Recurs. Neagravarea situaţiei inculpatului în propriul recurs, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă
| Comentarii |
|
Dacă instanţa de recurs consideră că la judecarea recursului declarat de inculpat există erori cu privire la greşita încadrare juridică şi cuantumul prejudiciului, nu poate proceda la modificarea soluţiei, deoarece schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune mai gravă şi obligarea inculpatului la plata unei sume mai mari ar crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat recurs şi astfel s-ar încălca prevederile art. 385s din Codul de procedură penală.
(Decizia nr. 572 din 27 martie 2003 - Secţia I penală)
Prin Sentinţa penală nr. 2068 din 11.09.2002, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în baza art. 214 alin. 1 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul Z.l. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 359 din Codul de procedură penală.
în baza art. 81 şi 82 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 70.102.793 lei către partea civilă A.L. şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, în perioada 1.01.1996- 30.06.2000, inculpatul a îndeplinit funcţia de administrator al unei asociaţii de locatari, având obligaţia de a calcula cotele de întreţinere pe baza facturilor emise de furnizori şi de a încasa sumele corespunzătoare de la locatari, în acelaşi timp, inculpatul avea îndatorirea să achite facturile către furnizori.
Inculpatul nu şi-a îndeplinit corect îndatoririle pe care le avea, creând astfel un prejudiciu de 20.786.629 lei.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul Z.I., criticând-o pentru netemeinicie în ceea ce priveşte modul de soluţionare a laturii civile. Acesta a apreciat că suma la care a fost obligat de instanţa de fond este total nejustificată, întrucât ou a fost avută în vedere expertiza contabilă efectuată în cauză.
Prin Decizia penală nr. 99 din 24.01.2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, apreciindu-se hotărârea instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică, atât sub aspectul laturii penale - în sensul aplicării unei pedepse judicios individualizate, în conformitate cu art. 72 şi art. 52 din Codul penal -, cât şi sub aspectul laturii civile - cuantumul prejudiciului fiind corect stabilit.
împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivul invocat de recurent şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea a apreciat că hotărârile pronunţate în cauză sunt criticabile atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.
Astfel, s-a constatat că din probele administrate în cauză rezultă că încadrarea juridică stabilită de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel nu este corectă, întrucât, faţă de faptul eă inculpatul deţinea funcţia de gestionar, activitatea sa infracţională întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, şi nu de gestiune frauduloasă (având în vedere elementele definitorii care caracterizează infracţiunea de delapidare, în raport de cea de gestiune frauduloasă, şi anume: calitatea de funcţionar a inculpatului şi activitatea infracţională, constând în calcularea cotelor de întreţinere pe baza facturilor emise de furnizori, încasarea sumelor corespunzătoare de la locatari şi achitarea facturilor către furnizori, pentru această activitate inculpatul fiind remunerat).
Cu privire la latura civilă, Curtea a constatat că expertiza contabilă efectuată în cauză a fost avută în vedere la stabilirea cuantumului prejudiciului, însă suma totală la care a fost obligat inculpatul, cu titlu de despăgubiri civile, respectiv 70.102,793 lei, nu este corectă, raportat la faptul că, pe acelaşi motiv, pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia comercială, acţiunea civilă promovată de partea vătămată a fost soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 4668/2001 a Tribunalului Bucureşti - Secţia comercială, prin care s-a stabilit că prejudiciul total adus părţii civile este în sumă de 77.102.793 lei (sumă compusă din prejudiciul iniţial + dobânzile aferente, stabilită prin expertiză contabilă).
Curtea a mai constatat că instanţa de fond a omis a se pronunţa cu privire la sechestrul asigurător instituit în cauză asupra bunurilor mobile ale inculpatului, în sensul menţinerii ori ridicării acestuia, deşi, potrivit art. 357 din Codul de procedură penală, avea această obligaţie.
Deşi cele două hotărâri sunt criticabile sub aspectul legalităţii soluţiilor pronunţate, Curtea nu s-a putut pronunţa asupra modificării acestora, întrucât, fiind recursul inculpatului, nu se poate crea o situaţie mai grea acestuia, deoarece s-ar încălca principiul prevăzut de art. 372 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Astfel, raportat strict la critica adusă de inculpat celor două hotărâri, Curtea a constat recursul nefondat şi l-a respins ca atare.
