RECURS. NERPRONUNTAREAINSTANTEI ASUPRA CERERII DE REPUNERE ÎN TERMEN. SOLUŢIE.

Nepronunţarea instanţei de apel asupra cererii de repunere în termen formulate de apelantul - inculpat, prin declaraţia de apel, constituie motivul de casare prev.de art.3859 pct.10 C.pr.pen., care impune trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru dezbaterea şi analiza acestei cereri.

Instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul T.L. la două pedepse de câte 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor prev. de art.192 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 şi art.37 lit.a C.pen. şi, respectiv, prev. art.217 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.37 lit.a C.pen., rezultanta de executat fiind de 3 luni închisoare, prin aplicarea art.33-34 C.pen.

Totodată, în baza art.864 C.pen., cu referire la art.83 C.pen., a fost revocat beneficiul suspendării executării sub supraveghere a unei pedepse anterioare de 4 ani închisoare, urmând să o execute alături de pedeapsa din cauza de faţă şi s-a dedus prevenţia de la 11 martie 1993 la 2 martie 1994.

împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul, la 11 octombrie 1999, solicitând, totodată, repunerea în termenul de apel, pe motiv că, deşi sentinţa penală poartă nr.2946 din 20 septembrie 1999, minuta acesteia a fost înscrisă în condica de şedinţă la data de 4 octombrie 1999 şi pentru a face proba acestor împrejurări a solicitat verificări în condica de şedinţă şi în caietul grefierului.

Instanţa de apel, fără a lua în dezbatere cererea de repunere în termen formulată de inculpat şi fără să se pronunţe asupra acestei cereri a respins apelul inculpatului, ca tardiv.

Inculpatul T.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii penale, pentru motivul de casare prev.de art.3859 pct.10 C.pr.pen., şi anume instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestei cereri de repunere în termenul de apel, esenţială pentru el şi de natură să-i garanteze drepturile şi să influenţeze soluţia procesului.

Recursul este fondat.

Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că instanţa de apel nu a luat în dezbatere cererea formulată de inculpat, de repunere în termen, nu a verificat susţinerile sale privind data pronunţării sentinţei penale şi data „apariţiei" acesteia şi nu s-a pronunţat în nici un fel asupra acestei cereri. în schimb, soluţia instanţei de apel a fost tocmai respingerea apelului inculpatului, ca tardiv.

în consecinţă, acestei decizii penale îi este aplicabil motivul de casare prev.de art.3859 pct.10 C.pr.pen., în baza căruia Curtea a admis recursul inculpatului, a casat decizia şi a trimis cauza la instanţa de apel, pentru a se pronunţa, după verificările de rigoare, asupra cererii de repunere în termenul de apel, formulată de inculpatul T.L. (Judecator Stan Mustata)

(Secţia I penală, decizia nr.632/2000)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre RECURS. NERPRONUNTAREAINSTANTEI ASUPRA CERERII DE REPUNERE ÎN TERMEN. SOLUŢIE.