RECURSUL PĂRŢII CIVILE CU PRIVIRE LA DESPĂGUBIRI. VĂTĂMARE CORPORALĂ GRAVĂ. SUSPENDARE CONDIŢIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI.
| Comentarii |
|
Critica de netemeinicle a părţii civile privind cuantumul despăgubirilor acordate de către instanţa de apel nu se încadrează în nici unul din cazurile de casare, expres şi limitativ prevăzute de lege.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se poate dispune în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzute de art.182 din Codul penal.
Judecătoria Călăraşi, prin sentinţa penală nr.208 din 26 iunie 2000, a condamnat pe inculpatul M.A. la o pedeapsă de 9 luni închisoare, cu aplicarea art.71 şi 64 C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.182 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.74 şi 76 C.pen., de vătămare corporală gravă în condiţiile circumstanţelor atenuante judecătoreşti.
A fost obligat inculpatul la despăgubiri civile - cheltuielile legale aferente calculate de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la achitarea debitului către Spitalul Judeţean Călăraşi.
A fost admisă în parte cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă N.M., în sensul că inculpatul a fost obligat către aceasta la plata sumei de 10.000.000 lei daune morale şi la 8.500.000 lei daune materiale, luându-se act că inculpatul a achitat părţii civile suma de 2.000.000 lei.
De asemenea, inculpatul a fost obligat la cheltuieli de judecată către partea civilă N.M. şi la cheltuieli judiciare către stat.
Prima instanţă a reţinut, în fapt, că în ziua de 13 iunie 1999, pe fondul consumului de alcool şi al unor discuţii contradictorii cu partea vătămată N.M., inculpatul a aplicat acesteia două lovituri cu pumnul în zona feţei, producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 22-25 zile de îngrijiri medicale, precum şi pierderea totală a simţului mirosului.
în drept, instanţa de fond a stabilit că fapta există, a fost săvârşită de inculpat iar la aplicarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 C.pen.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel atât inculpatul, cât şi partea civilă.
în motivarea apelului declarat, inculpatul M.A. a arătat că pedeapsa pronunţată este prea aspră, în raport de gradul de pericol social concret al infracţiunii dedusă judecăţii; de asemenea, acesta a apreciat că pretenţiile civile solicitate de partea civila N.M. nu sunt decât în parte dovedite.
Partea civilă N.M., în apelul declarat, a invederat că pedeapsa pronunţată împotriva inculpatului este prea blândă, în raport de consecinţele comiterii faptei cercetate şi că nu există temeiuri pentru aplicarea art.74 şi 76 C.pen. S-a mai susţinut că nici latura civilă a cauzei nu a fost corect stabilită, motivat de faptul că admiterea în parte a cererii formulate în acest sens nu a fost argumentată în fapt şi în drept.
Tribunalul Călăraşi, prin decizia penală nr.230/A din 27 septembrie 2000, în baza art.379 pct.2 lit.a C.pr.pen., a admis apelul declarat de inculpatul M.A. împotriva sentinţei penale nr.208 din 26 iunie 2000, pronunţată de Judecătoria Călaraşi, pe care a schimbat-o numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei şi al despăgubirilor civile şi, în consecinţă, a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 9 luni închisoare la 6 luni închisoare, menţinând încadrarea juridică stabilită prin sentinţa penală.
S-a redus cuantumul despăgubirilor civile datorat părţii civile N.M. de la 8.500.000 lei la 6.000.000 lei, luându-se act că inculpatul a achitat 2.000.000 lei cu acest titlu.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate au fost menţinute, în baza art.379 pct.1 lit.b C.pr.pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă N.M. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, fiind obligată apelanta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
în considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că, deşi la instanţa de fond, partea civilă N.M. a solicitat 20.000.000 lei despăgubiri civiie şi 20.000.000 lei daune morale, nu a dovedit decât suma de 6.000.000 lei, iar în ceea ce priveşte daunele morale nu este obligată să motiveze suma pe care o consideră reprezentativă pentru suferinţele morale îndurate de partea civilă ca urmare a comiterii infracţiunii.
în legătură cu cuantumul pedepsei pronunţate, deşi prima instanţă a făcut în cauză aplicarea art.74 şi 76 C.pen., totuşi nu s-a dat suficientă eficienţă acestor dispoziţii, circumstanţele personale ale inculpatului permiţând reducerea pedepsei pronunţate împotriva acestuia.
Apelul părţii civile a fost apreciat ca nefondat, întrucât, pe de o parte, aceasta nu poate aduce critici modului de soluţionare a laturii penale a cauzei, încălcând astfel dispoziţiile art.362 lit.d C.pr.pen., iar, pe de altă parte, în apel nu poate fi majorată contravaloarea despăgubirilor civile, în lipsa unui material probator administrat în această fază procesuală.
împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs partea civilă N.M. şi inculpatul M.A.
Partea civilă a criticat hotărârea instanţei de apel pentru netemeinicie, arătând că despăgubirile civile stabilite de instanţa de apel nu corespund probelor administrate în cauză, solicitând majorarea acestora şi menţinerea soluţiei instanţei de fond.
Inculpatul, prin motivele de recurs, a solicitat suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Recursurile sunt neîntemeiate.
Curtea, examinând hotărârile pronunţate a constatat că acestea sunt legale şi temeinice.
Motivele de recurs invocate de partea civilă nu se încadrează în nici unul din cazurile de casare, expres şi limitativ prevăzute de lege.
De altfel, instanţa de apel a făcut o justă apreciere a cuantumului despăgubirilor civile cuvenite părţii civile, apreciere care este în deplină concordanţă cu probele adminsitrate în cauză, cu numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare vindecării părţii civile, cu cheltuielile efectuate de aceasta în acest sens, precum şi cu suferinţele cauzate ca urmare a săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală.
Nici recursul formulat de inculpat nu este întemeiat, acesta putând fi examinat prin prisma cazului de casare prevăzut de art.3859 pct.171 C.pr.pen., referitor la greşita aplicare a legii.
Nu s-a putut reţine că instanţele au făcut o greşită aplicare a legii atunci când nu au dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate.
în cauză, chiar şi în condiţiile adoptării O.U.G.nr.207/15.11.2000 privitoare la modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală nu se putea dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, având în vedere dispoziţiile art.81 alin.3 C.pen., care exceptează de la acest beneficiu al legii infracţiunea de vătămare corporală gravă.
Faţă de aceste considerente, Curtea, în baza dispoziţiilor art.3859 pct.1 lit.b C.pr.pen., a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.A.
şi partea civilă N.M., obligând recurenţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
( Secţia a ll-a penală, decizia nr.2075/2000) notă: - Soluţia pronunţată de instanţa de recurs este corectă însă motivarea recursului părţii civile este susceptibilă de discuţii.
Astfel, deşi în mod judicios Curtea a reţinut imposibilitatea cenzurării motivelor invocate de recurenta parte civilă referitoare la majorarea cuantumului despăgubirilor civile prin nici unul din cazurile de casare prevăzute de art.3859 C.pr.pen., totuşi instanţa de control a apreciat că au fost stabilite corect de tribunal, argumentând cu probele administrate, deci, în consecinţă le-a examinat.
Opinăm că, în speţă, instanţa de recurs ar fi trebuit să se limiteze la faptul că solicitarea recurentei părţi civile invocată şi la instanţa de apel a fost examinată şi în consecinţă apreciată, astfel că în recurs, cum majorarea pretenţiilor civile reprezintă o chestiune de apreciere, nu poate fi cenzurată prin dispoziţiile art.3859 C.pr.pen.(Judecator Rodica-Aida Popa)
