RECURS. IN ADMISIBILITATE. VĂTĂMARE CORPORALĂ GRAVĂ. SLUŢIRE.
| Comentarii |
|
Exercitarea recursului de către partea vătămată fără a fi îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 3852 raportat la art. 362 lit. c şi d Cod procedură penală conduce la inadmisibilitatea căii de atac menţionate.
Fapta inculpatului care, prin lovirea părţii vătămate, în regiunea feţei i-a provocat acesteia traumatism cranio-facial şi luxaţia punctelor maxilare pe care erau fixate lucrări dentare, pe fondul preexistent patologic cronic şi imposibilitatea refacerii unei asemenea lucrări fixe, se încadrează fizionomie în noţiunea de sluţire, fiind astfel întrunite condiţiile legale pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 182 Cod penal (vătămare corporală gravă).
Prin sentinţa penală nr. 1.063/12.06.1998, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a dispus, în baza art. 182 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit. b Cod penal şi art. 13 Cod penal, condamnarea inculpatului G.l. la o pedeapsă de 1 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, cu reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării în condiţiile legii penale mai favorabile.
în baza art. 81-82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatului, potrivit art. 359 Cod procedură penală. S-a luat act că partea vătămată a renunţat la pretenţii civile împotriva inculpatului.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 107.115 lei,despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic de Stomatologie, cu dobânda de referinţă a Băncii Naţionale de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitare.
A fost obligat inculpatul la 450.000 lei, cheltuieli judiciare statului.
Prima instanţă a reţinut, pe baza probelor administrate, în fapt, că la data de 28.03.1996, inculpatul l-a lovit pe D.L., provocându-i vătămări corporale grave, care au necesitat 25 zile de îngrijiri medicale şi au avut ca urmare compromiterea unei lucrări protetice fixe, care, fiind imposibil de refăcut, se încadrează în nouţiunea de sluţire, fapta fiind săvârşită pe fondul mâniei provocată de partea vătămată, care, aflată la locuinţa sa, întretinea raporturi sexuale cu soţia inculpatului.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât partea vătămată D.L., cât şi inculpatul G.l.
Partea vătămată a criticat soluţia primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând aplicarea unei pedepse mai severe şi în regim de detenţie, precum şi obligarea acestuia la plata de despăgubiri civile şi morale.
Inculpatul a criticat soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei reţineri, ca urmare a infracţiunii, a sluţirii victimei, aspect pentru care a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 182 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art. 181 Cod penal.
Prin decizia penală nr. 253/A/17.02.1999, Tribunalul Bucureşti - secţia l-a penală, a respins, ca inadmisibil, apelul părţii vătămate şi, ca nefondat, apelul inculpatului, obligând apelanţii la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, în ceea ce priveşte apelul părţii vătămate a constatat că în speţă este vorba de o infracţiune pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, partea vătămată neputând face apel sub aspectul laturii penale, respectiv solicitarea agravării pedepsei aplicate, conform dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. c, d Cod procedură penală.
De asemenea, tribunalul a constatat că solicitarea părţii vătămate, privind al doilea motiv de apel, este inadmisibilă, faţă de împrejurarea că partea vătămată a declarat, la termenul din 29.05.1998. că renunţă la cererea despăgubirilor civile.
Tribunalul a constatat că apelul inculpatului nu este fondat, faţă de concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuate în cauză, prin care s-a relevat că urmarea directă a agresiunii suferite de către partea vătămată constituie sluţirea, motiv pentru care nu se impune schimbarea încadrării juridice date faptei.
Decizia menţionată a fost recurată atât de partea vătămată D.L., cât şi de inculpatul G.l.
în motivele scrise de recurs, susţinute şi oral, partea vătămată a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului şi al modalităţii de executare, arătând că în cauză nu se impune reţinerea scuzei provocării în favoarea acestuia faţă de gravitatea faptei comise.
în drept a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385^9 pct. 9,10 şi 17 Cod procedură penală.
Inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate, arătând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 182 Cod penal, solicitând achitarea sa, considerând că înlocuirea unei proteze dentare fixe cu una mobilă nu constituie sluţirea părţii vătămate.
Curtea, examinând recursurile declarate a considerat recursul părţii vătămate, ca fiind inadmisibil, iar cel al inculpatului, ca fiind neîntemeiat.
în ceea ce priveşte recursul părţii vătămate, instanţa de control a reţinut că, potrivit art. 3852 Cod procedură penală, raportat la art. 362 lit. c şi d Cod procedură penală, partea vătămată poate face recurs în cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă, dar numai privind latura penală, iar partea civilă poate declara recurs numai referitor la latura civilă.
în speţă, pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 Cod penal, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, caz în care partea vătămată, chiar dacă este nemulţumită de pedeapsa aplicată inculpatului, nu poate ataca hotărârea instanţei.
Partea vătămată iniţial s-a constituit parte civilă în cauză, pentru ca, ulterior, la termenul din 29.05.1998, să declare expres că înţelege să renunţe la cererea sa privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, motiv pentru care, nemaifigurând ca parte civilă în cauză, recursul său nu mai poate fi primit.
în ceea ce priveşte cazurile de casare invocate de partea vătămată, respectiv pct. 9, 10 şi 17 din art. 385^9 Cod procedură penală, atâta vreme cât partea vătămată, în speţă, nu poate declara recurs referitor la latura penală a cauzer, nici nu le poate invoca.
Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar fi putut examina hotărârile prin prisma acestor cazuri de casare, aceste critici nu au suport legal, deoarece, atât
hotărârea primei instanţe, cât şi cea a instanţei de apel sunt motivate în fapt şi în drept; între considerentele hotărârilor şi dispozitivelor acestora nu există contradicţii; instanţele s-au pronunţat asupra probelor şi cererilor formulate de părţi, iar faptei săvârşite de către-inculpat i s-a dat o corectă încadrare juridică.
în ce priveşte recursul inculpatului, Curtea a stabilit că în cauză prima instanţă, pe baza probelor administrate, a reţinut o corectă situaţie de fapt pe care a încadrat-o în mod judicios şi în drept, reţinând că recurentul-inculpat a săvârşit împotriva părţii vătămate infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 Cod penal.
Astfel, examinând cele două hotărâri pronunţate în această cauză prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 12 Cod procedură penală, instanţa de recurs a reţinut că în speţă a fost dovedită vinovăţia inculpatului şi sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 182 Cod penal.
Aşadar, prin lovirea părţii vătămate în regiunea feţei, inculpatul i-a provocat acesteia traumatism cranio-facial şi luxaţia punctelor maxilare pe care erau fixate lucrări dentare.
în cauză au fost efectuate două expertize medico-legale şi faţă de concluziile contradictorii ale acestora a fost solicitat avizul Comisiei de Avizare şi Control din cadrul I.M.L., concluziile acesteia fiind în sensul că agresiunea inculpatului a determinat pentru partea vătămată compromiterea unei lucrări protetice fixe, prin traumatism, cât şi datorită fondului preexistent patologic cronic, precum şi imposibilitatea refacerii unei asemenea lucrări fixe, ceea ce, din punct de vedere fizionomie, se încadrează în noţiunea de sluţire.
Faţă de aceste considerente, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a Cod procedură penală, a respins, ca inadmisibil, recursul părţii vătămate, iar în baza dispoziţiilor 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, a respins, ca nefondat, recursul inculpatului, obligându-i pe recurenţi, fiecare, la plata cheltuielilor judiciare statului.
• (Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 581/1999) NOTA: în acelaşi sens privind infracţiunea de vătămare corporală gravă, sluţire, vezi şi decizia nr. 608/27.04.1999 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a ll-a penală. (Judecator Rodica-Aida Popa)
