Recurs. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
Nu pot fi atacate cu recurs, potrivit art. 3851 alin. 4 din Codul de procedură penală, sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 din Codul de procedură penală nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 din Codul de procedură penală pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, numai dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.
(Decizia nr. 867/R din 24 mai 2004 - Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 7/2004, Judecătoria Videle a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de condamnatul contestator P.l. şi a fost obligat contestatorul la 600.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Instanţa a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile legale privind graţierea, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 543/2002 exceptând de la graţiere atât condamnaţii pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă, cât şi pe cei care sunt recidivişti prin condamnări anterioare.
Instanţa a apreciat că atâta timp cât legiuitorul a dorit să excepteze de la beneficiul graţierii şi pe condamnaţii care sunt recidivişti prin condamnări anterioare, contestatorul P.l. nu beneficiază de graţiere pentru pedeapsa de 1 an, în privinţa căreia a fost revocat beneficiul suspendării.
Chiar dacă legiuitorul nu ar fi reglementat în mod expres această situaţie, s-a precizat că în cauză nu erau îndeplinite condiţiile legale ale graţierii, datorită faptului că noţiunea de recidivist nu se identifică cu infracţiunea săvârşită în stare de recidivă, folosită de Legea nr. 543/2002, deoarece constituie o calitate ce caracterizează persoana infractorului, şi nu infracţiunea comisă de el.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că în mod greşit instanţa a apreciat că în ceea ce priveşte pedeapsa de 1 an de închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 98/2001, ce constituie primul termen al recidivei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 543/2002.
S-a arătat că, la data intrării în vigoare a legii de graţiere, 4.10.2002, contestatorul P.l. nu îndeplinea nici una dintre cele două calităţi cerute de lege, pentru ca pedeapsa de 1 an de închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 98/2001, să fie exceptată de la graţiere.
La acea dată, contestatorul nu avea calitatea de condamnat pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă şi nici nu era recidivist prin condamnări anterioare, astfel că nu i se poate refuza beneficiul graţierii.
Prin Decizia penală nr. 87/A/2004, Tribunalul Teleorman a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle împotriva Sentinţei penale nr. 7 din 9.01.2004 a Judecătoriei Videle şi a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.
Examinând hotărârea, prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 371 din Codul procedură penală, tribunalul a constatat că soluţia de respingere a contestaţiei la executare formulată de contestatorul P.l. este corectă, dar motivarea este deficitară.
S-a apreciat că motivarea instanţei de fond, pe ideea statutului de recidivist, cu efecte asupra tuturor infracţiunilor comise, chiar dacă unele nu au fost săvârşite în stare de recidivă, este excesivă şi lipsită de temei legal.
în acest context, susţinerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle că apelantul, la data intrării în vigoare a Legii nr. 543/2002, nu avea nici una dintre cele două calităţi cerute de lege pentru ca pedeapsa de 1 an, aplicată prin Sentinţa penală nr. 98/2001, să fie exceptată de la graţiere, este în concordanţă cu legea şi voinţa legiuitorului, dar nu poate conduce la admiterea apelului, din următoarele considerente:
Contestaţia la executare reprezintă un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării şi vizează numai incidente legate de punerea în executare a hotărârii penale definitive.
în temeiul dispoziţiilor art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, poate fi făcută contestaţia la executare când se invocă graţierea, dacă aceasta intervine în cursul executării.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, s-a constatat că actul de graţiere invocat, Legea nr. 543/2002, intervenise anterior pronunţării hotărârii de condamnare, astfel că neaplicarea graţierii, intervenită în cursul judecăţii cauzei, nu poate constitui temei pentru contestaţia la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală.
Pe de altă parte, s-a constatat că, prin contestaţia la executare, contestatorul condamnat nu a vizat aspectele ce ţin de executarea Sentinţei penale nr. 543/2002, intrată în puterea lucrului judecat, ci aspecte ce vizează fondul cauzei, de natură a aduce modificări soluţiei pronunţate, ceea ce nu poate fi primit.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, contestatorul P.I., criticând-o pe aspecte de nelegalitate şi netemeinicie, fără însă a arăta în concret motivele de recurs.
Curtea, verificând cauza prin prisma dispoziţiilor art. 3851 alin. 4 din Codul de procedură penală, a apreciat recursul declarat de contestator ca fiind inadmisibil, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Se observă că contestatorul nu a declarat apel împotriva Sentinţei penale nr. 7 din 9.01.2004 a Judecătoriei Videle, atât pe dovada de comunicare a hotărârii, cât şi pe formularul tipizat de declaraţie, acesta arătând în mod expres că nu înţelege să exercite această cale de atac.
Având în vedere această împrejurare, precum şi faptul că prin Decizia penală nr. 87/A/2004 a Tribunalului Teleorman nu a fost modificată soluţia din sentinţă, Curtea a apreciat recursul declarat de contestator ca fiind inadmisibil.
