Recurs. Inadmisibilitate. Cerere de revocare arestare preventiva
| Comentarii |
|
Incheierea prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu poate fi atacată separat cu recurs, ci numai odată cu fondul.
Acest mod de interpretare a art. 141 din Codul de procedură penală nu contravine dispoziţiilor art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece textul menţionat impune doar o cenzurare de către o instanţă independentă şi imparţială a luării măsurii arestării preventive.
Această cerinţă este respectată dacă măsura arestării preventive luată în cauză a putut fi cenzurată în calea de atac a recursului.
(Decizia nr. 1970 din 15 octombrie 2004 - Secţia a ll-a penală)
Prin încheierea din 12.10.2004 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2965/2004, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive, formulată de inculpatul T.l.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză concluzionează că inculpatul prezintă diagnosticul ciroză hepatică cu virus C, cu activitate necroinflamatorie uşoară, clasa Child A, obezitate, tulburare de personalitate de tip mixt, afecţiuni care pot fi tratate în reţeaua sanitară a DGMP, inculpatul suportând regimul de detenţie.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, pe motiv că starea de sănătate impune judecarea sa în libertate.
Curtea, analizând hotărârea din perspectiva motivului invocat şi în temeiul art. 3856 alin. 3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt şi de drept, a apreciat recursul ca fiind inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Conform art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unor măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive, poate fi atacată separat cu recurs.
per a contrario, încheierea prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu poate fi atacată separat cu recurs, ci aceasta se cenzurează numai odată cu calea de atac declarată împotriva sentinţei, în cazul de faţă. Acest mod de interpretare a articolului menţionat nu vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu practica constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, deoarece ceea ce impune articolul menţionat este doar o cenzurare de către o instanţă independentă şi imparţială a luării măsurii arestării preventive. în prezenta cauză luarea măsurii arestării preventive a putut fi cenzurată pe calea de atac a recursului, astfel încât cerinţele acestui text sunt respectate. De fapt, problema care se pune este aceea a domeniului de aplicare a art. 5 al paragrafului 4 al Convenţiei, care dă dreptul persoanelor lipsite de libertate să ceară şi să obţină periodic reevaluarea condiţiilor ce au impus această măsură (cauza Butkevicius contra Lituaniei). Acest drept poate fi exercitat în cursul judecăţii deoarece, conform art. 3002 şi art. 160 , în cazul în care inculpatul este arestat, instanţa, legal sesizată, este datoare să verifice legalitatea şi temeinicia arestării preventive, dar nu mai târziu de 60 de zile, pronunţând o încheiere supusă căii de atac a recursului. Acesta este motivul pentru care legiuitorul nu a înţeles să reglementeze o cale de atac separată în cazul respingerii cererii de revocare a măsurii arestării preventive.
în consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea a respins, ca inadmisibil, recursul declarat.
