RECURS. CAZUL DE CASARE PREVĂZUT DE ART. 385 PCT. 6 COD PROCEDURĂ PENALĂ. INCULPAT CARE NU A FOST ASISTAT LA JUDECAREA APELULUI.
| Comentarii |
|
Inculpatul nefiind asistat de apărător la judecarea apelului, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 171 alin. 3 Cod procedură penală, hotărârea este lovită de nulitate absolută, conform art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, fiind supusă casării în baza art. 385^9 pct. 6 Cod procedură penală.
Potrivit art. 171 alin. 3 Cod procedură penală, în cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, sau când instanţa apreciază că inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea.
Inculpatul N.P. a fost trimis în judecată pentru art. 178 alin. 2 Cod penal, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune, fiind închisoarea de la 2 la 7 ani.
Din analiza părţii introductive a deciziei Tribunalului Bucureşti, rezultă că la judecarea apelului, inculpatul nu a fost asistat de apărător, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 171 alin. 3 Cod procedură penală, hotărârea este lovită de nulitate absolută, conform art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, fiind supusă casării în baza art. 385^9 pct. 6 Cod procedură penală.
în consecinţă, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c Cod procedură penală va admite recursul Parchetului, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cu ocazia rejudecării urmând a fi avute în vedere şi celelalte motive de recurs invocate.
NOTA: Din cuprinsul deciziei Curţii nu rezultă dacă inculpatul a fost prezent sau nu la dezbaterea apelului, aspect foarte important, care, în mod obligatoriu, trebuie precizat, pentru că în funcţie de aceasta, soluţia poate fi apreciată, ca temeinică şi legală sau discutabilă.
Astfel, dacă inculpatul a fost prezent la judecarea apelului, soluţia Curţii
este corectă.
Dacă însă acesta a lipsit, considerăm că nu se impunea casarea deciziei, pentru următoarele considerente:
Când inculpatul lipseşte la judecată, apărătorul acestuia, indiferent dacă asistenţa juridică este obligatorie sau nu, nu poate pune concluzii. Soluţia se desprinde din însăşi noţiunea de „asistenţă" care implică prin concept existenţa unei persoane asistate, deci a unei persoane ce se află prezentă alături de persoana asistată (Vezi V. Papadopol, Notă la decizia penală nr. 894/1998 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a ll-a penală, în Culegere VIII, pag. 61.).
Practica judiciară si doctrina sunt quasiunanime în acest sens (vezi Plenul Tribunalului Suprem, decizia de îndrumare nr. 7/1969 în C.D. p. 117; Tribunalul Suprem - secţia penală, decizia nr. 489/1974 în R.R.D., nr. 8/1974, pag. 68; V. Dongoroz ş.a., Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală, voi. I, Ed. Academiei, Bucureşti, 1975, pag. 50; V. Rămureanu, Asistenta juridică a inculpatului în faza judecăţii, R.R.D. nr. 10/1972, pag. 29;
I. Neagu, Tratat de Procedruă penală, Editura Pro Bucureşti, 1997, pag. 148, ş.a.).
Dar, deşi reprezentarea inculpatului este permisă, absenţa acestuia n-ar putea fi suplinită de apărătorul desemnat din oficiu, care să-l reprezinte, căci reprezentarea neputând fi decât legală sau convenţională, apărătorul din oficiu nu poate avea calitatea de reprezentant; el nu poate decât să îl asiste pe inculpat, care în mod obligatoriu trebuie să fie prezent. Delegaţia emisă de baroul de avocaţi nu atribuie calitatea de reprezentant apărătorului desemnat din oficiu, ci numai celui ales, deoarece numai în acest caz, având la bază alegerea făcută de parte, ea dobândeşte şi valoarea unei împuterniciri.
(Vezi Curtea de Apel Bucureşti - secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 349/1998; V. Papadopol, notă la decizia penală nr. 241/1995 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a ll-a penală - în Culegere VI, pag. 37.) Revenind la speţă, în ipoteza în care inculpatul nu a fost prezent la judecata în apel, nedesemnarea apărătorului din oficiu - care, oricum, nu putea pune concluzii - nu este sancţionată cu nulitatea nici absolută, nici relativă, iar cazul de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 6 Cod procedură penală nu este incident.
Cele arătate rămân valabile, chiar în condiţiile apariţiei recentei decizii a Curţii Constituţionale nr. 145, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 665/16.12.2000, deoarece ea se referă la reprezentare în cadrul judecăţii
în primă instanţă, iar noi, în prezentul comentariu, analizăm soluţia pronunţată în apel.
Prin decizia sus-arătată a fost declarată neconstituţională prevederea din art. 174 alin. 1 lit. a Cod procedură penală „numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta supusă judecăţii este amenda sau închisoarea de cel mult un an".
Aceasta înseamnă că reprezentarea la judecata în fond, ori în fond după casare, sau desfiinţare, este permisă indiferent de cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru fapta respectivă.
Deşi nu ne-am propus aici să facem o analiză amplă a deciziei, este totuşi de observat că argumentele acesteia sunt cel puţin discutabile, iar pe de altă parte în considerente nu se face o distincţie clară între „asistenţă juridică" şi „reprezentare".
Dacă s-ar fi făcut această distincţie, s-ar fi observat că inculpatul căruia i s-a desemnat un apărător din oficiu, nu poate fi reprezentat de acesta, deoarece după cum s-a văzut, reprezentarea este numai legală sau convenţională, ceea ce credem că nici măcar Curtea Constituţională nu poate contesta. Aceasta este, în opinia noastră, o gravă discriminare între inculpatul ce beneficiază de serviciile unui apărător ales care îl poate reprezenta, şi inculpatul cu apărător din oficiu ce nu poate decât să îl asiste, nicidecum pretinsele discriminări între inculpaţi sau inculpaţi şi celelalte părţi, invocate în considerentele deciziei. (V.B.)
