RECURS. LIBERARE CONDIŢIONATĂ. CAZUL DE CASARE PREVĂZUT DE ART.385^9 PCT. 17^1 COD PROCEDURĂ PENALĂ.
| Comentarii |
|
întrunirea cerinţelor legale pentru acordarea liberării condiţionate poate fi verificată de către instanţa de recurs prin intermediul cazului de casare pevăzut de art.3859 pct.171 Cod procedură penală.
Prin sentinţa penală nr.2769/23.08.2000, pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a fost respinsă propunerea de liberare condiţionată privind pe condamnatul E.D. din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.67/1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a ll-a penală, fixându-se termen de reiterare la data de 23.12.2000.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, din procesul-verbal nr.32/2000, dresat de Penitenciarul Rahova că pentru a putea fi liberat condiţionat condamnatul trebuia, în raport de pedeapsa în a cărei executare se afla, să execute fracţiunea de 2/3 din pedeapsă, respectiv 730 zile închisoare, iar pe durata detenţiei acesta a avut o comportare bună, comisia propunând liberarea sa.
Instanţa de fond a considerat propunerea de liberare condiţionată ca neîntemeiată, întrucât timpul executat de condamnat din pedeapsă nu a fost suficient pentru reeducarea sa, fixând un nou termen de reiterare.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul.
Prin decizia nr.1373/A/29.09.2000 Tribunalul Bucureşti secţia a ll-a penală a respins, ca nefondat, apelul.
Hotărârea instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către condamnat, care a solicitat să fie liberat condiţionat, temeiul în drept al căii de atac exercitate fiind cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.171 C.pr.pen.
Curtea a considerat recursul fondat.
Potrivit art.3859 cpt.171 C.pr.pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Aplicarea legii în activitatea de judecată se concretizează în pronunţarea unei soluţii, pe baza situaţiei de fapt rezultate din probele administrate, având ca finalitate raportarea normelor juridice la situaţia unei persoane.
Alegerea unei soluţii dintre cele permise de normele legale, în speţă admiterea sau respingerea unei propuneri de liberare condiţionată constituie tot atâtea posibilităţi judiciare de aplicare a legii. Una dintre acestea este în mod obligatoriu corectă, iar cealaltă greşită, în raport de unicitatea situaţiei de fapt ce rezultă din probele administrate, iar nu în raport de bunul plac al judecătorului.
Altfel s-ar ajunge la susţinerea paradoxului, conform căruia două soluţii contrare de aplicare a legii să fie, în acelaşi timp, corecte.
Concluzia logică este că alegerea greşită de către judecător a unei soluţii judiciare constituie un caz de greşită aplicare a legii în raport de situaţia unei persoane.
Aşa fiind, instanţa de recurs are ca temei juridic de reapreciere a soluţiei de respingere a propunerii de liberare condiţionată dispoziţiile art.3859 pct.171 C.pr.pen.
Curtea, cu opinie majoritară, analizând probatoriile administrate a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele legii pentru acordarea liberării condiţionate a condamnatului E.D.V., întrucât a executat 2/3 din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru trafic de stupefiante, respectiv 922 zile arest, nu are alte antecedente penale şi pe durata executării a fost disciplinat şi a dat dovezi de îndreptare, aşa cum a rezultat din propunerea de liberare condiţionată întocmită de comisia din Penitenciarul Rahova.
Astfel, a fost admis recursul declarat de condamnat, casate ambele hotărâri şi rejudecând, Curtea a admis propunerea, dispunând liberarea condiţionată şi punerea de îndată în libertate a condamnatului E.D.V. din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.673/1999 a Tribunalului Bucureşti - secţia a ll-a penală, dacă nu este arestat în altă cauză, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
Opinia separată în cauză a fost în sensul că recursul declarat de condamnat este nefondat, motivându-se că, deşi acesta şi-a întemeiat recursul pe cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.171 C.pr.pen., criticile sale vizează greşita concluzie a instanţelor că timpul executat din pedeapsă nu este suficient pentru reeducarea lui.
S-a apreciat, în opinia separată, că această critică nu se încadrează în motivul de casare invocat, respectiv art.3859 pct.171 C.pr.pen., întrucât acest caz vizează numai chestiuni de drept, or, din acest punct de vedere, hotărârile pronunţate în cauză sunt legale.
Concluzia instanţelor este o chestiune de pură apreciere şi ea nu poate fi cenzurată de instanţa de recurs în nici unul din cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art.3859 pct.171 C.pr.pen., fiind de domeniul exclusiv al judecăţii de fond, indiferent dacă aceasta se face de prima instanţă sau de instanţa de apel.
(Secţia a ll-a penală, decizia nr. 1825/2000) NOTĂ: Opinia separată formulată în cauză de unul din judecătorii completului de judecată se înscrie, prin argumentele expuse, jurisprudenţei constante în materie, în raport de critica formulată de recurentul condamnat referitoare la aprecierea timpului executat din pedeapsă ca fiind insuficient pentru reeducarea sa.
Considerăm că, într-adevăr, critica sa a fost supusă controlului judiciar, conţinând aspecte de evaluare, aprecieri ce nu se regăsesc în nici unul din cazurile de casare prevăzute de art.3859 C.pr.pen.
Argumentele expuse în opinia majoritară sunt susceptibile de critică, ele fiind generale în raport de soluţiile ce pot fi pronunţate asupra unei propuneri de liberare condiţionată, fără a fi examinate temeiurile în drept care le susţin sau nu, nefundamentându-se nelegalitatea în aplicarea prevederilor legale de către instanţe când au pronunţat soluţii de respingere.
Constatarea unor încălcări ale prevederilor legale, chiar în materia liberării condiţionate, cu privire la nerespectarea fracţiei legale din durata pedepsei sau cele privind executarea liberării condiţionate, referitoare la modul de fixare al termenului de reiterare sunt doar câteva situaţii care pot fi cenzurate
în recurs prin dispoziţiile cazului de casare la care s-a făcut referire (art.3859 pct.171 C.pr.pen.).
Dar, aşa cum s-a arătat, critica recurentului nu viza aspecte de nelegalitate, ci numai aspecte de apreciere.
(în acelaşi sens cu opinia minoritară formulată în speţă, ca şi cu celelalte consideraţii din prezenta notă, opiniile exprimate de V.Papadopol în Culegerea de practică judiciară penală pe anul 1996, a Curţii de Apel Bucureşti, Editura Holding Reporter, pag.234; pag.251; în Culegerea de Practică Judiciară penală pe anul 1997 a Curţii de Apel Bucureşti, Editura Holding Reporter, pag.184-194; în Culegerea de practică judiciară penală pe anul 1998 a Curţii de Apel Bucureşti, editura AII Beck, pag.178-180)(Judecator Rodica-Aida Popa)
