Recurs. Elemente ale recursului. Consecinţe în privinţa termenului de declarare
| Comentarii |
|
- Cod procedură penală: art. 385/3
De esenţa promovării căii de atac, în forma ei scrisă, este indicarea numărului de dosar şi a hotărârii judecătoreşti criticate. în lipsa acestora, intenţia părţii poate fi dedusă dintr-o serie de alte elemente ce pot fi menţionate în cuprinsul cererii - numele părţilor, calităţile acestora în cauză, motivarea căii de atac prin cnticile aduse hotărârii, etc. -elemente care să ofere însă, suficiente date în vederea identificării corecte a hotărârii supuse analizei şi a dosarului în care s-a pronunţat aceasta.
(Secţia penală, decizia nr. 243/R/2009, nepublicată)
Prin sentinţa penală nr. 1175 din 16.09.2008 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta B.N. şi îndreptată împotriva ordonanţei din 3 martie 2008 dată de procuror în cadrul dosarului nr. 134/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrlţa-Năsăud prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a petentei cercetată pentru comiterea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în cuantum de 500 lei amendă, soluţie menţinută în fiinţă prin ordonanţa emisă la data de 23 aprilie 2008 de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrlta-Năsăud în cadrul dosarului nr. 111/11/2/2008.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta.
Recursul declarat în cauză este tardiv.
Potrivit disp. art. 385/3 C. pr. pen., termenul de recurs este de 10 zile, în speţă acesta curgând de la data comunicării.
Hotărârea recurată a fost comunicată recurentei la data de 19.09.2008, astfel cum rezultă din dovada existentă la dosarul de fond, recursul fiind înregistrat la Judecătoria Bistriţa la data de 2.07.2009, cu mult în afara termenului prevăzut de lege.
Ca urmare, în baza disp. art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. pr. pen. recursul declarat în cauză va fi respins
în raport de poziţia adoptată de petentă ulterior înregistrării declaraţiei de recurs sunt de făcut o serie de consideraţii, potrivit celor ce urmează.
Declaraţia de recurs, depusă la instanţa de fond, vizează sentinţa penală nr. 1175/2008, pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 3521/190/2008.
Ulterior înregistrării cauzei pe rolul instanţei de control judiciar, prin scriptul depus pentru termenul din data de 26.08.2009, petenta a formulat o „precizare la recurs”, relevând că dintr-o eroare materială recursul a fost declarat împotriva sentinţei anterior menţionate, cauză în care recurenta avea calitatea de intimată, deşi în realitate a înţeles să atace hotărârea pronunţată în dosarul nr. 8052/190/2009 al aceleiaşi instanţe, dosar în care aceasta avea calitatea de petentă.
în motivarea acestei precizări s-a mai relevat faptul că orice act juridic sau manifestare de voinţă în sens juridic trebuie interpretată în sensul producerii de efecte juridice şl nu invers.
Pe de altă parte, s-a mai învederat faptul că, deşi declaraţia de recurs conţine date eronate cu privire la numărul hotărârii atacate şi la cel al dosarului vizat, aceasta conţine şl elemente din care se poate desprinde intenţia recurentei, respectiv calitatea
de petentă a acesteia, calitate care a avut-o doar în dosarul nr. 8052/190/2009, situaţie în care recursul trebuie interpretat în sensul dat prin „precizarea” depusă la dosar.
Aserţiunile recurentei nu pot fi însuşite din instanţa de recurs pentru considerentele ce se vor prezenta în cele ce urmează.
Potrivit disp. art. 385/4 C. pr. pen. recursul se declară în condiţiile art. 366 şi 367, regula constituind-o cererea scrisă. Pe cale de excepţie, şi doar pentru situaţiile în care părţile din proces sunt prezente la pronunţarea hotărârii acestea pot declara recurs în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea.
Făcând abstracţie de situaţia de excepţie reglementată de textele legale indicate -când însă manifestarea de voinţă a părţii nu poate da naştere la Interpretări, întrucât aceasta este consecinţa pronunţării hotărârii - este de reţinut că, de esenţa promovării căii de atac, în forma ei scrisă, este indicarea numărului de dosar şi a hotărârii judecătoreşti criticate. în lipsa acestora, intenţia părţii poate fi dedusă dintr-o serie de alte elemente ce pot fi menţionate în cuprinsul cererii - numele părţilor, calităţile acestora în cauză, motivarea căii de atac prin criticile aduse hotărârii, etc. - elemente care să ofere însă, suficiente date în vederea identificării corecte a hotărârii supuse analizei şi a dosarului în care s-a pronunţat aceasta.
în speţă, declaraţia de recurs conţine atât numărul sentinţei recurate cât şi numărul dosarului în care s-a pronunţat aceasta, astfel încât nu se poate aprecia că s-a comis o eroare materială sau că manifestarea de voinţă a părţii este echivocă. în aceste condiţii, indicarea calităţii părţii recurente este lipsită de semnificaţie.
în concret, cererea prin care a fost declarat recursul face referire la dosarul nr. 3521/190/2008, în două rânduri - atât în antetul cererii cât şi în cuprinsul acesteia - la sentinţa penală nr. 1175/2008, dar şi la data pronunţării acesteia, respectiv 16.09.2008.
Indicarea tuturor acestor date nu poate conduce la concluzia că recurenta a înţeles să atace sentinţa penală nr. 1175 pronunţată la data de 16.09.2008 în dosarul nr. 3521/190/2008 al Judecătoriei Bistriţa.
în raport însă de cele anterior expuse recursul promovat în cauză a fost depus tardiv (judecător Petrişor Alexandru Dorin).
125. Revizuire. Motive
Nu au fost evidenţiate fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi nu a fost învederat vreunul din motivele de revizuire expres şi limitativ prevăzute de lege [art. 394 alin. 1 lit. a)-e) C. pr. pen.), aspectele invocate de revizuient fiind analizate de instanţa de fond şi de cea ierarhic superioară, în cadrid instrumentării dosarului în căile de atac.
(Secţia penală, sentinţa nr. 6/F/2009, nepublicată)
Prin cererea înregistrată revlzuientul LE. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 2/2008 pronunţată de Tribunalul Blstriţa-Năsăud prin care s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 42/F/22.02.2008 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud (definitivă prin decizia penală nr. 50/A/1.04.20087 a Curţii de Apel Cluj, ca urmare a respingerii ca
nefondat a apelului revizuientului), s-a dispus condamnarea inculpatului LE pentru săvârşirea tentativei la Infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen. şi art. 175 lit. i) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen. şi respectiv la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr %o prev. de art. 79 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, fiind contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen.
S-a menţinut starea de arest preventiv a revizuientului, iar din pedeapsa aplicată s-a dispus deducerea perioadei executate, de la 22.10.2006 la zi, totodată făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 71 rap. la art. 64 lit. a)-c) C. pen.
Tribunalul a reţinut că pe fondul unor neînţelegeri mai vechi determinate de înfierea părţii vătămate S.D. de către unchiul revizuientului (fratele mamei acestuia), în seara zilei de 21.10.2006 după ce revizuientul a parcat autoturismul taxi pe care îl conducea, pe şosea, în faţa Barului C. din localitatea Budacu de Jos, judeţul Bistriţa-Năsăud, şl apoi a consumat băuturi alcoolice, la plecare urcându-se la volanul autoturismului marca Dacia Solenza. Văzând-o pe partea vătămată aflată în stare de ebrietate, iniţial între aceştia a avut loc o altercaţie, după care partea vătămată a intrat în bar. întrucât era ora închiderii, aceasta a fost refuzată de către barmană, însă la un moment dat partea vătămată a ieşit din acel bar, coborând câteva trepte cu intenţia de a intra în magazinul aflat în acelaşi corp de clădire.
Apoi, în aceste împrejurări, revizuientul aflat în stare de ebrietate (1,20 gr %o) a chemat-o pe partea vătămată în stradă, însă aceasta coborând de pe scări şi făcând câţiva paşi spre şosea doar i-a spus revizuientului să meargă acasă, după care s-a întors cu spatele şi s-a îndreptat spre magazin. Cu toate acestea, profitând de situaţia creată precum şi de faptul că partea vătămată s-a aflat în stare de ebrietate, revizuientul a pornit motorul autoturismului, l-a ambalat puternic şi apoi a pornit în urmărirea acesteia, trecând din şosea peste podeţul de pe marginea drumului, lovind-o şi strivind-o de peretele barului. După aceea, deşi partea vătămată a căzut, fiindu-i fracturate picioarele şi a strigat după ajutor, revizuientul s-a deplasat cu autoturismul înapoi, totodată repetând manevra încă de 2-3 ori, de fiecare dată trecând cu maşina peste partea vătămată (revizuientul încetând agresiunea doar în momentul în care autoturismul s-a blocat în şanţul ce desparte şoseaua de terasa din faţa barului). Apoi, din maşină a luat un cuţit, a coborât de la volan, dar sosind la faţa locului organele de cercetare penală, a predat cuţitul unul lucrător de poliţie. Ulterior, partea vătămată a fost transportată la spital, unde a fost reanimată şl salvată de la moarte.
Prin raportul de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud, s-a concluzionat că partea vătămată a suferit leziuni corporale vindecabile în 135-140 zile de îngrijiri medicale, soldate cu pierderea totală a capacităţii de muncă pe o durată de 6 luni de la producerea lor, Iar pentru viitor au cauzat o scădere permanentă a capacităţii de muncă cu 30-35%, neîncadrabilă într-un grad de invaliditate; că leziunile respective întrunesc caracteristicile medico-legale ale punerii în primejdie a vieţii şi că acestea s-au putut produce prin comprimare repetată între două planuri dure, posibil elemente ale unui autoturism şi zidul unei clădiri sau/şi sol şi lovire, cădere.
în consecinţă, raportat la circumstanţele în care a fost comisă fapta, mijloacele prin care a fost săvârşită şl stăruinţa revizuientului de a suprima viaţa părţii vătămate (factori relevanţi care caracterizează intenţia de a ucide) instanţa a reţinut în sarcina acestuia săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, totodată respingându-se
cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă, reţinându-se şi că pe fondul stării confllctuale dintre familiile acestora, existentă cu mult timp înainte de comiterea faptei, revizuientul chiar s-a şi exprimat în sensul uciderii acesteia.
S-a concluzionat că revizuientul a comis fapta cu intenţia directă de a ucide având în vedere faptul că a trecut de mal multe ori cu maşina peste partea vătămată, care încă de la prima lovitură a rămas imobilizată la pământ, de asemenea acesta întrerupându-i activitatea infracţională doar atunci când autoturismul a alunecat în şanţ, deci independent de voinţa Iul.
Instanţa a înlăturat cererea revizuientului de a se reţine în sarcina sa starea de provocare prev. de art. 73 lit. b) C. pen., cu motivarea că în cauză nu s-a dovedit faptul că acesta a comis fapta sub imperiul unei puternice tulburări cauzată de partea vătămată, reţinându-se că apărările revizuientului în sensul că nu a trecut nici o dată cu maşina peste partea vătămată ci doar că a lovit-o când a trecut podeţul de la bar, sunt infirmate prin probele administrate în cauză, mai mult în cauză dovedlndu-se că după ce s-au certat, revizuientul a rămas în autoturism şi după ce partea vătămată a ieşit din bar, a lovit-o prin surprindere în mod repetat cu maşina.
De asemenea, s-a mai reţinut că în cauză nu s-a dovedit nici faptul că anterior partea vătămată l-ar fi lovit cu capul pe revizuient, sau că aceasta ar fi încercat să-l lovească cu o bancă rabatabilă, motivându-se şi că, chiar dacă partea vătămată l-ar fi lovit prin geamul întredeschis al maşinii, această împrejurare nu a fost de natură să creeze revizuientului o emoţie sau o puternică tulburare, fiind eventual, doar un pretext pentru revizuient de a se răzbuna pe partea vătămată cu care era în relaţii de duşmănie.
în apel, revizuientul şi-a reiterat cererea de a se reţine în sarcina sa starea de provocare prev. de art. 73 lit. b) C. pen., însă şi instanţa de control judiciar a motivat că în cauză nu s-a dovedit faptul că revizuientul a acţionat sub imperiul unei puternice provocări din partea părţii vătămate, reţinând că starea confllctuală veche dintre părţi nu îndeplineşte condiţiile stării de provocare, precum şi faptul că în cauză prin nicio probă nu s-a confirmat că anterior comiterii faptei, revizuientul ar fi fost lovit sau agresat de către partea vătămată, etc.
Cererea de revizuire formulată de revizuientul L E. împotriva sentinţei prin care s-a dispus condamnarea sa este neîntemeiată, astfel că va fi respinsă, în baza art. 406 alin. 4 C. pr. pen., întrucât nu au fost evidenţiate fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi nu a fost învederat vreunul din motivele de revizuire expres şi limitativ prevăzute de lege [art. 394 alin. 1 lit. a)-e) C. pr. pen.], aspectele invocate de revizuient fiind analizate de instanţa de fond şi de cea ierarhic superioară, în cadrul Instrumentării dosarului în căile de atac.
Se reţine că probaţiunea administrată pe întreg parcursul procesului penal este completă, de natură a conduce, fără echivoc la o justă soluţionare a cauzei.
Iniţial revizuientul a propus în apărarea sa audierea martorilor T.V. şi L.S., cel din urmă martor necunoscând aspecte concludente pentru soluţionarea cauzei.
Modul şi condiţiile în care a fost săvârşită fapta pentru care s-a dispus condamnarea revizuientului s-au clarificat în dosarul de condamnare în urma coroborării tuturor probelor ce s-au administrat.
Efectuarea reconstituirii s-ar impune doar dacă, aşa cum precizează art. 130 C. pr. pen., organul de urmărire penală sau instanţa de judecată găseşte că această probă este necesară pentru verificarea şi precizarea unor date referitoare la condiţiile şi modalitatea în care s-a săvârşit fapta, ori aspectele care se tind a se verifica prin proba solicitată au fost deja clarificate în cauză.
Din probele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că martorul A.E. ar fi asistat la comiterea faptei sau că acesta ar cunoaşte aspecte sau împrejurări esenţiale în cauză, motiv pentru care se apreciază că audierea acestuia nu se impune.
în ce priveşte solicitarea revizuientului de a se reaudia martorul T.V., se apreciază că nici aceasta nu se impune, deoarece, potrivit declaraţiei sale, rezultă că acesta a asistat doar în parte la fapta comisă de către revizuient, respectiv atunci când, ieşind din local, ulterior afirmaţiilor făcute de barmană legate de faptul că „L.E. a dat cu maşina în S.D.” a văzut-o pe partea vătămată căzută şi pe revizuient trecând cu autoturismul peste ea, observând că revizuientul a făcut o manevră similară, dar nu a reuşit să treacă cu maşina, din nou, peste partea vătămată pentru că autoturismul a patinat şi a ajuns în şanţ.
Martorii audiaţi pe parcursul întregului proces: P.V., S.C., S.P. şi C.P. au făcut declaraţii constante, declaraţii care se coroborează cu celelalte probe administrate, inclusiv cu declaraţiile părţii vătămate, neexistând vreun indiciu în sensul că aceştia ar fi declarat mincinos sau că nu ar fi declarat tot ce ştiau în cauză, din acest motiv reaudierea acestora fiind inutilă.
Se apreciază totodată că nu se Impune nici efectuarea unei expertize medico-legale asupra părţii vătămate, în cauză o astfel de expertiză efectuându-se, aceasta concluzionând cu certitudine, neechivoc şi neîndoielnic cu privire la leziunile părţii vătămate şi modalitatea în care acestea s-au produs. Mai mult, nu poate fi ignorată nici împrejurarea că fapta care a condus la condamnarea revizuientului a avut loc la
21.10.2006, leziunile suferite de aceasta fiind, mai mult ca sigur, vindecate la această dată, raportându-ne la concluziile expertizei medico-legale.
Nu este de neglijat nici împrejurarea că revizuientul nu a mal uzat de calea de atac a recursului împotriva sentinţei prin care s-a dispus condamnarea sa.
Raportat la soluţia dată în cauză, în temeiul disp. art. 192 alin. 2 C. pr. pen. s-a dispus obligarea revizuientului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 210 lei, cheltuieli care includ şi plata onorariului pentru apărătorul din oficiu, avocat M.V., în cuantum de 200 lei, cheltuieli care au fost suportate din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, în temeiul disp. art. 189 C. pr. pen. (judecător Berbecariu Daniella).
