RECURS. OMISIUNEA SOLUŢIONĂRII APELULUI. CAZUL DE CASARE PREVĂZUT DE ART.385^9
| Comentarii |
|
Dacă inculpatul a fost greşit citat ca intimat în apelul declarat de partea civilă, contradictorialitatea judecării apelului nu a avut în vedere şi motivele apelului declarat de inculpat, iar tribunalul a omis să se pronunţe asupra acestuia, decizia este lovită de nulitate absolută.
Prin sentinţa penală nr.328 din 14 februarie 2000, reţinând că în cauză a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale potrivit art.124 C.pen., Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în baza art.11 pct.2, lit.a rap.la art.10 lit.g C.pr.pen., precum şi a art.122 alin.1, lit.d rap.la art.124 C.pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului E.S.N., pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă, prev.de art.214 C.pen.
Pe latura civilă a cauzei, inculpatul a fost obligat la echivalentul în lei la data plăţii şi dobânda legală privind suma de 4.300 U.S.D., către societatea comercială care s-a constituit parte civilă.
în fapt, în calitate de asociat şi administrator al societăţii, la 22 iunie 1992 inculpatul a încasat, printr-un act, suma de 4.300 USD de la o societate maritimă, suma reprezentând contravaloarea unei cantităţi de carbid. Ulterior, s-a constatat că inculpatul nu a înregistrat actul în evidenţele contabile ale firmei şi a folosit suma respectivă în interes personal.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât inculpatul, cât şi partea civilă , societate comercială.
Prin decizia penală nr.690/A din 15 mai 2000, Tribunalul Bucureşti - secţia a ll-a penală a respins, ca nefondat, apelul părţii civile.
împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul şi partea civilă. Aceasta din urmă nu şi-a motivat în scris recursul, iar printr-o cerere, la primul termen, a solicitat amânarea cauzei spre a-şi angaja un apărător, dar ulterior nu s-a mai prezentat şi nu a fost reprezentată.
Inculpatul a invocat motivul de casare prev.de art.3859 pct.10 C.pr.pen., constând în omisiunea tribunalului de a se pronunţa şi asupra apelului său.
Curtea a constatat următoarele: sentinţa fondului a fost apelată atât de inculpat, cât şi de partea civilă; la termenul din 17 aprilie 2000, inculpatul a solicitat amânarea spre a-şi angaja apărător, prezentându-se ulterior asistat; neobservând că şi inculpatul declarase apel, Tribunalul l-a citat doar ca intimat-inculpat şi l-a trecut cu această calitate în toate încheierile de şedinţă, inclusiv pe citativele acestora; în practicaua deciziei s-a consemnat ca obiect al cauzei doar apelul părţii civile şi numai acest apel a fost analizat în considerentele deciziei, rezultând astfel că judecata nu s-a purtat asupra motivelor apelurilor declarate de ambele părţi; de asemenea, prin decizie Tribunalul nu s-a pronunţat şi asupra apelului declarat de inculpat.
Având în vedere că soluţia pe latura penală a cauzei a rămas definitivă la fond, apelul ambelor părţi privind numai latura civilă, se impunea ca motivele acestora să fie supuse dezbaterii în contradictoriu şi Tribunalul să se pronunţe asupra lor.
Ca urmare, deşi partea civilă nu şi-a motivat recursul şi nu s-a prezentat spre a-l susţine, în raport de art.3859 alin.ultim C.pr.pen. comb. cu art.3859 pct.10 C.pr.pen. şi în temeiul art.38515 pct.2, lit.c C.pr.pen., Curtea a admis atât recursul declarat de inculpat, cât şi pe cel al părţii civile, a casat în totalitate decizia Tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare. (Judecator Mihai Despina)
(Secţia I penală, decizia nr.1303/2000)
122.; RECURS. OMISIUNEA SOLUŢIONĂRII APELULUI. CAZUL DE CASARE PREVĂZUT DE ART.3859 PCT.10 COD PROCEDURĂ PENALĂ.
Omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra apelului declarat de inculpat, conduce la nulitatea deciziei ce nu poate fi complinită prin judecarea apelului inculpatului împotriva sentinţei fondului în recurs, deoarece acesta ar fi lipsit de o cale de atac.
Prin sentinţa penală nr.870 din 5 octombrie 1999, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, în baza art.20 rap.la art.208 alin.1-209 alin.1 lit.e şi i C.pen., a condamnat pe inculpatul T.D. la 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile către societatea comercială păgubită, fiind respinse pretenţiile părţii civile P.D.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2, cât şi inculpatul T.D.
Prin decizia penală nr.794A din 22 aprilie 2000, Tribunalul Bucureşti - secţia I penală a admis apelul Parchetului şi a desfiinţat sentinţa numai cu privire la deducerea prevenţiei inculpatului de la 29 ianuarie 1999 (în loc de 28 ianuarie), la 27 septembrie 1999.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul T.D., invocând nepronunţarea asupra apelului său declarat împotriva sentinţei fondului.
Curtea a constatat că la fila 9 din dosarul Tribunalului se află cererea inculpatului, prin care acesta declarase apel, cerere cu privire la care Tribunalul a omis să se pronunţe.
Or, această omisiune duce la nulitatea deciziei, în cauză producându-se o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
De asemenea, nulitatea nu poate fi complinită prin judecarea apelului împotriva sentinţei fondului în recurs, deoarece, în acest caz, inculpatul ar fi prejudiciat de posibilitatea exercitării unei căi de atac.
Prin urmare, constatând existenţa motivului de casare prev.de art.3859 pct.10 C.pr.pen., Curtea, în temeiul art.38515, pct.2 lit.e C.pr.pen., a admis recursul inculpatului, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare. (Judecator Despina Mihai)
(Secţia I penală, decizia nr. 1302/2000)
