RECURS. NEMOTIVARE. CONSECINŢE.
| Comentarii |
|
Examinând hotărârile pronunţate în cauză prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385^9 Cod procedură penală, care pot fi luate în discuţie şi din oficiu, deoarece inculpatul nu şi-a motivat în scris recursul şi nici nu s-a prezentat pentru a-l susţine oral, dacă se constată că acesta este nefondat, instanţa îl va respinge ca atare.
împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti care i-a respins apelul, ca nefondat, a declarat recurs inculpatului V.P., pe care nu l-a motivat în scris şi nici nu s-a mai prezentat în fata Curţii pentru a-l susţine oral.
Curtea, examinând hotărârile pronunţate în cauză prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385^9 Cod procedură penală, care pot fi luate în discuţie şi din oficiu, constată că recursul formulat de inculpatul V.P. este nefondat, motiv pentru care, conform art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, îl va respinge ca atare.
Pentru a dispune astfel - se arată în continuarea considerentelor deciziei Curţii - se constată că hotărârile pronunţate în cauză de instanţa de fond şi de apel sunt temeinice şi legale.
Astfel, pe baza probelor administrate, inclusiv declaraţiile inculpatului de recunoaştere a săvârşirii infracţiunilor, în cauză a fost reţinută corect situaţia de fapt, care a fost încadrată legal şi în drept, rezultând, fără dubiu, şi vinovăţia inculpatului.
De asemenea, pedepsele aplicate au fost judicios individualizate, pedeapsa rezultantă, cât şi modalitatea de executare a acesteia fiind în deplină concordanţă cu gravitatea faptelor şi persoana inculpatului, care este recidivist postexecutoriu.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 1.264/1999) NOTA: Soluţia este, după părerea noastră, legală, în ce priveşte motivarea, aceasta ar fi fost bună dacă instanţa s-ar fi limitat la prima constatare - deşi puţin cam imprecisă - anume, că recursul nefiind motivat, în cauză nu există nici un caz de casare care să poată fi luat în discuţie din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385^9 alin. 3 Cod procedură penală.
într-adevăr, obligativitatea motivării scrise a recursului se menţine şi în prezent după modificarea art. 38510 Cod procedură penală prin Legea nr. 141/1996. în cazul hotărârilor care se atacă, potrivit legii, cu apel şi recurs, cum este cazul în speţă, nedepunerea în termen a motivelor scrise de recurs, îndrituie instanţa să aibă în vedere numai acele motive care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, sau se iau în considerare numai când au influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.
De precizat că tot aceeaşi era soluţia şi dacă inculpatul era prezent la dezbateri, dar nu şi-a motivat recursul în scris, în temeiul prevederilor art. 38510 alin. 2 Cod procedură penală.
în ce priveşte ultimele constatări din considerente, în sensul că hotărârile sunt temeinice şi legale sub toate aspectele, acestea nu numai că sunt inutile, dar şi nelegale, deoarece s-a depăşit cadrul judecăţii în recurs, unde criticile se analizează numai în raport de cele 22 de cazuri de casare, limitativ prevăzute de art. 385^9 alin. 1 Cod procedură penală. Curtea, învestită în cauză ca instanţă de recurs, a acţionat ca o veritabilă instanţă de apel, care, potrivit art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, are obligaţia să examineze legalitatea si temeinicia hotărârii atacate, atât sub aspectul motivelor invocate, cât şi din oficiu sub toate aspectele, sau ca în cazul recursurilor împotriva hotărârilor care se atacă numai cu recurs. (V.B.)
