RECURS. NEMOTIVARE. CONSECINŢE.
| Comentarii |
|
Verificând hotărârile atacate, Curtea constată că recursul inculpatului este nemotivat şi nefondat.
Instanţa de fond a administrat în cauză toate probele pentru aflarea adevărului, a stabilit corect situaţia de fapt şi a reţinut judicios vinovăţia inculpatului.
La stabilirea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal.
împotriva sentinţei prin care inculpatul M.l. - recidivist - a fost condamnat în baza art. 36 alin. 1 şi 37 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966 şi art. 293 alin. 1 Cod penal, la o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi împotriva deciziei prin care apelul i-a fost respins, ca tardiv, acesta a declarat recurs, pe care nu l-a motivat.
Curtea, verificând hotărârile atacate, pe baza actelor şi lucrărilor din dosar - se arată în motivarea deciziei - din oficiu, conform art. 385^9 alin. 3 Cod procedură penală, constată nefondat recursul.
Instanţa de fond a administrat în cauză toate probele pentru aflarea adevărului, a stabilit corect situaţia de fapt şi a reţinut judicios vinovăţia inculpatului.
La stabilirea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere toate criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal, astfel că pedeapsa rezultantă stabilită este de natură a realiza scopul pedepsei, aşa cum acesta este circumscris în art. 52 Cod penal.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 1.230/1999) NOTA: Soluţia este legală, dar motivarea o considerăm greşită. Constatând că situaţia de fapt a fost corect reţinută, vinovăţia inculpatului a fost judicios stabilită, iar pedeapsa a fost individualizată în conformitate cu dispoziţiile art. 72 Cod penal, de către instanţa de fond, Curtea s-a manifestat în soluţionarea acestui recurs, ca o instanţă de apel. Numai în cadrul judecăţii în apel se analizează legalitatea şi temeinicia sentinţei sub toate aspectele, atât în raport de motivele invocate, cât şi din oficiu, această obligaţie fiind impusă de dispoziţiile art. 371 alin. 2 Cod procedură penală.
Este adevărat că şi instituţia recursului cunoaşte o reglementare oarecum similară, fiind vorba de dispoziţiile art. 385 alin. 3 Cod procedură penală, dar acest text prevede expres că se referă numai la hotărârile care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel.
în cazul celorlalte hotărâri - cum este şi cazul în speţă - instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 Cod procedură penală, prevedere imperativă prevăzută de art. 385 alin. 2 Cod procedură penală.
Această dispoziţie legală defineşte natura juridică a recursului, ca fiind o cale de atac devolutivă în drept.
Ţinând seama de cele arătate, considerăm că, în speţă, Curtea, constatând că recursul este nemotivat, trebuia, totodată, că constate, că nu există nici un caz de casare, care să poată fi luat în discuţie din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385^9 alin. 3 Cod procedură penală, text la care a făcut referire, dar l-a aplicat în mod defectuos.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei sub toate aspectele în cadrul judecăţii în recurs - fiind vorba de o hotărâre care, potrivit legii, se atacă cu apel şi recurs - instanţa de recurs a ignorat natura juridică a acestei căi de atac, încălcând, totodată, dispoziţiile art. 385 alin. 2 Cod procedură penală. (V.B.)
