RECURS. CAZUL DE CASARE PREVĂZUT ART. 385 PCT. 14 COD PROCEDURĂ PENALĂ.
| Comentarii |
|
Deşi inculpatul invocă greşita individualizare a pedepsei - cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 Cod procedură penală - în realitate, critica se referă la o chestiune de apreciere, şi anume că fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Fiind o chestiune de apreciere, critica sa nu se încadrează nici în cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 Cod procedură penală şi nici în vreunul din celelalte 21 de cazuri expres şi limitativ prevăzute de acest articol.
Inculpatul T.A., în recursul său, critică sentinţa şi decizia, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 14 Cod procedură penală.
în concret, critica se referă la faptul că, în raport de circumstanţele sale personale, instanţele trebuiau să constate că fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni potrivit dispoziţiilor art. 181 Cod penal, şi în consecinţă, să dispună achitarea.
Curtea a respins recursul inculpatului, ca nefondat, în motivare se arată că, deşi inculpatul invocă greşita individualizare a pedepsei - cazul de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 14 Cod procedură penală - în realitate, critica sa se referă la o chestiune de apreciere, şi anume că fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, ceea ce, în mod evident, nu are nimic comun cu individualizarea pedepsei.
Fiind o chestiune de apreciere, critica sa nu se încadrează nici în cazul de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 14 Cod procedură penală şi nici în vreunul din celelalte 21 de cazuri expres şi limitativ prevăzute de acest articol.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 1.204/1999) NOTA: Atât soluţia, cât şi motivarea sunt corecte, dar la cele arătate de Curte, în considerente, se impun unele precizări.
Se susţine că, fiind o chestiune de apreciere, critica nu se încadrează nici în cazul de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 14 Cod procedură penală şi nici în celelalte 21 de cazuri prevăzute expres şi limitativ de acest articol. Deşi raportat la speţă, afirmaţia este riguros exactă, principial discutând, lucrurile nu stau chiar aşa, în ce priveşte prima parte a afirmaţiei. Din contră, singurul caz de casare prin care se permite în cadrul devoluţiei ce o implică această cale de atac - recursul - să fie examinate şi cenzurate concluziile la care instanţa de prim grad şi cea de apel au ajuns prin exercitarea dreptului lor de suverană şi exclusivă apreciere, este cel prevăzut la pct. 14 teza a ll-a din art. 385^9 Cod procedură penală. Dar, după cum corect a remarcat şi Curtea, acest caz de casare se referă în exclusivitate la individualizarea pedepsei, prin luarea în considerare a criteriilor prevăzute în art. 72 Cod penal, astfel că, în cadrul său, nu se poate aprecia şi asupra aplicabilităţii art. 181 Cod penal, care are drept consecinţă aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, nu a unei pedepse, în ce priveşte partea a ll-a a afirmaţiei, o împărtăşim fără rezerve, într-adevăr, în sistemul Codului de procedură penală, recursul fiind reglementat ca o cale de atac, preponderent devolutivă în drept, instanţa de recurs nu pate cenzura aprecierile de ordin subiectiv, având la bază procese logice sau psihologice ale instanţelor inferioare, cu privire la gradul de pericol social al unei infracţiuni.
A se vedea în acest sens - Curtea de Apel Bucureşti - secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 11 /1998 şi decizia penală nr. 112/1998 în V. Papadopol - Culegere de practică judiciară pe anul 1998, pag. 227 şi 230. (V.B.)
