RECURS. DAUNE MORALE.
| Comentarii |
|
Daunele morale neputând face, aşadar - în cuantumul lor - obiectul unei constatări obiective, ci numai a unei aprecieri pur subiective, stabilirea lor făcută de către Tribunal nu poate constitui obiectul controlului judiciar al instanţei de recurs.
Prin sentinţa penală nr. 1.988 din 13.10.1998, Judecătoria Slobozia l-a condamnat pe inculpatul D.R. la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută şi pedepsită de art. 181 Cod penal, iar în temeiul art. 81 şi 82 Cod penal a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă, ca nedovedită, cererea de despăgubiri formulată de partea civilă M.T.
Tribunalul Ialomiţa, prin decizia penală nr. 710/A din 27.11.1998, a admis apelul declarat de partea civilă M.T. împotriva sentinţei susmenţionate, pe care a desfiinţat-o în parte - numai cu privire la soluţionarea acţiunii civile - şi, rejudecând, l-a obligat pe inculpatul D.R. la plata sumei de 500.000 lei, daune morale.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că partea vătămată M.T. s-a constituit parte civilă - în termen legal - cu suma de 3.000.000 lei (2.500.000 lei, prejudiciu material şi 500.000 lei, daune morale).
Ulterior, după citirea actului de sesizare a instanţei, partea civilă şi-a majorat pretenţiile la 5.000.000 lei (2.500.000 lei, prejudiciu material şi 2.500.000 lei, prejudiciu moral).
S-a mai reţinut că instanţa de fond a acordat mai multe termene de judecată, pentru ca partea civilă să-şi dovedească pretenţiile, dar aceasta nu a făcut dovezi în acest sens.
Ca urmare, judecătoria a respins, corect, cererea formulată de partea civilă, referitoare la obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri materiale.
Referindu-se la cererea părţii civile de obligare a inculpatului la plata unor daune morale, tribunalul a reţinut că, în mod greşit, aceasta a fost respinsă,
întrucât daunele morale pot fi recunoscute, dispunându-se repararea lor, chiar dacă partea vătămată nu a administrat prdbe pentru a le dovedi.
Aşa fiind, tribunalul, reţinând că partea vătămată a suferit un prejudiciu moral (a fost lovită, într-un loc public, fiindu-i ştirbită onoarea şi demnitatea), a apreciat că cererea este fondată sub acest aspect şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 500.000 lei, cu titlu de daune morale.
împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă M.T., criticând-o pentru netemeinicie, cu privire la cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul, susţinând că suma acordată cu acest titlu este mai mică decât cea pe care a solicitat-o şi nu exprimă suferinţa sa afectivă, ca urmare a infracţiunii comise de inculpat. Recursul nu este fondat.
Stabilirea daunelor morale - ce au un caracter pur afectiv - este lăsată la suverana apreciere a instanţelor de fond, care nu sunt ţinute să le evalueze după aceleaşi criterii precise, care sunt avute în vedere la aprecierea daunelor materiale.
4
Dacă fixarea sumei acordate drept daune morale este lăsată la aprecierea instanţelor de fond, acestea nu sunt datoare să dea nici o motivare în ceea ce priveşte determinarea cuantumului lor.
Daunele morale neputând face, aşadar - în cuantumul lor - obiectul unei constatări obiective, ci numai a unei aprecieri pur subiective, stabilirea lor, făcută de tribunal, nu poate constitui obiectul controlului judiciar al instanţei de recurs.
în consecinţă, recursul părţii civile fiind nefondat, urmează a fi respins - în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 235/1999) NOTA: Soluţia la care s-a oprit instanţa de recurs, în sensul neîncadrării criticilor referitoare la stabilirea cuantumului daunelor morale, în nici unul din cazurile de casare, dintre cele enumerate limitativ în art. 385^9 Cod procedură penală, este izolată în practica judiciară a Curţii. Ca instanţă de control judiciar, Curtea, poate, pe calea recursului, să cenzureze cuantumul daunelor morale stabilite de instanţele inferioare, având la îndemână aceleaşi criterii pur subiective pe care le-au avut instanţele de fond şi apel. (Judecator Antoaneta Nedelcu - sectia I penala CAB)
în asemenea situaţie, ar putea fi invocat cazul de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 18 Cod procedură penală, care se referă la toate acele situaţii de fapt care nu au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei, respectiv suferinţele îndurate şi eforturile depuse, urmare a faptului delictual, în caz contrar, instanţele inferioare ar putea stabili în mod arbitrar un cuantum, fie prea mare, fie prea mic, care nu ar corespunde prejudiciului suferit şi, poate, nu ar da satisfacţie morală părţii civile.
