RECURS. CAZUL DE CASARE PREVĂZUT DE ART. 385^9 PCT. 18 COD PROCEDURĂ PENALĂ.
| Comentarii |
|
Eroarea evidentă instanţelor, contrară probelor, şi esenţială, care a determinat soluţia acţiunii penale, deci s-a răsfrânt, în mod semnificativ, asupra celor hotărâte de instanţe, reprezintă o eroare gravă de fapt, avută în vedere de cazul de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 18 Cod procedură penală.
Prin sentinţa penală nr. 565/07.05.1998, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a fost dispusă achitarea inculpatului N.C. în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, pentru infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal (ucidere
din culpă).
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 2.393/R/1996 inculpatul N.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. 2 Cod penal.
S-a arătat, în fapt, că la data de 29.02.1996, în jurul orelor 2300, inculpatul N.C. conducea autoturismul proprietate personală marca „Ford Siera" pe Şoseaua lancului către Şoseaua Pantelimon.
Vizibilitatea era bună, specifică nopţii, dar asigurată de reţeaua iluminatului public şi de faza scurtă a farurilor autoturismului, carosabilul asfaltat era uscat, traficul auto şi pietonal era foarte redus la acea oră, iar deplasarea o făcea pe banda a doua, aferentă liniilor de tramvai, cu o viteză de aproximativ 62 Km/h.
Când a ajuns în dreptul refugiului staţiei RATB de tramvai „Victor Mânu", amplasată pe sensul său de mers, a surprins şi accidentat grav pe numitul P.N., de 55 ani, care, aflându-se în stare de ebrietate, singur, la aproximativ
10 m de începutul refugiului, s-a dezechilibrat şi a căzut pe spate, fiind lovit de colţul stânga faţă al autoturismului.
Transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă, victima a decedat pe parcursul drumului; din raportul medico-legal de autopsie nr. A3/492/1992, rezultând că moartea acestuia a fost violentă, datorându-se dilacerării, bulbo-fracturii costale, de coloană vertebrală toracică, bazin şi gambă stângă, precum şi rupturii viscerale.
Sângele recoltat de la cadavru conţinea 2 ,85 gr %o alcool.
S-a reţinut că accidentul s-a produs atât din vina victimei, care, fiind intoxicată etilic, a pătruns necontrolat pe carosabil, prin loc nepermis, cât şi din vina inculpatului, care conducea cu 60 Km/h, deşi potrivit Regulamentului de aplicare a Decretului nr. 328/1966, republicat, acesta trebuia să reducă viteza până la limita evitării oricărui pericol (art. 49 lit. i).
în cauză s-a efectuat o expertiză tehnică, care a avut ca obiectiv dinamica producerii accidentului, cu precizarea locului impactului şi a momentului apariţiei pericolului, precum şi stabilirea vitezei iniţiale a autoturismului şi posibilităţile tehnice pentru evitarea sau prevenirea accidentului.
Din această expertiză, instanţa a reţinut că în zona respectivă carosabilul şoselei avea o lăţime de 22 m, acele linii de tramvai erau plate, adiacent, pe panouri de beton armat, iar în momentul producerii evenimentului, partea carosabilă era acoperită pe o lăţime de 3 m, lângă trotuare, cu zăpadă, astfel încât conducătorul auto a fost nevoit să se deplaseze pe banda a 2-a a pistei carosabilului.
Deşi a observat că pe refugiu, la aproximativ 10 m de începutul acestuia, staţionează un pieton, în momentul în care victima a coborât de pe refugiu pe carosabil, în cădere liberă, datorită dezechilibrării, inculpatul, chiar acţionând sistemul de frânare şi deplasându-se cu roţile blocate până la oprire, s-a aflat în imposibilitatea de a evita contactul cu victima.
Din acelaşi raport de expertiză tehnică a rezultat că spaţiul necesar pentru oprirea autoturismului prin frânare, de la viteza sa iniţială de deplasare în condiţiile meteo rutiere concrete din locul şi momentul producerii accidentului era de 43 m, însă pentru inculpat pericolul a apărut la aproximativ 14 m, astfel
încât, pentru acesta nu a existat posibilitatea tehnică a evitării impactului, în timp ce victima a avut posibilitatea prevenirii accidentării sale, prin renunţare la pătrunderea necontrolată în carosabil, prin loc nepermis, fără asigurare, în timp ce se afla în stare de intoxicare etilică avansată.
în cauză a fost audiat inculpatul, care a arătat că s-a aflat în imposibilitate de a evita producerea accidentului, întrucât a realizat că victima s-a deplasat de pe refugiu numai în momentul impactului, precum şi martorul C.D., care a arătat că victima s-a dezechilibrat, a căzut şi din acest moment a fost lovită de către inculpat, iar acesta, personal a considerat că, dacă victima ar fi primit ajutorul medical de urgenţă, pe care atât el cât şi inculpatul s-au oferit să-l dea, dar au fost împiedicaţi de echipajul de poliţie, ar fi fost în viaţă.
Coroborând aceste declaraţii cu concluziile raportului de expertiză, din care rezultă imposibilitatea tehnică a evitării accidentului de către inculpat, instanţa a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal, întrucât lipseşte elementul vinovăţie.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei achitări a inculpatului, susţinându-se că s-a apreciat eronat lipsa vinovăţiei inculpatului faţă de prevederile art. 19 alin. 2 Cod penal, interdicţiile impuse prin Decretul nr. 328/1966 şi Regulamentul de aplicare al acestuia, respectiv art. 11 şi 16 din Decretul menţionat şi art. 48 alin. 1 lit. a şi art. 49 lit. i din Regulament.
S-a concluzionat că, din interpretarea probelor administrate şi a dispoziţiilor legale încălcate de inculpat, a rezultat că acesta este vinovat, în sensul legii penale, pentru producerea accidentului, care a avut drept consecinţă decesul victimei P.N.
Prin decizia penală nr. 58/A/15.01.1999, Tribunalul Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Instanţa de control judiciar, în motivarea soluţiei pronunţate a reţinut că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat cu privire la lipsa vinovăţiei (în forma culpei) a inculpatului, în raport de dinamica producerii accidentului, concluziile expertizei tehnice auto de la dosar şi declaraţiile luate.
Deşi, din rechizitoriu, se reţinea, printre altele, că accidentul putea fi evitat dacă inculpatul se distanţa de refugiu, circulând pe banda I a sensului de mers, din procesul verbal de cercetare la faţa locului reiese că distanţa dintre bordura din dreapta trotuarului şi bordura refugiului staţiei de tramvai este de 7 m, pe o lăţime de 3 m de la bordura trotuarului, partea carosabilă este acoperită cu un strat de zăpadă bătătorită şi îngheţată, inculpatul neputând circula pe banda I a sensului de mers.
S-a mai reţinut, din raportul de expertiză tehnică auto efectuată în cauză, că între momentul apariţiei pericolului (când victima a pătruns în mod necontrolat în carosabil, prin loc nepermis) şi până la impact, victima a parcurs o distanţă de 1 -2 m, ceea ce făcea imposibilă evitarea, de către inculpat, chiar la o viteză de deplasare mai mică, decât cea a autoturismului condus de acesta, având în vedere faptul că timpul scurs între momentul apariţiei pericolului şi impact a fost aproximativ de 9 secunde.
împotriva deciziei menţionate a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei achitări a inculpatului, susţinându-se că, din interpretarea probelor şi a dispoziţiilor legale încălcate de inculpat, acesta este vinovat, în sensul legii penale, pentru producerea accidentului, că a prevăzut rezultatul faptei sale, rezultat pe care nu l-a urmărit, şi nu l-a acceptat, considerând, fără temei, că acesta nu se va produce.
Faptul că şi victima se afla în culpă nu constituie o cauză de exonarare a răspunderii penale pentru inculpat, ci este o împrejurare care atenuează răspunderea penală şi pe care instanţa trebuia să o aibă în vedere la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului.
Recursul este fondat.
Motivul invocat de recurent atrage cazul de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 18 Cod procedură penală (eroare gravă de fapt).
Din procesul-verbal de cercetare la faţa locului (şi care constituie mijloc de probă conform art. 90 Cod procedură penală) au rezultat următoarele împrejurări: accidentul s-a produs pe şos. lancului pe sensul de circulaţie dinspre Piaţa lancului, către şos. Pantelimon, în apropierea intersecţiei cu str. Lt. Victor Manu. Pe şos. lancului circulaţia se desfăşoară în ambele sensuri, suprafaţa carosabilă este din asfalt, are lăţimea de 22 m şi era uscată în momentul cercetării. Trotuarul are lăţimea de 4 m. Lângă cele două trotuare suprafaţa carosabilă era acoperită cu zăpadă pe o lăţime de cca 3 m. Pe mijlocul şoselei sunt montate şine de tramvai pentru circulaţia în ambele sensuri. Pe sensul de circulaţie dinspre Piaţa lancului către şos. Pantelimon se află refugiul pietonal al staţiei RATB de tramvai Lt. Victor Manu, care are lungimea de aproximativ 30 m şi o lăţime de 1 m. La începutul refugiului se află indicatorul „Ocolire". După sfârşitul refugiului se află o „trecere de pietoni", semnalizată prin indicatoare.
în cursul cercetării la faţa locului, s-a reţinut existenţa a două urme de frână rectilinii, cu lungimea de 25,8 m, care încep de la cca 4 m după începutul refugiului.
Urma de frână din stânga începe de la cca 1,20 m de bordura din dreapta a refugiului şi se termină la cca 2,30 m faţă de aceeaşi bordură.
La aproximativ 4,50 m după începutul urmelor de frână şi 0,30 m faţă de bordura din dreapta a refugiului, a fost găsită o batistă. în aceeaşi zonă au fost
descoperite mai multe particule de vopsea roşie, împrăştiate pe o lungime de cca 2,00 m.
La sfârşitul urmelor de frână s-au găsit, pe carosabil, cioburi de sticlă împrăştiate pe o lungime de 5,50 m. La cca 6,00 m după nivelul cioburilor s-au găsit fragmente de material plastic, provenite de la o lampă de semnalizare, situate la cca 4,40 m de bordura din dreapta.
Toate aceste elemente, deşi au fost avute în vedere de către expert la stabilirea dinamicii accidentului, nu pot fi ignorate de către instanţă la stabilirea culpei personale la producerea accidentului.
Culpa cu prevedere, ca modalitate a vinovăţiei, este definită de art. 19 alin. 2 Cod penal şi constă în atitudinea subiectivă a făptuitorului, care prevede rezultatul faptei sale, rezultat pe care nu-l urmăreşte, nu-l acceptă şi consideră fără temei că acesta nu se va produce.
Inculpatul a nesocotit dispoziţiile art. 11 alin. 1 şi art. 16 din Decretul nr. 328/1966, precum şi ale art. 48 alin. 1 lit. a şi art. 49 lit. i din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966.
Inculpatul avea obligaţia legală să se conformeze semnificaţiei fiecărui mijloc de semnalizare rutieră, iar în zona în care s-a produs accidentul avea destule motive să aibă controlul asupra vitezei autoturismului şi să renunţe la viteza maximă admisă de lege în localităţi.
Limita maximă de viteză cu care autovehiculele pot fi conduse pe drumurile publice în localităţi este de 60 Km/h.
Instanţele au avut în vedere posibilitatea pe care o avea inculpatul la viteza de deplasare şi calităţile tehnice ale autoturismului, ignorând concluzia finală a expertizei tehnice auto, în sensul că putea evita lovirea victimei dacă reducea viteza la 28 Km/h.
Este corectă concluzia actului de trimitere în judecată, în sensul că accidentul s-a produs atât datorită culpei victimei, care, prin încălcarea prevederilor art. 8 şi 11 din Decretul nr. 328/1966, republicat, şi art. 63 lit. d din Regulamentul de aplicare, a pătruns necontrolat pe carosabil, cât si datorită culpei inculpatului, care, prin încălcarea prevederilor art. 11 şi 16 din Decretul nr. 328/1966 şi art. 49 lit. i din Regulament, nu a redus viteza până la limita evitării oricărui pericol, anterior refugiului staţiei, cu atât mai mult cu cât victima, aflându-se singură pe refugiu, putea fi văzută de la distanţă şi se putea îndepărta de refugiu, circulând pe banda I şi reducând viteza. Eroarea instanţelor fiind evidentă, contrară probelor existente la dosar şi fiind esenţială, a determinat soluţia acţiunii penale, deci s-a răsfrânt, în mod semnificativ, asupra celor hotărâte de instanţe, reprezintă o eroare gravă de fapt, avută în vedere de cazul de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 18 Cod procedură penală.
Faţă de cele arătate, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. 2 Cod procedură penală, a admis recursul, a casat integral decizia şi în parte sentinţa şi
rejudecând l-a condamnat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal, ţinând cont de prevederile art. 72 Cod penal, fapta săvârşită de inculpat prezentând pericol social, persoana inculpatului, care este tânăr, are doi copii minori, fără antecedente penale, apreciindu-se că pedeapsa de 2 ani şi 6 luni este de natură să-şi atingă scopul, potrivit art. 52 Cod penal.
Instanţa a făcut aplicarea şi a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 137/1997, inculpatul urmând să execute 1 an şi 3 luni închisoare, fapta fiind săvârşită anterior intrării în vigoare a legii menţionate, precum şi a dispoziţiilor art. 10 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 71-64 Cod penal, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 838/1999) NOTA: în acelaşi sens, sub aspectul dispoziţiilor art. 385^9 pct. 18 Cod procedură penală, vezi şi decizia nr. 839/27.05.1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală. (Judecator Rodica-Aida Popa)
