RECURS. NESEMNAREA MINUTEI DE CĂTRE UNUL DINTRE JUDECĂTORI. NULITATE ABSOLUTĂ. CONSECINŢE.
Comentarii |
|
Nulitatea decurgând din nesemnarea de către unul dintre judecători este o nulitate absolută, deoarece, în asemenea situaţie, nu se poate constata dacă instanţa a fost compusă potrivit prevederilor legale şi dacă toţi membrii completului au luat parte la deliberări.
Prin sentinţa penală nr. 266/10.02.1999, pronunţată de Judecătoria Buftea, în baza art. 208-209 lit. g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul G.V. la o pedeapsă de 3 ani şi 9 luni închisoare iar în baza art. 208-209 lit. g Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, la o pedeapsă de 3 ani şi 9 luni închisoare.
în baza art. 61 Cod penal, s-a revocat liberarea condiţionată a restului de 2 ani, 1 lună şi 14 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal, aplicate prin sentinţa penală nr. 534/1992 a Judecătoriei Buftea, rest pe care l-a contopit cu fiecare din pedepsele aplicate, astfel că, potrivit art. 34 şi 35 Cod penal, inculpatul are de executat 3 ani şi 9 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 Cod penal, fiindu-i interzise drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal pe o perioadă de 4 ani.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză, fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, pe baza probelor administrate, că în noaptea de 28.01.1997, inculpatul s-a deplasat în curtea locuinţei părţii vătămate C.L.V., din comuna Clinceni, satul Ciurari, judeţuj Ilfov, şi, prin forţarea sistemului de închidere a autoturismului, a sustras o roată de rezervă, pe care a vândut-o unei persoane rămase neidentificate.
în noaptea de 13.02.1997, inculpatul s-a deplasat în curtea locuinţei părţii vătămate l.l. din comuna Clinceni, satul Ciurari şi a sustras, din autoturismul parcat în curte, bancheta din spate, pe care ulterior a restituit-o.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul G.V., solicitând redozarea pedepsei.
Trbunalul Bucureşti - secţia l-a penală, prin decizia penală nr. 492/A/ 07.04.1999, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.V. împotriva sentinţei penale nr. 266/ 10.02.1999 a Judecătoriei Buftea, constatând că apelantul inculpat este arestat în altă cauză şi l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
în considerentele deciziei, instanţa de apel, analizând cauza, atât sub aspectul motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, a reţinut că instanţade fond a procedat la o corectă individualizare a pedepsei, ţinând seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul G.V., recurs pe care nu l-a motivat în scris.
Curtea, verificând din oficiu, conform art. 385^9 alin. 3 Cod procedură penală, decizia pronunţată în apel, prin prisma dispoziţiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 3 Cod procedură penală, a considerat recursul întemeiat.
Astfel, s-a constatat că minuta întocmită în apel nu a fost semnată de cel de-al doilea membru care a format completul de judecată.
Nulitatea decurgând din nesemnarea minutei de către unul din judecători este o nulitate absolută, deoarece, în asemenea situaţie, nu se poate constata dacă instanţa a fost compusă potrivit prevederilor legale şi dacă toţi membrii completului au luat parte la deliberare.
în asemenea situaţie, decizia penală, fiind afectată de o nulitate de natura celor prevăzute în art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea, conform art. 38515 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, a admis recursul inculpatului, a casat în totalitate decizia pronuntată în apel şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului inculpatului, aceleiaşi instanţe. (Judecator Rodica-Aida Popa)
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 739/1999)