RECURS. CAZUL DE CASARE PREVĂZUT DE ART. 385^9 PCT. 10 COD PROCEDURĂ PENALĂ. NEMOTIVAREA DECIZIEI DE CĂTRE INSTANŢA DE APEL.
| Comentarii |
|
Simpla apreciere a instanţei de apel că instanţa de fond a apreciat corect situaţia de fapt, gradul de vinovăţie a inculpatului, cuantumul pedepsei şi al despăgubirilor nu echivalează cu o motivare a deciziei.
Prin sentinţa penală nr. 464/6.07.1998, pronunţată de Judecătoria Alexandria, inculpaţii B.F. şi D.M. au fost condamnaţi la câte 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal.
S-a constatat că pedepsele aplicate au fost graţiate, conform dispoziţiilor art. 1 si 8 din Legea nr. 137/1997.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata despăgubirilor civile în sumă de 11.750.000 lei şi 400.000 lei cheltuieli de judecată către partea civilă M.l. S-a respins, ca nefondată, cererea de despăgubiri civile formulată de M.F. Inculpaţii au fost obligaţi la cheltuieli judiciare statului, în sarcina celor doi inculpaţi, prima instanţă a reţinut că, în ziua de 12.07.1996, în jurul orei 13,30, inculpatul B.F. conducea pe raza localităţii Plosca, judeţul Teleorman, cu o viteză de aproximativ 100 km/h - aşa cum s-a stabilit în urma raportului de constatare tehnică, autoturismul în care se afla şi soţia sa - B.l.
Pe acelaşi drum, din sens invers, circula autoturismul condus de M.F., în direcţia Alexandria, în care se afla şi partea vătămată M.l. Inculpatul B.F. circula în direcţia Roşiori de Vede.
înainte ca cele două autoturisme să se intersecteze, de pe o uliţă laterală din comuna Plosca, situat pe partea dreaptă în direcţia de mers a martorului M.F., a apărut autoturismul condus de inculpatul D.M. care, fără a acorda prioritate celor două autoturisme, a traversat sensul de mers al martorului M.F. şi s-a angajat pe sensul de mers al inculpatului B.F., autoturismul fiind orientat în direcţia Roşiori de Vede.
Ca urmare a acestei apariţii surprinzătoare a autoturismului condus de inculpatul D.M., inculpatul B.F., conducând autoturismul cu o viteză mult superioară vitezei de circulaţie prin localitate (60 km/h) a intrat pe sensul de mers al martorului M.F., împrejurare în care cele două autoturisme au intrat în coliziune, din aceasta rezultând vătămarea corporală a trei persoane şi însemnate avarii ale celor trei autoturisme.
în urma impactului dintre cele două autoturisme, M.l. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare circa 90 zile îngrijiri medicale.
în aceleaşi împrejurări a suferit leziuni M.F., conducătorul autoturismului, care însă nu a formulat plângere în cauza de faţă.
A suferit, de asemenea, un avort spontan B.l. - soţia inculpatului B.F., care se afla în autoturismul acestuia, avort în legătură cu care nu s-a putut preciza dacă a avut legătură de cauzalitate cu evenimentul rutier, acest fapt neformând obiectul cauzei.
S-a mai reţinut că inculpaţii au culpă comună în producerea accidentului rutier, fiind vinovaţi în proporţii egale.
împotriva sentinţei penale nr. 464/6.07.1998 a Judecătoriei Alexandria a declarat apel inculpatul D.M., criticând-o pentru nelegalitate, cu motivarea că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat, deoarece între vătămarea victimei şi manevrele executate de el nu există raport de cauzalitate.
în acest context, inculpatul a solicitat achitarea, iar, în subsidiar, a apreciat că nu are decât o culpă de 5-10% în producerea accidentului, în raport de care a solicitat a i se redoza pedeapsa, precum şi plata despăgubirilor civile.
Prin decizia penală nr. 779/2.11.1998 a Tribunalului Teleorman s-a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, apreciindu-se că vinovăţia sa în producerea accidentului este pe deplin dovedită, el având o culpă concurentă cu a celuilalt inculpat, respectiv B.F.
împotriva deciziei penale nr. 779/2.11.1998 a Tribunalului Teleorman a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate, motivat de faptul că instanţa de apel a apreciat în mod greşit probele dosarului şi că aceasta, limitându-se la o simplă înşiruire a faptelor reţinute de instanţa de fond, nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale, de natură să garanteze drepturile inculpatului şi să influenţeze soluţia procesului.
Concret, inculpatul a arătat că instanţa de apel nu a analizat nici unul din motivele invocate în cererea aflată la fila 18 dosar de apel, astfel încât se impune casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Teleorman.
Motivul de recurs invocat de inculpat va fi analizat în lumina dispoziţiilor art. 385^9 pct. 10 Cod procedură penală.
Analizând recursul declarat de inculpat în raport de motivele invocate, Curtea apreciază că acesta este fondat.
Din examinarea deciziei penale apelată rezultă că singura „contribuţie" a instanţei de apel o constituie aprecierea că instanţa de fond a apreciat corect situaţia de fapt, gradul de vinovăţie a inculpatului, cuantumul pedepsei şi al despăgubirilor.
Cum simpla înşiruire a celor dispuse de instanţa de fond nu echivalează cu o motivare a deciziei - aşa cum este cerută de art. 383 Cod procedură penală - considerăm că decizia respectivă este nemotivată.
Tribunalul nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale, de natură să garanteze drepturile inculpatului şi să influenţeze soluţia procesului, în sensul achitării recurentului.
Astfel, trecând la soluţionarea apelului, în conţinutul deciziei recurate se constată că nici nu au fost lecturate motivele scrise de apel, din moment ce se menţionează drept motiv unul inexistent, anume că „inculpatul nu a solicitat diminuarea despăgubirilor civile".
Conform art. 378 Cod procedură penală, instanţa-judecând apelul, verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de apel.
în vederea soluţionării apelului, instanţa poate da o nouă apreciere probelor din dosarul cauzei şi poate administra probe noi pe care le consideră necesare.
Instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel invocate, art. 383 Cod procedură penală arătând ce anume trebuie să cuprindă decizia (în principal, temeiurile de fapt şi de drept care au dus la adoptarea oricăreia dintre soluţiile prevăzute de Codul procedură penală).
în raport de textele de lege mai sus arătate şi referindu-ne la decizia atacată cu recurs, Curtea apreciază că tribunalul nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel depuse în scris de inculpat şi nici asupra unor probe administrate în dosar, respectiv expertiza tehnică şi procesul verbal de constatare, situaţie în care nu s-a realizat o activitate de judecată.
în acest context, apare în mod evident faptul că tribunalul nu a rezolvat fondul cauzei, situaţie în care această deficienţă nu poate fi îndreptată decât prin casarea cu trimitere a cauzei la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea fondului apelului.
Pe cale de consecinţă, Curtea va admite, ca fondat, recursul declarat de inculpatul D.M., iar în baza art. 38515 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, va casa decizia penală a Tribunalului Teleorman, numai cu privire la acesta, trimiţând cauza la această instanţă pentru rejudecarea apelului.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei. (A.N.)
(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 217/1999)
