Recurs. Neagravarea situaţiei inculpatului în propria cale de atac
| Comentarii |
|
Instanţa de recurs, constatând nelegalitatea sentinţei şi deciziei în sensul că încadrarea corectă a faptei ar fi fost cea prevăzută de art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit. e) şi alin. 3 lit. b) din Codul penal, în raport de împrejurarea că furtul a avut ca obiect "componente ale sistemelor de irigaţii", infracţiune care ar fi atras competenţa materială în primă instanţă a tribunalului, nu va putea îndrepta greşeala în cazul în care recursurile au fost declarate numai de inculpaţi, pentru că s-ar încălca principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac, ca urmare a faptului că furtul calificat prevăzut în alin. 3 al art. 209 din Codul penal are un regim sancţionator mai sever.
(Decizia nr. 2634 din 3 decembrie 2003 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 451 din 17.07.2003, Judecătoria Călăraşi a condamnat doi inculpaţi pentru instigare la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 25 din Codul penal, raportat la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a) din Codul penal, la pedepse cu suspendarea condiţionată a executării acestora, reţinându-se circumstanţe atenuante judiciare. Latura civilă a fost soluţionată în cadrul procesului penal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul S.I., la data de 15.11.2002, a sustras, pe timp de zi, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, atât singur, cât şi la instigarea inculpaţilor D.I., C.G. şi V.B., aproximativ 110 m cablu electric de la o instalaţie aeriană de irigat şi, împreună cu inculpaţii Z.D. şi P.I., aproximativ 30 m cablu electric de la aceeaşi instalaţie aeriană de irigat aparţinând SC "P.G." SRL Bucureşti, cauzând un prejudiciu total în valoare de 3.523.500 lei.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii, criticând-o pentru netemeinicie şi solicitând achitarea, în baza art. 181 din Codul penal cu referire la art. 91 din Codul penal, având în vedere că nu au antecedente penale şi că au recunoscut şi regretat fapta.
Tribunalul a apreciat că fapta inculpaţilor nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi, prin Decizia penală nr. 332/A din 1 octombrie 2003, a admis apelurile inculpaţilor şi i-a achitat în temeiul art. 10 alin. 1 lit. b1) din Codul de procedură penală.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, criticând-o pentru nelegalitate.
în motivele de recurs se arată că, aplicând măsuri administrative celor 6 inculpaţi, instanţa de control judiciar nu a evaluat în mod corect gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite de către inculpaţi, luând în considerare numai anumite criterii din cele prevăzute de art. 72 din Codul penal.
Este adevărat că valoarea prejudiciului cauzat nu este foarte mare, deşi este importantă, dar nu numai valoarea intrinsecă a bunului material sustras trebuie avută în vedere, ci şi starea de pericol creată prin scoaterea din funcţiune a unei instalaţii de irigat aeriene.
Se apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a răspunderii penale a fiecărui inculpat în parte, ţinând cont de faptul că aceştia nu pot plăti amenzi întrucât veniturile acestora sunt limitate şi practic i-ar fi pus în imposibilitate de a-şi întreţine familiile.
în drept, parchetul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală, referitor la greşita aplicare a legii.
Curtea, examinând decizia tribunalului, sub aspectele invocate de parchet şi prin prisma cazului de casare menţionat, a constatat că recursul formulat nu este fondat.
în raport cu faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, se apreciază că tribunalul, în mod corect, a constatat că acestea nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunii, ţinând cont de faptul că s-a adus atingere minimă patrimoniului, fiind lipsite în mod vădit de importanţă.
La stabilirea acestei împrejurări, tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 181 alin. 2 din Codul penal, care prevăd că, la stabilirea în concret a gradului de pericol social, se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, de scopul urmărit, de împrejurările în care faptele au fost comise, de urmarea produsă, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
în concret, s-a ţinut cont de cuantumul modic al prejudiciului cauzat (3.523.500 lei), de faptul că acesta a fost acoperit integral, de mediul social din care provin inculpaţii, de vârsta acestora, de faptul că au dat dovadă de sinceritate, recunoscând şi regretând faptele comise, şi de faptul că nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale.
De asemenea, s-a ţinut cont şi de împrejurările şi modalitatea de comitere a faptei, inculpaţii acţionând în mod spontan, fără o prealabilă înţelegere în vederea săvârşirii infracţiunii.
în consecinţă, în raport de aceste considerente, Curtea, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a respins ca nefondat recursul declarat de parchet.
S-a constatat că ambele hotărâri sunt nelegale, însă, pentru considerentele care vor urma, s-a apreciat că acestea nu pot fi îndreptate pe calea prezentului recurs.
Astfel, Curtea a apreciat că încadrarea corectă a faptei ar fi fost cea prevăzută de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a) şi alin. 3 lit. b) din Codul penal, în raport de împrejurarea că furtul a avut ca obiect "componente ale sistemelor de irigaţii" (cablu electric de la o instalaţie aeriană de irigat), infracţiune care ar fi atras competenţa materială, în primă instanţă, a tribunalului.
Această nelegalitate a fost observată de parchet doar cu prilejul promovării recursului (la trimiterea în judecată, la soluţionarea cauzei pe fond şi în apel, parchetul nesesizându-şi, practic, prima greşeală).
Atât la soluţionarea recursului, cât şi la soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţi, această greşeală, privind încadrarea juridică a faptelor, cât şi necompetenţa materială, nu putea fi îndreptată pentru că s-ar fi încălcat principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac ("non reformatio in peius"), ca urmare a faptului că furtul calificat prevăzut în alin. 3 al art. 209 din Codul penal are un regim sancţionator mai sever.
Curtea a constatat, după cum s-a menţionat, că şi în recurs s-ar fi încălcat principiul "non reformatio in peius", în raport de faptul că acest recurs a fost promovat de parchet ca urmare a exercitării căii de atac a apelului de către inculpat, ocazie cu care inculpaţilor li s-a creat o situaţie net favorabilă în raport cu soluţia primei instanţe.
