RECURS. NEMOTIVARE. CONSECINŢE.
Comentarii |
|
în situaţia nemotivării recursului, legea nu prevede o sancţiune expresă dar instanţa de recurs nu poate examina, în conformitate cu dispoziţiile art. 385^9 alin. 3 Cod procedură penală, decât acele cazuri de casare, care se iau în considerare întotdeauna din oficiu sau se iau în considerare din oficiu numai când au influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.
în conformitate cu dispoziţiile art. 38510Cod procedură penală recursul se motivează în scris sau oral, iar în conformitate cu alin. 2 al aceluiaşi text, când motivele de recurs se formulează în scris, memoriul se depune cu cel puţin 5 zile, înaintea primului termen de judecată.
în situaţia nemotivării recursului, legea nu prevede o sancţiune expresă dar instanţa de recurs nu poate examina, în conformitate cu dispoziţiile art. 385^9 alin. 3 Cod procedură penală, decât acele cazuri de casare care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, sau se iau în considerare din oficiu numai când au influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 1.218/1999) NOTA: în acelaşi sens, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 576/1997 în Culegere de practică judiciară penală pe anul 1997, pag. 317; Curtea de Apel Bucureşti - secţia a ll-a penală, decizia nr. 339/1998 în Culegere de practică judiciară pe anul 1998; Gr. Theodoru, Drept procesual penal, Partea specială, Editura Cugetarea - laşi, 1998, pag. 416-418; I. Neagu, Tratat de procedură penală, Editura Pro Bucureşti, 1997, pag. 588-589.
Un punct de vedere contrar: V. Papadopol - în Notă la decizia penală nr. 576/1997 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a ll-a penală, Culegere de practică judiciară penală pe anul 1997.
Se susţine că prin modificarea adusă art. 38510 alin. 1 Cod procedură penală, legiuitorul, menţinând obligativitatea motivării recursului, a voit neîndoielnic să se abată de la reglementarea anterioară, potrivit căreia recursul trebuia, în mod obligatoriu, motivat în scris, motivarea orală nefiind permisă decât în cazul hotărârilor nesusceptibile de apel.
Se mai arată că, faţă de reglementarea mai sus arătată, motivele de recurs scrise, depuse după expirarea termenului menţionat, trebuie primite de instanţă, considerate drept concluzii scrise, în sensul art. 342 alin. 2 Cod procedură penală, şi luate în considerare la fel ca şi concluziile orale, adică în totalitate.
în ce ne priveşte, ne exprimăm dezacordul cu privire la acest punct de vedere, împărtăşind punctul de vedere exprimat prin decizia reprodusă mai sus. Considerăm astfel că obligativitatea motivării în scris a recursului, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, depus la instanţă cu cel puţin 5
zile înaintea primului termen de judecată, subzistă şi în prezent, după modificarea art. 38510 Cod procedură penală, prin Legea nr. 141/1996. Faptul că în alin. 1 se arată că recursul trebuie motivat fie în scris, fie oral în faţa instanţei, nu înseamnă că motivarea scrisă a recursului în termenul prevăzut în alin. 2 ar fi facultativă.
în acel prim alineat se arată modurile în care se poate motiva recursul, scris sau oral; dar cazurile în care recursul trebuie motivat în scris şi cele ;n care nu există această obligaţie, se deduc din interpretarea corespunzătoare a alin. 3.
Precizându-se, în acest alineat, că dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut de art. 385 alin. 3 - recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel -, rezultă per a contrario că pentru celelalte hotărâri se menţine obligativitatea motivării scrise, în termen, a recursului.
Desigur, din motive lesne de înţeles, există unele dificultăţi în motivarea scrisă a recursului, atunci când asistenţa juridică este asigurată din oficiu. Dar aceste disfuncţionalităţi de natură administrativă, care se pot uşor remedia, nu pot constitui un argument în favoarea nemotivării scrise în aceste cazuri.
împărtăşim, de asemenea, fără rezerve, punctul de vedere exprimat în decizie că nemotivarea în scris a recursului, sau nedepunerea în termen a motivelor scrise de recurs, îndrituie să se aibă în vedere numai acele motive care, potrivit art. 385^9 alin. 3 Cod procedură penală, se iau în considerare întotdeauna din oficiu sau se iau în considerare numai când au influenţat hotărârea în defavoarea inculpatului. (V.B.)