate în perioada 9.03.1988- 19.01.1990, dată la care a intervenit Decretul-lege nr. 23/1990.
Instanţa a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 134 şi art. 135 din Codul penal, motivat de faptul că petentul a mai suferit o condamnare, prin Sentinţa penală nr. 920 din 28.09.2000 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
împotriva sentinţei a declarat apel petentul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, dat fiind modul eronat de interpretare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 134 şi art. 135 din Codul penal.
Prinr Decizia penală nr. 2027/A din 4.12.2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală a admis apelul declarat de condamnat, a desfiinţat în parte sentinţa şi, în fond, a constatat că a intervenit reabilitarea condamnatului pentru pedepsele de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 808 din 6.12.1988 a Tribunalului Bucureşti, 6 ani închisoare, aplicată prin aceeaşi decizie, şi 7 ani şi 6 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr. 506 din 29.06.1989 a Tribunalului Timiş.
Ca urmare a apariţiei Decretului-lege nr. 23/1990, condamnatul a fost graţiat şi liberat din penitenciar, pedepsele fiind executate în perioada 9.03.1988-18.01.1990.
Avându-se în vedere dispoziţiile art. 135 alin. 1 lit. b) şi art. 136 alin. 3 din Codul penal, s-a apreciat că, la data de 18.10.1998, s-a împlinit termenul de reabilitare.
împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală, în conformitate cu care a solicitat respingerea cererii de reabilitare, susţinând faptul că nu au fost avute în vedere condiţiile de fond şi formă cerute de dispoziţiile legale în materie.
De asemenea, parchetul a invocat faptul că nu au fost depuse toate hotărârile de condamnare pentru care s-a solicitat reabilitarea şi că au fost încălcate dispoziţiile art. 137 alin. 1 lit. b) din Codul penal.
Curtea, având în vedere recursul declarat, în limita motivelor invocate, cât şi din oficiu, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3859 alin. 3 din Codul de procedură penală, a constatat că este fondat şi l-a admis.
Curtea şi-a însuşit punctul de vedere exprimat de parchet şi implicit motivele invocate.
Reabilitarea, făcând să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare, se pronunţă sau se constată pentru toate condamnările pe care le-a suportat petiţionarul, nu numai pentru o parte dintre ele, iar cererea se examinează în raport de toate aceste condamnări.
întrucât condamnarea se referă la persoana condamnatului, cererea acestuia, când priveşte mai multe pedepse, trebuie să fie rezolvată integral de aceeaşi instanţă, prin 'admiterea sau respingerea în totalitate, nefiind posibil ca un condamnat să fie în acelaşi timp reabilitat şi nereabilitat.
în cazul în care, după pronunţarea unei condamnări susceptibile de reabilitare judecătorească, cel în cauză a suferit o nouă condamnare, care ar fi susceptibilă de o reabilitare de drept, termenul prevăzut de art. 136 din Codul penal curge de la data când a luat sfârşit executarea celei de-a doua pedepse.
în această situaţie, termenul după expirarea căruia petentul poate fi reabilitat este acela prevăzut de lege pentru pedeapsa cea mai grea şi curge de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei.
Cum, în speţă, petentul a suferit o condamnare de 1 an închisoare - Sentinţa penală nr. 920 din 28.09.2000 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 649 din 26.01.2001 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a ll-a penală - acesta nu avea dreptul să introducă cerere de reabilitare, nefiind îndeplinite condiţiile de fond, precum şi de formă prevăzute de dispoziţiile legale în materie.
Cererea de reabilitare trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile de fond şi de formă prevăzute de art. 135- 137 din Codul penal şi art. 495 din Codul de procedură penală.
Referitor la condiţiile de formă cerute de art. 495 din Codul de procedură penală, în cererea de reabilitare trebuie să se menţioneze obligatoriu: adresa condamnatului, condamnările pentru care se cere reabilitarea şi fapta pentru care a fost pronunţată acea condamnare, localităţile unde condamnatul a locuit şi locurile de muncă pe tot intervalul de timp de la executarea pedepsei şi până la introducerea cererii, temeiurile cererii, indicaţiile utile pentru identificarea dosarelor sau dosarului şi orice alte date pentru soluţionarea cererii.
De asemenea, la cerere se anexează actele din care reiese că sunt îndeplinite condiţiile reabilitării.
în raport de aceste prevederi, petentul nu a făcut menţiunile respective în cererea de reabilitare; nu a trecut nici măcar toate condamnările, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar, lipsesc menţiunile unde a locuit de la data fiecărei condamnări până la introducerea cererii de reabilitare, lipsesc caracterizările de la locul de muncă, pe toată perioada, precum şi cele cu privire la comportarea în familie şi în societate.
De asemenea, lipsesc dovezile de achitare a cheltuielilor de judecată şi a despăgubirilor civile pentru fiecare condamnare.
Nefiind îndeplinite aceste condiţii de formă, cererea de reabilitare a fost respinsă, în conformitate cu dispoziţiile art. 497 din Codul de procedură penală.
Cu privire la condiţiile de fond, fiind vorba de condamnări succesive, şi în raport de ultima condamnare de 1 an închisoare (Sentinţa penală nr. 920 din 28.09.2000, definitivă prin Decizia penală nr. 649 din 26.01.2001 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală), Curtea a apreciat că cererea a fost prematur introdusă, încălcându-se dispoziţiile art. 135 din Codul penal.
De asemenea, au fost încălcate şi dispoziţiile art. 137 alin. 1 lit. d) din Codul penal, în conformitate cu care petentul avea obligaţia să facă dovada achitării cheltuielilor judiciare şi a despăgubirilor civile, pentru toate condamnările, aspect total neglijat în cererea de reabilitare, nefăcându-se nici o referire cu privire la aceasta.
în raport de aspectele prezentate, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de fond şi formă în vederea admiterii cererii de reabilitare şi, în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a casat decizia Tribunalului Bucureşti - Secţia a ll-a penală şi a mentinut soluţia instantei de fond.
