Recurs. Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală
| Comentarii |
|
Există eroare gravă de fapt când situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută prin hotărârea atacată, este contrară actelor şi probelor administrate în cauză.
Pentru a constitui caz de casare în sensul prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, respectiv să fie esenţială, în sensul de a fi influenţat asupra soluţiei cauzei, şi, evident, neîndoielnică.
(Decizia nr. 2215 din 20 octombrie 2003 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 1667 din 9.06.2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în Dosarul nr. 5032/2003, s-a dispus, în baza art. 26 raportat la art. 208 alin. 1 şi 209 alin. 1 lit. a) şi f), cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal, condamnarea inculpatului M.N. la 3 ani şi 8 luni închisoare.
în baza art. 61 din Codul penal s-a dispus revocarea liberării condiţionate pentru restul neexecutat de 350 zile închisoare din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 3111/1999 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
A fost contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată, inculpatul urmând a executa 3 ani şi 8 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
în baza art. 350 din Codul de procedură penală s-a menţinut starea de arest, iar în baza art. 88 din Codul penal s-a dedus prevenţia de la 1.05.2003 la zi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, pe baza întregului material probator administrat în cauză, următoarea situaţie de fapt:
în ziua de 1.05.2003, inculpaţii C.N. şi M.N. s-au hotărât să sustragă bunuri din mijloacele de transport în comun. în acest sens, aceştia au plecat din Str. Z., sector 5, Bucureşti, luând autobuzul liniei 141. Partea vătămată C.V.M. împreună cu martorul B.O. se aflau în acelaşi autobuz, în dreptul uşilor de la mijlocul acestuia, pregătindu-se să coboare în staţia "Niţu Vasile". Atât partea vătămată, cât şi martorul au declarat că au văzut un grup de 5 - 6 cetăţeni romi, aflându-se lângă ei în autobuz, însă nu le-au acordat importanţă deosebită.
Numita G.P. şi inculpatul C.N. s-au aşezat lângă partea vătămată în timp ce inculpatul M.N. a rămas mai în spatele autobuzului. La un moment dat, inculpatul C.N. a introdus mâna în buzunarul pantalonilor părţii vătămate, de unde a scos un telefon mobil marca NOKIA 3310. Sesizând acest lucru, partea vătămată i-a dat peste mână inculpatului C.N. să nu ia telefonul căzut jos şi să fugă. Ajungând în staţia "Niţu Vasile", inculpatul C.N. s-a repezit şi a luat telefonul de jos fără a exercita vreun act de violenţă asupra părţii vătămate C.V.M. Ulterior, inculpaţii au coborât şi s-au deplasat în fugă către staţia troleibuzului liniei 76, de unde au luat un taxi.
împotriva acestei hotărâri au formulat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpaţii C.N. şi M.N., care au criticat soluţia pronunţată pe motive de nelegalitate şi netemeinicie faţă de greşita condamnare a inculpatului M.N. şi individualizarea nejudicioasă a pedepsei aplicate inculpatului C.N., fără a fi avută în vedere atitudinea sa cooperantă pe parcursul procesului penal.
Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, în raport de motivele de apel şi din oficiu, sub toate aspectele, tribunalul a constatat că apelurile formulate sunt nefondate.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a Il-a penală, prin Decizia penală nr. 1193/A din 8.09.2003, pronunţată în Dosarul nr. 3351/2003, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a respins ca nefondate apelurile inculpaţilor C.N. şi M.N. împotriva Sentinţei penale nr. 1667 din 9.06.2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.
împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul M.N., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, în sensul că nu există probe care să îl incrimineze, astfel că în mod greşit a fost condamnat.
Examinând hotărârile sub aspectul criticii formulate, Curtea a constatat că recursul este nefondat.
Ar fi vorba de o eroare gravă de fapt în situaţia în care prin hotărâre s-ar fi dispus condamnarea inculpatului fără să existe probe de vinovăţie sau probele administrate ar fi fost contrare situaţiei de fapt reţinute prin hotărârea pronunţată.
în speţă, există declaraţiile inculpatului M.N. de nerecunoaştere a faptei, dar şi declaraţiile părţii vătămate C.V.M., a martorului ocular B.O., care arată că M.N. a participat efectiv la comiterea furtului, şi totodată se coroborează cu declaraţiile coinculpatului C.N.
în această situaţie nu mai poate fi vorba de o contradicţie evidentă, necontroversată şi esenţială între ceea ce spune dosarul prin probele sale şi ceea ce spune instanţa prin hotărârea ei, astfel cum este definită eroarea gravă de fapt, ci eventual un aspect de apreciere a probelor, ceea ce excede cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, şi totodată nu poate fi analizată în raport de nici unul din celelalte cazuri prevăzute de art. 3859 alin. 1 din Codul de procedură penală, deoarece recursul este o cale de atac eminamente devolutivă în drept.
Având în vedere toate acestea, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a respins recursul inculpatului ca nefondat.
