RECURS. DECESUL RECURENTULUI INCULPAT. ÎNCETAREA PROCESULUI PENAL FAŢĂ DE EL.
Comentarii |
|
Decesul recurentului inculpat atrage încetarea procesului penal faţă de el.
Prin sentinţa penală nr. 426/9.02.1999 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, inculpaţii C.G. şi C.V. au fost condamnaţi, în baza art. 215 alin. 2 şi alin. 3 Cod penal, la câte o pedeapsă de 9 luni închisoare, cu aplicarea art. 71-64 Cod penal.
S-a reţinut în sarcina inculpaţilor că, în calitate de proprietari ai unui imobil compus din teren în suprafaţă de 180 m2 şi constructie formată din 2 camere, la 2.06.1998, l-au vândut părţii vătămate D.D., ascunzându-i faptul că anterior au vândut o parte din teren altui cumpărător.
împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel ambii inculpaţi, solicitând redozarea pedepselor aplicate, în sensul reducerii acestora.
Apelul inculpaţilor a fost respins, ca nefondat.
împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs ambii inculpaţi, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu motivarea că s-a dat o greşită încadrare juridică şi au solicitat schimbarea calificării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. 2 şi alin. 3 Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal, precum şi suspendarea c&ndiţionată a executării pedepselor. La data de 15.09.1999, recurentul C.G. a decedat. Constatând că, în drept, fapta inculpatei C.V. de a induce în eroare partea vătămată, cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 2 şi alin. 3 Cod penal, aşa cum legal a reţinut şi instanţa de fond, şi că, la aplicarea pedepsei au fost avute în vedere toate criteriile de individualizare, prin decizia penală pronunţată în cauză, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a ll-a penală a respins, ca nefondat, recursul inculpatei C.V. şi, luând act de decesul recurentului C.G., a admis recursul acestuia, a casat, în parte, sentinţa instanţei de fond şi decizia instanţei de apel, şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, combinat cu art. 10 lit. g Cod procedură penală, a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul C.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 2 şi alin. 3 Cod penal, înlăturând obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat şi menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 1.537/1999) NOTA: Soluţia Curţii de Apel Bucureşti este corectă, având în vedere că acţiunea penală este individuală şi se poate stinge ca urmare a lipsei de temei (art. 10 lit. c-e Cod penal) sau lipsei de obiect (art. 10 lit. f-j), moartea inculpatului constituind piedică definitivă, cu consecinţa permanentă de împiedicare a exercitării acţiunii penale. (Judecator Marian Carcel - sectia II penala CAB)