RECURS PESTE TERMEN. CAZUL DE CASARE PREVĂZUT DE ART.385^3 PCT.21 COD PROCEDURĂ PENALĂ.
| Comentarii |
|
Potrivit art.3853 alin.2 C.pr.pen., cu referire la art.365 C.pr.pen., partea care a lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţare, poate declara recurs şi peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile.
Prin sentinţa penală nr.56/19.01.2000, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a dispus, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.pr.pen., achitarea inculpatului B.G., pentru infracţiunea prev.de art.215 alin.4 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.
în fapt, s-a reţinut, în esenţă, că nu există activităţi de inducere în eroare prin emiterea CEC-urilor, din moment ce, cu ocazia emiterii lor, inculpatul i-a adus la cunoştinţă reprezentantului părţii vătămate că nu există în contul său bancar, asupra căruia s-a emis CEC-ul, suficient disponibil pentru acoperirea întregii sume menţionate în filele emise şi că acest cont urmează să fie alimentat în câteva zile, iar partea vătămată a acceptat primirea CEC-urilor în aceste condiţii.
Prin decizia penală nr.543/A/12.04.2000, Tribunalul Bucureşti - secţia a ll-a penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, s-a defiinţat sentinţa penală apelată şi rejudecând, a dispus, în baza art.215 alin.4 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., condamnarea inculpatului la 3 ani închisoare, cu aplicarea art.71 şi 64 C.pen., reţinând că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.
împotriva acestei decizii a declarat recurs peste termen inculpatul B.G., criticând-o pentru nelegalitate, arătând în scris că în faza de apel a fost citat la o altă adresă, neparticipând la nici un termen de judecată, inclusiv la dezbateri, arătând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev.de art.3859 alin.2 rap.la art.365 C.pr.pen.
Examinând recursul peste termen declarat de recurentul inculpat B.G. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport de motivele invocate, analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art.3859 pct.21 C.pr.pen. cu ref.la art.3853 alin.2 C.pr.pen. rap.la art.365 C.pr.pen., Curtea l-a considerat ca fondat.
Din analiza cauzei privind pe inculpatul B.G. rezultă din actul de sesizare, respectiv citativul acestuia, că acesta locuieşte în Bucureşti, str.Râmnicel, deşi în declaraţia de la f.15 d.u.p. este indicat domiciliul în Bucureşti, Aleea Pravăţ.
Deşi iniţial, la instanţa de fond, inculpatul a fost citat la domiciliul indicat în rechizitoriu, dispunându-se citarea cu mandat de aducere, neexecutat, din al cărui proces-verbal rezultă că inculpatul nu mai locuia la această adresă, instanţa dispunând citarea acestuia la domiciliul indicat de acesta în faza urmăririi penale.
în apel, intimatul inculpat a fost citat la vechiul domiciliu, după cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, cauza fiind soluţionată în lipsa acestuia.
Comunicarea deciziei s-a făcut la acelaşi vechi domiciliu, conform procesului-verbal de predare prin afişare.
Faţă de recurentul inculpat a fost emis de instanţa de fond mandatul de executare a pedepsei nr.135/2000, pus în executare, efectiv, la data de 28.07.2000, prin încarcerarea inculpatului.
Curtea a considerat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prev.de art.3853 alin.2 C.pr.pen., rap.la art.365 C.pr.pen., privind recursul peste termen, întrucât acesta a fost declarat în intervalul de timp prevăzut de norma procedurală, inculpatul fiind încarcerat la 28.07.2000, iar data declarării recursului este 30.07.2000.
Curtea a apreciat că soluţionarea cauzei în apel a fost făcută cu lipsă de procedură a inculpatului B.G., fiind greşit citat la vechiul domiciliu, deşi atât din dosarul de urmărire penală, cât şi din cel al instanţei de fond rezultă noul domiciliu al acestuia.
în acest mod, instanţa de apel a încălcat prev.art.375 alin.2 C.pr.pen. cu ref.la art.291 C.pr.pen., acesta din urmă statuând îndeplinirea a două condiţii cumulative pentru judecarea cauzei, respectiv dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită, inculpatul lipsind şi neputând să-şi facă aparările.
Curtea a admis recursul peste termen al inculpatului, a casat decizia penală şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la acelaşi tribunal, dispunând, totodată, anularea mandatului de executare a pedepsei şi punerea în libertate a inculpatului de sub puterea acestuia. (Judecator Anca Dicu)
(Secţia a ll-a penală, decizia nr. 1315/2000)
Prin încheierea din camera de consiliu, din 11 mai 2000, Tribunalul Bucureşti a respins plângerea împotriva ordonanţei de arestare preventivă formulată de inculpatul M.B.P.
S-a reţinut că prezentul mandat de arestare preventivă nr.27/28 aprilie 2000, a fost emis în mod legal, în baza art.148 lit.h C.pr.pen., pentru săvârşirea mai multor infracţiuni prev.de art.178 din Legea nr.141/1997, art.215 alin.1, 2 şi 5 C.pen. şi art.290 C.pen., şi este lipsită de relevanţă împrejurarea că acesta a fost dat chiar în ziua de 28 aprilie 2000, adică exact la data la care Curtea de Apel Bucureşti înlocuise măsura arestării preventive a aceluiaşi inculpat cu obligarea de a nu părăsi localitatea, într-un alt dosar, pentru fapte similare cu acestea din prezenta cauză.
în continuare, s-a arătat că, în prezenta cauză este cercetat pentru fapte identice, cu acelea pentru care se înlocuise anterior măsura arestării preventive, comise în aceeaşi perioadă, însă acestea fac obiectul unui alt dosar de urmărire penală şi deci nu suntem în ipoteza emiterii a două mandate de arestare preventivă pentru aceleaşi fapte penale.
împotriva acestei încheieri de şedinţă a formulat recurs inculpatul N.P.B., pentru motivul de casare prev.de art.3859 pct.171 C.pr.pen., şi anume prin soluţia de menţinere a celui de-al doilea mandat de arestare preventivă s-a făcut o greşită aplicare a legii, deoarece acesta este dat pentru fapte comise în aceeaşi perioadă cu infracţiunile din primul dosar, în care s-a înlocuit măsura arestării preventive.
Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii de şedinţă recurată, în raport cu motivele de casare prev.de art.3859 pct.171 C.pr.pen., şi din oficiu, întreaga cauză, sub aspectele, potrivit art.3856 C.pr.pen., Curtea constată că recursul declarat de inculpatul M.B.P. este fondat, pentru considerentul ce urmează.
Pe baza lucrărilor şi materialului probator din dosarul cauzei s-a reţinut că, printr-o decizie penală anterioară a Curţii de Apel Bucureşti, inculpatul a fost pus în libertate, urmare înlocuirii măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea. După pronunţarea acestei decizii de către Curtea de Apel Bucureşti, inculpatul a fost din nou arestat preventiv pentru fapte concurente sau pentru alte acte care intră în conţinutul constitutiv al unei infracţiuni continuate, în timp ce se afla deja în executarea unei măsuri preventive, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea.
Curtea a concluzionat că s-au emis două ordonanţe de arestare pentru fapte diferite, însă dosarele au fost separate nejustificat, iar faptele privesc aceeaşi cauză, care se referă la o singură perioadă, unele dintre faptele cercetate în al doilea dosar fiind descoperite anterior emiterii primului mandat de arestare preventivă.
Concluzia finală a fost aceea că s-au emis două mandate pentru aceeaşi cauză, iar la un moment dat inculpatul executa concomitent două măsuri preventive diferite, şi anume arestarea preventivă şi obligarea de a nu părăsi localitatea.
Aşa fiind, Curtea a admis recursul inculpatului M.B.P., a casat încheierea primei instanţe şi rejudecând în fond a admis plângerea acestuia şi a anulat, ca nelegală, cea de-a doua ordonanţă de arestare preventivă, emisă de procuror. (Judecator Stan Mustata)
(Secţia I penată, decizia nr. 757/2000)
