RECURS. ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI NON REFORMATIO IN PEIUS LA JUDECATA ÎN APEL.
| Comentarii |
|
Deoarece nu a îndepărtat circumstanţele atenuante, dar nici nu le-a dat efectul cuvenit, instanţa a pronunţat o soluţie nelegală, prin înfrângerea dispoziţiilor exprese ale art.372 alin.1 Cod proc.pen., conform cărora instanţa de apel nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel ce a declarat apel.
Prin sentinţa penală nr.92 din 23 februarie 2000, pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede, s-a dispus, în baza art.182 alin.1 Cod penal, cu reţinerea de circumstanţe atenuante prev.de art.74 alin.1 lit.a şi c Cod penal, în condiţiile art.76 lit.d Cod penal, condamnarea inculpatului C.P. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cu aplicarea art.71 şi 64 Cod penal.
S-a reţinut în fapt că la data de 26 iulie 1999, inculpatul a lovit cu pumnul în faţă victima B.A., rupându-i proteza dentară şi cauzându-i avulsionarea dintelui nr.11. S-a stabilit că pierderea dintelui constituie sluţire, în sensul prevederilor art.182 alin.1 Cod penal.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu motivarea că încadrarea juridică dată faptei este greşită, în cauză neputând fi vorba despre o sluţire.
Tribunalul Teleorman, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, a admis efectuarea unei expertize medico-legale, care a concluzionat că lipsa dintelui nr.11 nu constituie un prejudiciu estetic şi nu trebuia considerată sluţire.
Pornind de la aceste concluzii şi motivându-şi soluţia pe inexistenţa prejudiciului estetic, a admis apelul inculpatului, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de vătămare corporală gravă (art.182 alin.1 Cod penal) în infracţiunea de lovire sau alte violenţe (art.180 alin.1 Cod penal) şi l-a condamnat pe inculpat la o amendă penală de 1 milion lei, cu înlăturarea prevederilor art.71 şi 64 Cod penal.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, cu motivarea că în instanţa de apel i s-a făcut inculpatului o situaţie mai grea în propria cale de atac.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că instanţa de fond, aplicându-i inculpatului o pedeapsă în baza art.182 alin.1 Cod penal, a reţinut în favoarea acestuia circumstanţe atenuante, pe care le-a motivat.
Instanţa de control judiciar, admiţând apelul declarat de inculpat şi schimbând încadrarea juridică, a îndepărtat în mod legal aplicarea art.71 şi 64 Cod penal, ca urmare a schimbării încadrării juridice şi aplicării unei pedepse cu amenda penală. Dar instanţa de apel a pierdut din vedere că inculpatului i-au fost reţinute circustanţe atenuante. Deoarece nu a îndepărtat - şi nici nu avea motiv să o facă - aceste circumstanţe, instanţa de apel era datoare să facă referire expresă la acestea şi să le dea cuvenitul efect, prin coborârea corespunzătoare sub minimul prevăzut de lege a cuantumului amenzii penale.
Deoarece nu a îndepărtat circumstanţele atenuante, dar nici nu le-a dat efectul cuvenit, instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală, prin încălcarea prevederilor art.372 alin.1 Cod proc.pen., conform cărora instanţa de apel nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel ce a declarat apel.
Constatând că sunt incidente în cauză motivele de casare prev.de art.3859 pct.14 şi 171 Cod proc.penală, Curtea a făcut aplicarea art.38515 pct.2 lit.d Cod proc.pen., a admis recursul şi, casând parţial decizia recurată, a făcut aplicarea art.74-76, reducând sub minimul special prevăzut de lege cuantumul amenzii penale aplicate inculpatului.
(Secţia I penală, decizia nr. 1861/2000) NOTĂ: Fiind de acord cu soluţia adoptată de către instanţa de recurs, ne exprimăm rezerva asupra acelei părţi a motivării care se referă la agravarea situaţiei inculpatului în propriul apel.
în condiţiile în care prima instanţă l-a condamnat pe inculpat la 6 luni închisoare, iar instanţa de apel, prin schimbarea încadrării juridice, la 1 milion de lei amendă penală, chiar prin omiterea aplicării circumstanţelor atenuante, este greu de susţinut că cea de-a doua soluţie este defavorabilă inculpatului. Considerăm că situaţia acestuia trebuie apreciată în primul rând prin prisma pedepsei aplicate, a naturii şi cuantumul acesteia, iar nu în funcţie de alte elemente care influenţează răspunderea penală.
în aceste condiţii, apreciem că situaţia inculpatului nu s-a agravat în propria cale de atac. (Judecator Viorica Constiniu)
— RECURS. ÎNCHEIERE DE RESPINGERE A CERERII DE REVOCARE A ARESTĂRII PREVENTIVE. INADMISIBILITATE.
Din redactarea art.141 Cod proc.pen., potrivit căruia „încheierea ... prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive poate fi-atacată separat cu recurs", rezultă că încheierea prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs.
Prin încheierea din 26 octombrie 2000, Tribunalul Călăraşi a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul M.C.
Prima instanţă a reţinut că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, susţinând că, faţă de circumstanţele personale, este pe deplin posibilă judecarea sa în stare de libertate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că recursul este inadmisibil.
Potrivit prevederilor art.141 Cod proc.pen., poate fi atacată separat cu recurs numai încheierea prin care s-a dispus luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive.
per a contrario, încheierea prin care s-a dispus respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive nu poate fi atacată separat cu recurs.
Aşa fiind, recursul inculpatului a fost respins, ca inadmisibil. (Judecator Viorica Constiniu)
(Secţia I penală, decizia nr.2084/2000)
