RECURS. CAZUL DE CASARE PREVĂZUT DE ,ART. 385^9 PCT. 10 COD PROCEDURĂ PENALĂ. CONTOPIREA PEDEPSELOR.
Comentarii |
|
Omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la contopirea unei pedepse aplicate inculpatului şi solicitată de condamnat echivalează cu nepronunţarea asupra unei cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului, circumscriindu-se în dispoziţiile art. 385^9 pct. 10 Cod procedură penală.
Prin sentinţa penală nr. 3.316/09.12.1998, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis cererea formulată de condamnatul N.A. de contopire a pedepselor.
Astfel a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 518/26.03.1998 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin nerecurare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208-209 lit. a, g Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, cu pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 18/12.01.1998 a Judecătoriei
Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin neapelare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1 - 209 lit. e, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, urmând ca deţinutul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 9 luni închisoare, cu aplicarea art. 71-64 Cod penal; s-a menţinut măsura arestării şi s-a dedus din pedeapsă prevenţia de la 09.07.1997 la zi. Au fost anulate mandatele de executare emise şi s-a dispus emiterea unui nou mandat, cu o durată de 3 ani şi 9 luni.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100.000 lei, a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 518/26.03.1998 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi sentinţa penală nr. 18/12.01.1998 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti sunt concurente.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul N.A., care a criticat-o pentru netemeinicie, motivând că prima instanţă a procedat la contopirea numai a două pedepse, deşi acesta a mai suferit o condamnare de 1 an şi 3 luni, pentru o altă faptă, concurentă cu cele pentru care s-a făcut contopirea.
Tribunalul Bucureşti - secţia a ll-a penală, prin decizia penală nr. 344/A/ 02.03.1999, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a respins apelul declarat de conctemnatul N.A. împotriva sentinţei penale nr. 3.316/09.12.1998 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, ca nefondat, a dedus prevenţia de la 09.07.1997 la zi şi a obligat apelantul condamnat la 250.000 lei, cheltuieli judiciare statului, incluzând 200.000 lei, onorariul avocatului din oficiu, ce s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
în considerentele deciziei, instanţa de apel şi-a motivat soluţia, în sensul că, pe cererea de contopire formulată de condamnat din penitenciar există indicat locul de deţinere, că acesta are de executat două mandate pentru pedepsele de 3 ani şi 9 luni, aplicată prin sentinţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi de 2 ani, aplicată prin sentinţa Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, dosarele instanţelor menţionate au fost ataşate cauzei în care s-a soluţionat cererea de contopire şi nu mai există un al treilea mandat de executare pentru condamnat, instanţa de fond soluţionând cererea cu care a fost învestită.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul N.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât nu a procedat la contopirea şi a pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare, aplicată pentru o faptă concurentă cu cele pentru care s-au aplicat pedepsele de 2 ani închisoare şi 3 ani şi 9 luni închisoare şi care au fost contopite prin sentinţă.
Recursul declarat de condamnat a fost analizat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 10 Cod procedură penală, constatându-se că este fondat.
Prin cererea adresată instantei de fond şi înregistrată la data de 6.10.1998, condamnatul a solicitat contopirea a trei pedepse, respectiv 2 ani închisoare,
aplicată prin sentinţa penală nr. 518/26.03.1998 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, 3 ani şi 9 luni închisoare, aplicată prin sentinta penală nr. 18/12.01.1998 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi 1 an şi 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 379/1996 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Omisiunea instantei de a se pronunţa şi cu privire la contopirea pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare solicitată de condamnat prin cererea sa echivalează cu o nerezolvare a fondului cauzei.
Astfel, Curtea de Apel Bucureşti, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, a admis recursul condamnatului N.A., a casat ambele hotărâri şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100.000 lei, fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei. (Judecator Rodica-Aida Popa)
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 606/1999)