RECURS. CAZUL DE CASARE PREVĂZUT DE ART. 385^9 PCT. 12 COD PROCEDURĂ PENALĂ.
| Comentarii |
|
Critica inculpatului sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea de furt, întrucât nu el a comis fapta, nu poate fi
analizată sub aspectul cazului de casare de la pct. 12 al art. 385^9 Cod procedură penală.
Acest caz de casare, în prima teză se referă la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii şi nu la situaţia când fapta nu a fost comisă de inculpat, iar în teza a ll-a se referă la situaţia când inculpatul a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată, ceea ce nu este cazul în speţă.
împotriva sentinţei prin care inculpatul T.F. a fost condamnat pentru infracţiunea de furt calificat şi a deciziei prin care apelul i-a fost respins, acesta a declarat recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 12 Cod procedură penală, în sensul că, în mod greşit a fost condamnat, deoarece nu el a comis infracţiunea.
Curtea a respins recursul, ca nefondat.
Critica inculpatului - se arată în motivare - nu poate fi analizată sub aspectul cazului de casare de la pct. 12 al art. 385^9 Cod procedură penală, deoarece acest caz, în prima teză se referă la lipsa elementelor constitutive a infracţiunii şi nu la situaţia când fapta nu a fost comisă de inculpat, iar în teza a ll-a se referă la situaţia când inculpatul a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată, ceea ce nu este cazul în speţă.
Critica putea fi analizată sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 18 Cod procedură penală, în măsura în care ar fi susţinut că greşita sa condamnare se datorează unei grave erori de fapt.
Verificând lucrările dosarului, rezultă că instanţa de fond l-a condamnat pe inculpat în baza probelor administrate, analizându-le în mod corespunzător.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 1.091/1999) NOTA: Credem că atât soluţia Curţii, cât şi motivarea pe care se întemeiază, sunt corecte.
Conţinutul constitutiv - elementele constitutive - al unei infracţiuni, este alcătuit dintr-o latură obiectivă (materială) şi o latură subiectivă (morală, psihică).
La infracţiunea de furt, latura obiectivă este alcătuită din următoarele componente: a) un element material, o acţiune; b) anumite cerinţe care privesc elementul material; c) o urmare imediată (schimbarea situaţiei de fapt a bunului); d) o legătură de cauzalitate (între elementul material şi urmarea imediată).
Elementul material al acestei infracţiuni constă în acţiunea de luare a unui bun mobil din posesia sau detenţia unei alte persoane (vezi: V. Dongoroz, Explicaţii teoretice ale Codului penal român - voi. III, Partea specială, Editura Academiei, Bucureşti, 1971, pag. 462-463).
Latura subiectivă a infracţiunii de furt cunoaşte ca formă de vinovăţie intenţia, mai totdeauna intenţia directă, pentru că făptuitorul prevede şi urmăreşte rezultatul faptei sale. Excepţional, poate exista alături de intenţia directă şi o intenţie indirectă, atunci când lucrul furat ar conţine în el un alt bun, a cărui prezenţă făptuitorul a putut-o prevedea şi a acceptat rezultatul acţiunii sale (vezi: V. Dobrinoiu ş.a., Drept penal - partea specială, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1997, pag. 208).
Dar aceste elemente nu epuizează cerinţele laturii subiective proprii furtului; legea mai prevede - aceasta fiind o cerinţă subiectivă distinctă - ca făptuitorul să fi luat bunul în scopul însuşirii pe nedrept (vezi: Ion Gheorghiu Brădet, în Drept penal român - partea specială voi. I, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1994, pag. 162).
Revenind la speţă, este de observat că inculpatul, afirmând că nu este autorul furtului, practic nu invocă lipsa vreunui element constitutiv al infracţiunii de furt, din cele arătate, ci susţine în mod implicit că nu este subiectul activ al acestei infracţiuni.
Cum subiecţii infracţiunii nu reprezintă părţi componente ale elementelor constitutive a infracţiunii, în mod corect Curtea a considerat că motivul invocat de inculpat nu poate fi analizat în raport de cazul de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 12 Cod procedură penală. (V.B.)
