RECURS. PROVOCARE. CAZURILE DE CASARE PREVĂZUTE DE ART.385^9
Comentarii |
|
în raport de situaţia de fapt şi probele administrate în cauză, recursul declarat de inculpat, întemeiat pe art.3859 pct.12 C.pr.pen. (fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art.181 C.pen.), este nefondat, în cauză instanţa urmând a lua în considerare, din oficiu, motivul de casare prev.de art.3859 pct.18 C.pr.pen. (comiterea unei grave erori de fapt), deoarece condamnarea inculpatului, astfel cum a fost pronunţată, este în defavoarea sa, nefiind luată în considerare provocarea din partea părţii vătămate (art.73 lit.b C.pen.).
Prin sentinţa penală nr.1811/26.10.1999 a Judecătoriei Buftea, s-a dispus, în baza art.181 C.pen., condamnarea inculpatului S.N., la 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei, conform art.81 şi 82 C.pen., pentru o durată de 2 ani şi 6 luni.
Se obligă inculpatul la plata sumei de 4.000.000 lei către partea vătămată P.P., daune materiale şi daune morale.
Se obligă inculpatul la plata despăgubirilor civile în sumă de 413.150 lei către Spitalul „Dr.Bagdasar" Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut faptul că, în ziua de 7.06.1998, între inculpat şi partea vătămată a fost o altercaţie, împrejurare în care inculpatul, înarmat cu o sapă, i-a aplicat părţii vătămate lovituri repetate peste mână, provocându-i leziuni vindecabile în 29-30 zile îngrijiri medicale.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul şi partea vătămată. Inculpatul critică sentinţa prin aceea că a comis fapta în stare de legitimă apărare, fiind ameninţat în timpul conflictului de partea vătămată, care avea un cuţit asupra sa.
Partea vătămată critică sentinţa cu privire la cuantumul redus al despăgubirilor civile acordate.
Prin decizia penală nr.1194/14.09.2000 a Tribunalului Bucureşti - secţia a ll-a penală s-au respins, ca nefondate, ambele apeluri.
Inculpatul S.N. declară recurs împotriva ambelor hotărâri, motivat de faptul că nu se face vinovat de comiterea faptei pentru care a fost condamnat, invocând motivul de casare prev.de art.3859 pct.12 C.pr.pen., justificat de neîntrunirea elementelor constitutive ale unei infracţiuni.
Analizând hotărârea recurată, sub aspectul criticilor formulate, cât şi din oficiu, Curtea opiniază că recursul inculpatului este fondat, însă, pentru motivul de casare prev.de art.3859 pct.18 C.pr.pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt.
Curtea va lua în considerare din oficiu acest motiv de casare, având în vedere că soluţia pronunţată este în defavoarea inculpatului.
Din actele şi probele dosarului rezultă că între inculpat şi partea vătămată exista un conflict mai vechi, cu privire la o suprafaţă de teren agricol.
în ziua incidentului a avut loc o altercaţie între cei doi, în legătură cu acest teren, partea vătămată fiind înarmată cu un cuţit, iar inculpatul cu o sapă.
Faţă de modul de derulare a incidentului se consideră că inculpatul a săvârşit fapta sub imperiul unei puternice tulburări, determinată de atitudinea violentă a părţii vătămate şi a fiului acestuia, care au început prin a ameninţa pe soţia inculpatului şi, ulterior, s-au îndreptat spre inculpat, între ei având loc discuţii contradictorii, ce au degenerat în lovituri reciproce.
Martorul I.B. s-a interpus între cei doi pentru a-i despărţi şi pentru aplanarea conflictului, deoarece partea vătămată avea în mână un cuţit, iar martora P.M. arată că a văzut pe partea vătămată alergând după soţia inculpatului şi ameninţând-o cu un cuţit.
Toate aceste împrejurări conduc la concluzia că inculpatul a fost provocat de partea vătămată să adopte o atitudine violentă, fiind sub puterea unei tulburări deosebite, determinată de poziţia părţii vătămate, atât faţă de el, cât şi faţă de familia sa, astfel încât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.73 lit.b C.pen.
Ca urmare, Curtea va admite recursul conform art.38515 pct.2 lit.d Cod pr. penală, va casa în totalitate decizia şi parţial sentinţa şi rejudecând în fond, conform art.334 C.pr.pen. va schimba încadrarea juridică a faptei din art.181 C.pen., în art.181 C.pen. cu aplicarea art.73 lit.b C.pen., texte de lege în baza cărora va condamna pe inculpat la 3 luni închisoare , cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art.81 C.pen., pentru o perioadă de 2 ani şi 3 luni, potrivit art.82 C.pen.
Se vor reduce despăgubirile civile la care a fost obligat inculpatul de la 4.000.000 lei la 2.000.000 lei (daune materiale şi morale). (Judecator Violeta Hutopila)