RECURS. PLÂNGERE ÎMPOTRIVA ORDONANŢEI DE ARESTARE PREVENTIVĂ. INADMISIBILITATE.
| Comentarii |
|
Plângerea împotriva ordonanţei de arestare preventivă poate fi formulată în cursul urmăririi penale, o astfel de plângere fiind inadmisibilă după ce instanţa a fost legal sesizată cu judecarea în fond a cauzei.
în consecinţă şi,recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a respins o astfel de plângere este inadmisibil.
Prin încheierea din 4.05.2000 a Tribunalului Bucureşti - secţia I penală a fost respinsă plângerea împotriva ordonanţei de arestare preventivă formulată de inculpatul M.G., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev.de art.211 alin.2 lit.a şi e şi alin.3 C.pen.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere stadiul în care se afla dosarul la termenul din 04.05.2000, respectiv al treilea termen de la învestirea cu judecarea în fond a cauzei.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând să se constate nelegalitatea măsurii arestării preventive.
Recursul inculpatului este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Plângerea împotriva măsurii arestării preventive luate de procuror este specifică stadiului de urmărire penală.
Aceasta rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 1401 alin.1 C.pr.pen., unde se stipulează că se poate face plângere la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.
In speţă, ordonanţa de arestare preventivă a inculpatului a fost emisă la 18.01.2000, urmărirea penală a fost finalizată prin rechizitoriu la 22.02.2000, Tribunalul fiind învestit pentru judecarea cauzei la 23.02.2000, acordându-se deja două termene la 9.03. şi 6.04.2000.
Plângerea împotriva ordonanţei de arestare preventivă a fost formulată de inculpat şi soluţionată de instanţă în aceeaşi zi, respectiv la al treilea termen după sesizare.
Raportat la momentul în care a fost formulată, plângerea împotriva măsurii arestării luate de procuror fiind inadmisibilă. Pe cale de consecinţă, şi recursul declarat împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca atare, este inadmisibilă.
Faţă de cele expuse, Curtea va respinge recursul inculpatului ca inadmisibil, în baza art.38515 pct.1 lit.a C.pr.pen.
(Secţia a ll-a penală, decizia nr.760/2000) NOTĂ: Considerăm că atât plângerea împotriva ordonanţei de arestare preventivă, cât şi recursul împotriva încheierii prin care s-a respins o astfel de plângere trebuiau respinse ca nefondate şi nu ca inadmisibile.
Inadmisibilitatea, ca sancţiune procedurală, intervine în ipoteza în care respectiva cale de atac nu este prevăzută de lege, este exercitată de o persoană fără calitate şi nu este pertinentă din punct de vedere funcţional.
Or, atât plângerea, cât şi recursul sunt reglementate expres de dispoziţiile art.1401 C.pr.pen., inculpatul este titularul acestui drept, iar ca urmare a exercitării acestuia este posibilă infirmarea ordonanţei de arestare preventivă. (Judecator Angela Dragne)
